Radu Vancu: Și politicianul, și scriitorul încearcă să creeze o narațiune și să o controleze

Despre sensibilitatea liricului și despre cum este văzută literatura română contemporană în lume, a povestit poetul Radu Vancu reporterului nostru, Ilie Pintea.

Am zece cărți de poezie și numai trei volume de jurnal, dar cred ca poezia e prezentă în toate genurile pe care le practic: și în proza ficțională și în jurnal, chiar și în eseuri. Pentru mine, poezia e o formă de intensificare a lumii, care se obține cu ajutorul cuvintelor. Pun cuvintele ca pe un fel de lentilă peste lume, peste fenomene, peste realități. Cam așa văd eu folosirea cuvintelor în scris, mai ales în poezie. Folosesc lentilele astea verbale pentru a localiza toate razele lumii într-un singur punct, până când el devinde incandescent și se aprinde. Asta încerc să fac în poezie, dar și în jurnal și în proză și în eseuri. Pentru mine e singura rațiune de a exista a literaturii. Să le pună pe pagină și pagina să se aprindă sub ochii cititorului.

“Am văzut dictatori care dau înapoi în fața unor cuvinte”

Cum se vede lumea de azi sub această lentilă a poeziei?

Trăim înr-o lume intensificată a poeziei și e bine pentru că intensitățile sunt bune pentru literatură și pentru artă, dar din păcate intensitățile astea ajung să fie criminale, după cum vedem: un război din Ucraina, cele două crime paralele din Israel și din Gaza. Intr-un fel, nu pot să nu mă gândesc că crimele astea tot prin limbaj sunt construite. Putin are nevoie de o narațiune care să justifice agresiunea criminală și o face prin cuvinte. Incearcă să controleze narațiunea și să spună că ce face e justificat. Salman Rushdie a fost întrebat de ce politicienii sunt instinctiv împotriva scriitorilor. Pentru că și politicianul, și scriitorul încearcă să creeze o narațiune și să o controleze. Asta facem noi cu cuvintele astăzi. Scriitori sunt mai puternici decât cred ei.

De când am început să lucrez la PEN România, am văzut cum protestele noastre, ale unor scriitori, ale unor jurnaliști reușesc să comute pedepse la moarte. Exista un scriitor condamnat la moarte, în lumea arabă, pentru că cineva a spus că în 2013, cu doi ani înainte, acest scriitor a spus, într-un local, un banc cu profetul Mohamed. Noi am protestat și până la urmă a fost eliberat. Acum trăiește în SUA. Am văzut dictatori care dau înapoi în fața unor cuvinte. Literatura noastră ficțională sau non-ficțională, așa fragilă cum pare ea, adesea e mai puternică decât sisteme represive.

“După satiră reușită nu îți mai revii niciodată”

Sunt conștienți scriitorii de această forță, de puterea pe care o au?

Nu mi-am dat seama personal de cât de puternice sunt cuvintele cu adevărat și că pot intimida dictatori, decât după ce am intrat în PEN și am început să lucrez, să văd cu ochii mei asta. Scriitorii nu își dau seama, și poate nici jurnaliștii, de forța reală a cuvintelor pe care le au, de faptul că adevărul se creează prin aceste construcții de cuvinte și rămân pe termen lung mai mult decât construcțiile de cuvinte ale politicienilor. In jurul anului 1000, un calif din sudul Spaniei creează un Minister al poeziei pentru că, spunea el, dintr-un rai de cămile care îți distruge tabăra îți poți reveni, după o satiră reușită nu îți mai revii niciodată. Atunci, mai bine dai granturi poeților și nu te mai atacă, îi îmblânzești. Acest calif știa mai multe de forța cuvintelor decât știau poeții înșiși. Asta e straniu la literatură. E o artă singuratică care crează într-un mod ciudat comunități mai largi și mai ciudate decât orice altă artă.

Atunci când scrieți în singurătate, de unde vine muzicalitatea pe care o găsim în Kaddish ?

In Kaddish am încercat să obțin formula repetitivă a rugăciunilor care dau natura muzicală pentru că muzica înseamnă repetiție, simetrie. Cred că literatura e un gen muzical, are o formă de construcție care seamănă cu simetria din muzică. Scriitorii sunt geloși pe muzică, ea depinde cel mai puțin de materie. Literatura depinde de cuvinte care sunt mai puțin materiale, dar muzica depinde doar de sunetul pur. Diferența între sunetul muzicii și sunetul literaturii: cuvintele au niște referenți direcți în lumea materială, încă sunt legate de realitate.

Cum este acceptată literatura română la nivel european?

Niciodată literatura română nu a fost mai tradusă ca astăzi și niciodată nu a avut parte de o privire internațională atâta timp cât nu am avut niciun om care să fie în cotațiile astea, la pariurile pentru premiul Nobel. Mereu, în ultimii zece ani, a fost cotat Mircea Cărtărescu. El e foarte mare și e atât de iubit încât premiul Nobel are nevoie de Mircea Cărtărescu. E unul dintre marii scriitori ai planetei, e tratat ca atare peste tot.