Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Creştere record pentru euro

Cursul euro a atins cel mai înalt nivel de la introducerea monedei unice europene.

Creştere record pentru euro
Consilierul guvernatorul BNR, Adrian Vasilescu. Foto: Mediafax.

Articol de Iulian Olescu, 28 Iunie 2010, 18:28

Cursul de referinţă publicat luni de Banca Naţională a României a crescut cu 4,49 bani, la 4,32 lei pentru un euro, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice europene.


Precedentul nivel istoric al raportului leu-euro fusese înregistrat în ianuarie, anul trecut, şi era de 4 lei şi 31 bani. Deprecierea din ultimele zile a monedei naţionale s-a produs pe fond psihologic şi nu reprezintă o tendinţă, apreciază consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

"Dezbaterea este foarte aprinsă, aşteptarea este foarte mare, cu referire la ziua de miercuri, când ar urma să ia o decizie Fondul Monetar Internaţional şi, în aceste condiţii, normal că piaţa a reacţionat aşa cum a reacţionat. E un fapt vremelnic, chiar după miercuri s-ar putea ca lucrurile să se schimbe, aşteptăm verdictul şi vom mai discuta de joi încolo.", susţine Adrian Vasilescu.

Deprecierea leului este determinată de reducerea pensiilor şi de deciziile FMI


Analiştii economici consideră că deprecierea monedei naţionale vine pe fondul hotărârii Curţii Constituţionale, referitoare la măsura reducerii pensiilor cu 15 procente, al deciziei conducerii executive a Fondului Monetar Internaţional de a amâna discutarea acordării următoarei tranşe din împrumutul pentru România, dar şi al declaraţiilor unui reprezentant al BNR, făcută la sfârşitul săptămânii trecute, în care se pomenea un scenariu în care un euro ar putea ajunge chiar şi la 6 lei, în anumite circumstanţe.


De aceeaşi părere este şi economistul şef, Florian Libocor, membru al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România:

"Reacţiile din piaţă cred că sunt reacţii de moment, care au apărut pe fondul unor declaraţii făcute în media şi care nu au fost corect citite şi interpretate, ci au fost trunchiate. Cred că situaţia actuală, cu toate că a atins un maxim istoric, se va corecta mai curând decât ne aşteptăm, fiindcă, în economia României, nu s-a schimbat nimic atât de drastic şi de dramatic", susţine acesta.

Întrebat dacă evoluţia este dependentă şi de decizia care se va lua sau nu se va lua miercuri, de către conducerea executivă a Fondului Monetar Internaţional, Florian Libocor a declarat:

"Dacă e să evaluăm un asamblu, nu văd de ce Fondul Monetar sau alte instituţii financiare internaţionale nu ar putea să aibă capacitatea de a înţelege situaţia de fapt. N-aş exclude absolut deloc scenariul conform căruia miercuri să primim o rezoluţie favorabilă şi tranşa să fie eliberată.

Măsurile de austeritate "erau cea mai bună alegere"
Economie 25 Iunie 2010, 19:07

Măsurile de austeritate "erau cea mai bună alegere"

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat, în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi, că primele...

Măsurile de austeritate "erau cea mai bună alegere"
România are nevoie de creşterea eficienţei cheltuielilor publice şi de extinderea bazei de impozitare
Economie 17 Martie 2026, 10:27

România are nevoie de creşterea eficienţei cheltuielilor publice şi de extinderea bazei de impozitare

România are nevoie de creşterea eficienţei cheltuielilor publice şi de extinderea bazei de impozitare, susţine Organizaţia...

România are nevoie de creşterea eficienţei cheltuielilor publice şi de extinderea bazei de impozitare
Reprezentanţii companiei OMV Petrom au discutat cu președintele Nicuşor Dan și cu premierul Ilie Bolojan
Economie 17 Martie 2026, 07:30

Reprezentanţii companiei OMV Petrom au discutat cu președintele Nicuşor Dan și cu premierul Ilie Bolojan

Reprezentanţii companiei OMV Petrom i-au prezentat luni preşedintelui Nicuşor Dan o informare detaliată despre evoluţiile pe...

Reprezentanţii companiei OMV Petrom au discutat cu președintele Nicuşor Dan și cu premierul Ilie Bolojan
București: Tranzacţiile cu apartamente "au scăzut cu  20% în primele două luni"
Economie 16 Martie 2026, 13:57

București: Tranzacţiile cu apartamente "au scăzut cu 20% în primele două luni"

Experţii imobiliari anticipează că o revenire a pieţei imobiliare ar fi prevăzută pentru 2027.

București: Tranzacţiile cu apartamente "au scăzut cu 20% în primele două luni"
OCDE recomandă României să îmbunătăţească eficienţa cheltuielilor şi să extindă baza de impozitare
Economie 16 Martie 2026, 12:08

OCDE recomandă României să îmbunătăţească eficienţa cheltuielilor şi să extindă baza de impozitare

În raportul economic lansat, luni, se mai arată că România trebuie să taxeze proprietăţile la valoarea de piaţă, iar...

OCDE recomandă României să îmbunătăţească eficienţa cheltuielilor şi să extindă baza de impozitare
Adrian Codirlaşu: Economia românească se află pe un trend descendent accelerat
Economie 16 Martie 2026, 10:40

Adrian Codirlaşu: Economia românească se află pe un trend descendent accelerat

Invitat la RRA, analistul a recomandat ca investiţiile guvernamentale să fie făcute preponderent din fonduri europene, pentru...

Adrian Codirlaşu: Economia românească se află pe un trend descendent accelerat
Analistul economic Adrian Codirlaşu: Economia României încetineşte şi încetineşte vizibil
Economie 16 Martie 2026, 09:26

Analistul economic Adrian Codirlaşu: Economia României încetineşte şi încetineşte vizibil

"Apel matinal" - Invitat: Adrian Codirlaşu, analist economic şi financiar, preşedinte CFA România.

Analistul economic Adrian Codirlaşu: Economia României încetineşte şi încetineşte vizibil
Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, gata de aprobare în Guvern
Economie 16 Martie 2026, 08:19

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, gata de aprobare în Guvern

Măsura îi vizează strict pe beneficiarii de pensii speciale, potrivit şefului Executivului.

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, gata de aprobare în Guvern

Radio România

Iranul confimă uciderea lui Ali Larijani, figură influentă a regimului de la Teheran

Iranul confimă uciderea lui Ali Larijani, figură influentă a regimului de la Teheran

Iranul confimă uciderea lui Ali Larijani, figură influentă a regimului de la Teheran
Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO
Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres

Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres

Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres
Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe

Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe

Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe