Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dezbatere privind legea insolvenţei persoanelor fizice

Reprezentantul Asociaţiei Utilizatorilor de Servicii Financiare a afirmat că băncile trebuie să-şi asume partea lor de vină şi să nu lase toată povara plăţii creditelor pe clienți.

Dezbatere privind legea insolvenţei persoanelor fizice
Foto: Arhivă.

Articol de Alin Şerbănescu, 21 Ianuarie 2015, 14:00

Legea insolvenţei persoanelor fizice este analizată, la această oră, şi în Comisia pentru buget finanţe-bănci din Camera Deputaţilor.

La discuţii participă reprezentanţii guvernului, ai băncilor şi ai clienţilor lor.

Se încercă în cadrul acestei comisii găsirea unor soluţii corecte prin care clienţii, băncile şi statul român în ansamblu să sufere cât mai puţin din cauza creşterii cursului francului elveţian.

Reprezentantul Asociaţiei Utilizatorilor de Servicii Financiare, Alin Iacob, a afirmat că băncile trebuie să-şi asume partea lor de vină şi să nu lase toată povara plăţii creditelor pe umerii clienţilor. În opinia sa, conversia în lei a creditelor în franci elveţieni la un curs de aproximativ 2,60 lei + 20% ar fi cea mai bună soluţie pe moment.

"Nu vedem o altă soluţie decât o conversie. Noi nu am propus o conversie doar pentru creditele în franci elveţieni, în propunerea noastră am vorbit de creditele în valută. Nu am vrea să ne întâlnim peste 2 luni aici şi să discutăm tot, într-o sesiune de urgenţă sau într-o reuniune de urgenţă, despre conversia creditului în euro", a spus Alin Iacob.

"Fiecare bancă are obligaţia de a găsi soluţii"

La rândul său, preşedintele Patronatului Bancar, Steven van Groningen, afirmă că fiecare bancă are obligaţia de a găsi soluţii pentru această criză, dar a atras atenţia că persoanele care au luat împrumuturi în franci eleveţieni au fost în avantaj la acel moment faţă de cei care au luat credite în lei sau în alte valute.

"S-a uitat /.../ faptul că cei care au luat credite în valută, care au avut şi posibilitatea să ia un credit în lei sau în euro de obicei au luat o sumă mai mare. Cu suma respectivă au luat şi un apartament mai mare", a declarat Steven van Groningen.

Ministrul de finanţe, Darius Vâlcov, afirmă că nu se opune propunerii de conversie a creditelor luate în valută, dacă şi băncile sunt de acord.

Darius Vâlcov propune însă şi adoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care să fie ajutaţi cei care au luat credite în valută.

Simplificarea schemei de rescadenţare a creditelor şi extinderea în această schemă a debitelor persoanelor fizice în sensul creşterii venitului brut care asigură eligibilitatea de la 2200 lei la la 3000 lei reprezintă câteva din aceste măsuri.

Dezbaterile continuă aici, la Comisia de finanţe-bănci din Camera Deputaţilor.

Șoferii și curierii, cei mai căutați la bursa locurilor de muncă
Economie 22 Martie 2026, 10:01

Șoferii și curierii, cei mai căutați la bursa locurilor de muncă

Din cele 31.000 de posturi vacante anunțate de agenția de specialitate, mai puțin de șapte la sută sunt pentru cei cu studii...

Șoferii și curierii, cei mai căutați la bursa locurilor de muncă
O asociație a constructorilor cere eliminarea criteriului celui mai mic preț la licitații
Economie 22 Martie 2026, 09:53

O asociație a constructorilor cere eliminarea criteriului celui mai mic preț la licitații

Asociația atrage atenția asupra situației actuale, „cu explozia prețurilor la carburanți și întârzierea plăților de la stat”.

O asociație a constructorilor cere eliminarea criteriului celui mai mic preț la licitații
Transportatorii au cerut intervenția urgentă a guvernului în privința prețurilor la combustibili
Economie 22 Martie 2026, 08:59

Transportatorii au cerut intervenția urgentă a guvernului în privința prețurilor la combustibili

Deși executivul a propus deja o subvenție pentru motorină, transportatorii spun că suma este prea mică.

Transportatorii au cerut intervenția urgentă a guvernului în privința prețurilor la combustibili
Contextul economic extern „contribuie la creșterea șomajului din țară”
Economie 21 Martie 2026, 17:02

Contextul economic extern „contribuie la creșterea șomajului din țară”

Ministrul Muncii Florin Manole a explicat că majorarea șomajului nu este cauzată doar de factori interni, ci și de evoluții...

Contextul economic extern „contribuie la creșterea șomajului din țară”
Ministrul muncii critică „dependența de mâna de lucru ieftină” reprezentată de muncitorii din străinătate
Economie 21 Martie 2026, 16:48

Ministrul muncii critică „dependența de mâna de lucru ieftină” reprezentată de muncitorii din străinătate

Florin Manole spune că a ajuns la un compromis cu mediul de afaceri în privința plafonului din acest an privind forța de...

Ministrul muncii critică „dependența de mâna de lucru ieftină” reprezentată de muncitorii din străinătate
Guvernul vrea să instituie noi cerințe pentru comerțul cu produse second-hand
Economie 21 Martie 2026, 11:37

Guvernul vrea să instituie noi cerințe pentru comerțul cu produse second-hand

De exemplu, hainele second-hand vor fi supuse unui proces de curățare, dezinfecție și dezinsecție.

Guvernul vrea să instituie noi cerințe pentru comerțul cu produse second-hand
Prețul la pâine, salamuri și lactate „prezintă un risc mai mare de majorare”
Economie 21 Martie 2026, 11:25

Prețul la pâine, salamuri și lactate „prezintă un risc mai mare de majorare”

Un lider al unei asociații de comercianți a explicat că produsele de panificație au costuri energetice mai mari din cauza...

Prețul la pâine, salamuri și lactate „prezintă un risc mai mare de majorare”
Buget 2026: Deficit de 6,2% din PIB, inflaţie 6,5%, creştere economică de 1%
Economie 21 Martie 2026, 09:23

Buget 2026: Deficit de 6,2% din PIB, inflaţie 6,5%, creştere economică de 1%

Premierul a transmis că bugetul nu va permite derapaje în cheltuirea banilor publici.

Buget 2026: Deficit de 6,2% din PIB, inflaţie 6,5%, creştere economică de 1%

Radio România

Consultări interne în PSD despre posibilitatea retragerii de la guvernare

Consultări interne în PSD despre posibilitatea retragerii de la guvernare

Consultări interne în PSD despre posibilitatea retragerii de la guvernare
CONSTANȚA: Cetățean bulgar acuzat de pornografie infantilă, reținut de polițiști

CONSTANȚA: Cetățean bulgar acuzat de pornografie infantilă, reținut de polițiști

CONSTANȚA: Cetățean bulgar acuzat de pornografie infantilă, reținut de polițiști
Tenis feminin: Sorana Cîrstea, calificată în optimile turneului Miami Open

Tenis feminin: Sorana Cîrstea, calificată în optimile turneului Miami Open

Tenis feminin: Sorana Cîrstea, calificată în optimile turneului Miami Open
Italienii votează într-un referendum crucial pentru reforma justiției

Italienii votează într-un referendum crucial pentru reforma justiției

Italienii votează într-un referendum crucial pentru reforma justiției