Virgil Solomon, un martor privilegiat al istoriei

Poate că e momentul ca despre literatura de sertar să se scrie un studiu special. Și mă refer aici la cea care cuprinde manuscrisele din perioada comunistă. Material de cercetare s-a strâns; tipologiile s-au conturat; ba chiar și o oarecare axiologie pare-a deveni din ce în ce mai detectabilă. Ce remarc însă de acum, de dinainte ca vreun specialist să o descrie mai în amănunt, e o anume arhitectură a sertarului. El nu e un simplu paralelipiped. Are grosimi și îngustimi, locuri mai ascunse și locuri mai accesibile. Are, mai ales, un fel de fund dublu din care încă mai ies manuscrise - și asta pe când tocmai ne încredințaserăm că din el nu mai poate apărea nimic nou, că, după treizeci de ani, totul a fost scos la lumina zilei. Scris cu această elegantă și pitorească rezervă, un astfel de studiu al literaturii de sertar ar fi, sunt convins, un best seller.

Un manuscris ieșit din zona nebănuită a sertarului este și cel al memoriilor lui Virgil Solomon, o personalitate politică „uitată”, poziționată omogen între marile jaloane al istoriei recente. E fascinant cum soarta le dă unor oameni ocazia de a fi martori ai împrejurărilor în care articulațiile timpului se pun în mișcare. Un set de astfel de împrejurări este reprezentat de perioada cuprinsă între sfârșitul de secol 19 până prin deceniul șapte al secolului următor. Avem în acest interval proporționat împărțite trei mari etape delimitate de cele două războaie mondiale, „articulații ale istoriei” de care vorbeam: perioada pe până în 1914, perioada interbelică și perioada postbelică. Tot acest interval este unul cu o influență greu de subestimat asupra istoriei subsecvente.

Un astfel de martor poziționat optim pentru o perspectivă amplă asupra istoriei recente este chiar Virgil Solomon. Născut în 1894, el a traversat toate meandrele acestui râu imprevizibil al vremii fix la momentul la care secolul optimist al progresului se sfârșea, oarecum brusc, pentru a face loc „secolului scurt”, după expresia lui Hobsbawm. Desigur, martorul nostru nu este unul incolor, un soi de om de știință, de călugăr sau de filosof detașat de cele lumești. El este la rândul lui un agent al schimbărilor, un politician activ. Dar aceasta nu face mărturia sa mai puțin valoroasă, ci, din contră, mai veridică, mai adecvată. Martorii nu sunt evaluatorii imparțiali ai situațiilor, ei sunt valoroși tocmai prin subiectivismul observațiilor lor.

Din toate aceste motive, cred că volumul lui Virgil Solomon, „Trecutul ne-ajunge din urmă. Memoriile unui martor privilegiat al istoriei, 1921 - 1947”, este un eveniment editorial remarcabil. Avem în el refăcute momente-cheie al istoriei politice din perioada menționată și descrieri inedite ale unor personalități de anvergură - între care se remarcă, de departe, cea a marelui om politic Iuliu Maniu, căruia Virgil Solomon i-a fost consilier apropiat. Avem, pe scurt, un compendiu de istorie recentă, însă una trăită pe viu de către un martor echilibrat, cu opinii politice și concepții de viață stabile.

Un lucru contrastează cu cele spuse aici: de ce memoriile lui Virgil Solomon se opresc la anul 1947 și nu acoperă toată perioada în care acesta a fost martor privilegiat? Undeva, prin paginile volumului, este și explicația. Virgil Solomon a făcut după 1947 ani grei de temniță politică și de domiciliu forțat în Bărăgan. După 1964, când s-a întors acasă și, la rugămintea familiei, și-a scris în secret memoriile, a fost întrebat de fiul său de ce nu acoperă și anii de detenție din comunism. „Este sub demnitatea mea să descriu suferințele din această perioadă”, a răspuns el.

***

„(M)emoriile doctorului Solomon aparţin unui martor privilegiat la evenimente istorice majore, începând cu boala și decesul regelui Ferdinand I (1926-1927), instituirea şi epoca Regenței (1927-1930), guvernarea Iuliu Maniu (1928-1930), revenirea în țară a principelui Carol şi apoi conflictul dintre I. Maniu şi regele Carol II (1930-1940), dar îndeosebi perioada dictaturilor, mai întâi carlistă (1938-1940), legionaro-antonesciană (1940-1941), antonesciană (1940-1944) și cea comunistă, începută cu instaurarea primului guvern dominat de comunişti, la 6 martie 1945. Numeroase pagini sunt dedicate perioadei celui de al Doilea Război Mondial, cu dezvăluiri din culisele cabinetului personal al lui Iuliu Maniu, figura centrală a opoziției din acea vreme, care a pregătit desprinderea de puterile Axei şi alăturarea României coaliției Națiunilor Unite.” (Claudiu Secașiu)

***

„Când s-a ridicat Maniu să plece cu Coposu, Madgearu l-a invitat să rămână să ia masa împreună să mai poată sta de vorbă în timpul dejunului, căci el are timp suficient după masă să termine lucrarea. Maniu nu a primit invitația, argumentând că, dacă rămâne, masa se prelungește și că este mai bine să-l lase să [mănânce] la repezeală și să-și termine lucrarea, având şi timpul s-o mai citească, odată terminată.

Soarta a vrut ca Maniu să plece cu câteva minute înainte de ora 13. Abia plecase Maniu cu Coposu de zece minute, și în faţa casei lui Madgearu s-a oprit o limuzină mare neagră, trei tineri în cămăși verzi cu pistoale au sunat la uşa de intrare făcută din fier forjat solid, cu părți de sticlă care se deschideau înăuntru. Aici a intervenit a doua coincidență fatală. Madgearu dăduse dispoziții jupânesei care deschide uşa vizitatorilor să nu deschidă partea de fier, ci numai aripile de sticlă dinăuntru și numai după ce va primi încuviinţare să lase să intre pe vizitatori pe care nu-i cunoaște. S-a întâmplat însă că jupâneasa permanentă plecase în concediu pentru o săptămână, iar fata care veni la apelul soneriei nu cunoştea consemnul. A deschis puțin toată ușa și i-a întrebat pe cei ce sunaseră ce doresc, rămânând în deschizătură ca să-i împiedice să intre. Cel ce-i conducea pe pistolari a băgat la repezeală piciorul între uşa deschisă și prag, a dat cu mâna la o parte pe ser- vantă și a spus că au de lucru cu domnul profesor. Au intrat direct în biroul lui Madgearu, înaintea servitoarei, care nu a avut timpul să-i anunţe.” (fragment de la pagina 105 a volumului „Trecutul ne-ajunge din urmă. Memoriile unui martor privilegiat al istoriei, 1921 - 1947” de Virgil Solomon, editura Humanitas, București, 2024, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Claudiu Secașiu, prefață de Michael Virgil Solomon. Cartea este lansată la București, la librăria Humanitas Cișmigiu, pe data de 7 noiembrie, începând cu ora 18.30)