
Franţa face de astăzi controale la graniţe şi suspendă astfel, pentru şase luni, libera circulaţia a spaţiului Schengen...

Coreea de Nord a transmis că racheta balistică intercontinentală, pe care a lansat-o joi, a fost un model nou de armă. P

Furtuna pare că s-a mutat în Andaluzia. Multe râuri au depășit nivelul de alertă, iar oamenii se așteaptă la ce este mai rău.

La scrutinul de acum aproape două săptămâni, diferenţa de voturi în favoarea integrării Republicii Moldova în Uniunea...

Franţa a exprimat deplina sa solidaritate faţă de Spania, lovită de inundaţii catastrofale, afirma preşedintele Emmanuel...

Autorităţile nu au precizat numărul persoanelor care sunt încă dispărute.

Emisari americani urmează să discute cu lideri israelieni în încercarea de a obţine o încetare a focului în Liban şi în Fâşia...

În acest senzon, până acum Ungaria a avut cele mai multe focare, iar în Polonia au fost sacrificate 1,8 milioane de păsări.

Peste 1.200 de soldaţi sunt desfăşuraţi pe teren, în principal în regiunea Valencia, alături de pompieri, poliţie şi de alţi...

Spania se confruntă cu ceea ce autorităţile consideră a fi unul dintre cele mai grave dezastre naturale din istoria sa recentă.

Premierul Libanului a declarat că un acord de încetare a focului între Israel şi gruparea libaneză Hezbollah ar putea fi...

Creşte bilanţul românilor dispăruţi în inundaţiile din Spania; potrivit Ministerului de Extreme sunt în verificare...

Kievul a fost vizat de un nou atac cu drone ruseşti, în noaptea de miercuri spre joi.

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intercontinentală, care a zburat timp de 86 de minute - cel mai lung zbor...

13 români sunt daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Spania, potrivit informaţiilor aflate în verificarea autorităţilor...

Echipele de salvare din estul Spaniei reiau de dimineaţă operaţiunile, care au continuat până noaptea târziu, în urma...

MAE verifică informaţiile potrivit cărora 13 cetăţeni români sunt daţi dispăruţi în urma ploilor şi inundaţiilor din regiunea...

Poluanţii interzişi au fost identificaţi în sute de produse cosmetice comercializate în 13 ţări din Uniune, între care şi...

În privinţa Georgiei, Executivul comunitar spune că nu va recomanda deschiderea negocierilor de aderare, atât timp cât...

Guvernul de la Madrid a decis trei zile de doliu național.

Printre cei supuşi torturii se numără cei care nu vor să se înroleze în rândul forţelor armate ruse, potrivit convingerilor...

Consulatul României la Castellón de la Plana, din regiunea Valencia, a notificat autorităţile spaniole şi aşteaptă un răspuns.

Întâlnirea are loc cu o zi înainte ca ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto să participe la o conferință de securitate...

Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul Consulatului României la Castellon de la Plana, verifică informaţiile cu...

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că Occidentul ar trebui să admită că Rusia a "câştigat"...

Sunt cele mai grave inundații din Spania din ultimii 30 de ani.

Procuratura Georgiei a declarat miercuri că iniţiază o investigaţie privind posibila fraudare a alegerilor parlamentare de...

Cursa electorală pentru alegerile din Statele Unite a intrat în linie dreaptă cu mai puţin de o săptămână rămasă până la...

Cel puțin 13 persoane au murit în urma inundațiilor care au afectat sud-estul Spaniei, a informat miercuri postul de stat TVE.

Ucraina plănuiește să recruteze încă 160.000 de soldați în armată, pe măsură ce Rusia câștigă teren în est.

Cel puţin 93 de persoane au fost ucise sau sunt date dispărute după o lovitură israeliană asupra unei clădiri rezidenţiale...

Românii, cu aproximativ un milion o sută de mii de cetăţeni, rămân pe primul loc ca număr de imigranţi în Italia.

Sirenele de raid aerian au sunat mai mult de două ore la Kiev, în noaptea de marţi spre miercuri, drone ruseşti apropiindu-se...

Secretarul general al NATO şi preşedinta Comisiei Europene au avertizat că desfăşurarea de soldaţi nord-coreeni în Rusia...

Kremlinul a solicitat Uniunii Europene şi Statelor Unite să înceteze să mai transmită Georgiei ultimatumuri legate de...

Asociaţiile victimelor spun că reprezintă în continuare o măsură insuficientă.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au ocupat oraşul ucrainean Selîdove, din estul ţării. Conform BBC,...

Canalizările din mai multe orașe de pe coasta mediteraneană nu au făcut față, astfel, au fost inundate străzile și casele...

Zeci de mii de georgieni au manifestat paşnic luni în capitala ţării, Tbilisi, la chemarea opoziţiei pro-europene şi a...

Printre primele legi ale Parlamentului israelian, care și-a inaugurat ieri sesiunea de iarnă, se numără interzicerea...

Departamentul apărării din Statele Unite a declarat luni că în prezent în Rusia se află un total de 10.000 de soldaţi...

Potrivit ultimelor informaţii, echipe de urgență au fost trimise în districtul Solomianski din vestul Kievului după un atacul...

Şeful procuraturii a subliniat că această schemă este parte a războiului hibrid purtat de Federaţia Rusă în Republica Moldova...

Procurorul general al Republicii Moldova a spus că schema este realizată prin aplicația PSB a băncii rusești Promsvyazbank...

9 partide politice și coaliții vor intra în cea de-a 51-a Adunare Națională a Bulgariei.

Apărarea antiaeriană a Ucrainei a distrus 66 din cele 100 drone lansate de Rusia în timpul nopţii.

Sondajele arată o egalitate între cei doi candidați înaintea alegerilor din 5 noiembrie.

Peste 40 de palestinieni au fost ucişi, duminică, în urma unor lovituri israeliene.

A fost o dezbatere electorală atipică, în care cei doi candidați și-au adresat unul altuia întrebări, întrucât nu au căzut de...

În Georgia, primii 20 de candidaţi de pe lista blocului de opoziţie pro-european Coaliţia pentru Schimbări au renunţat...

Blocajul politic ar putea să se prelungească în Bulgaria, după alegerile anticipate de duminică, în care nicio formațiune sau...

Protestatarii îi reproșează președintelui lipsa de implicare în problemele învățământului.

Unul dintre motivele protestului este situația locurilor în cămine, de care beneficiază doar aproximativ 15% dintre studenţii...

Sunt discuții la Bruxelles față de pretenția Ungariei ca Ucraina să repare o conductă bombardată de ruși. Conducta aducea...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că se ia în calcul extinderea modelului de vaccinarea împotriva gripei...

Parlamentul a modificat legea privind Registrul naţional al pedofililor.