Comedia "Țăndări", în regia lui Bogdan Naumovici, din 28 ianuarie în cinematografe

Bogdan Naumovici a vorbit, la RRA, în emisiunea Poiana lui Johann, despre primul său lungmetraj “Țăndări”, comedia care va avea premiera în data de 28 ianuarie în cinematografele din România.

Timp de 30 de ani ai căutat umorul în publicitate, l-ai redat în reclame, deja e folclor urban. Parcă ești un fel de Păstorel Teodoreanu…

Să știi că au fost și încercări multe. Se țin minte cele care ies, dar în anii buni făceam și 70- 80 de reclame într-un an și, dacă înmulțești, am făcut , probabil, spre o mie. Dacă îți ies 20-30 (par multe) pentru că lumea pe acelea și le aduce aminte, dar nu sunt multe. Nu se poate altfel decât încercând. La un moment dat, unele ies mai bine decât altele.

Acum mi se pare lumea publicității un pic mai tristă. Nu mai e umor.. dar o să vorbim și de lucrurile astea. Asta te-a făcut să te convertești, să te duci către film? Sau era mai demult ideea ?

Nu, asta mi-a dat brânciul necesar. Am tot spus povești în 30 de secunde. Am vrut să văd dacă pot să spun povești haioase și în ceva mai mult timp. Am făcut un scurtmetraj în 2019, Zimnicea, care a fost bine primit. Acela a fost o încercare. De la o discuție cu Mihai Bobonete și cu Adrian Văncică, m-am apucat să fac filmul: o poveste de la cutremurul din 1977. Si a fost foarte bine primit. A fost preluat și de HBO, așa că mi-a dat curaj pentru un lungmetraj. L-am scris și am așteptat să adun bani.

Uite așa ne întâlnim cu Bogdan Naumovici, regizorul de lungmetraj de debut “Țăndări”, pe 28 ianuarie.

O comedie cinstită, cu actori, nu cu influenceri, pur și simplu entertainement. E o comedie menită să te facă să râzi și atât.

Hai să spunem pe scurt că e o comedie cu politicieni locali care își pariază bugetul pe un meci de fotbal, cu preotul care devine arbitru, cu polițiști, cu măgari, cu oameni cu icoane, cu de-ale noastre, din România…

Eu i-am spus clasic românească, cu chestii din viață, nu fantastice, fantasmagorice. Două comune care primesc doar jumătate din bugetul de care aveau nevoie. Una vrea să își facă un parc de distracții, cealaltă vrea să își facă un stadion pentru echipa de fotbal și ajung să joace bugetele respective. Cine câștigă își dublează bugetul și își face obiectivul. După ce se pune planul acesta a cale, toată lumea face tot ce e românește posibil să câștige.

De unde a venit ideea? Ai avut o sursă de inspirație ?

Am văzut o știre, acum niște ani, că pe un teren de fotbal dintr-un sat fiecare meci de fotbal comunal care se întâmpla în weekend era întrerupt de un cortegiu funerar pentru că terenul era lipit de cimitir și doar traversând terenul de fotbal puteai ajunge la cimitir. De aici a dospit ideea. Si Trivia a fost singurul sat în care am fost să văd o locație, iar cimitirul este lipit de terenul de fotbal. Din acel moment, am zis că îl fac aici.

Să mergem la casting, la distribuție, la finanțare. Care au fost pașii după ce a venit ideea?

După ce a venit ideea, am scris scenariul. După care am început să caut bani să îl fac; nu e simplu deloc… cine investește azi în cinematografie românească, chiar și în filme comerciale, să îi dea Dumnezeu sănătate, dar nu știi niciodată dacă e o investiție care va funcționa.

Ai făcut precum domnul Coppola cu Megalopolis? Ai venit cu bani de acasă ?

Da, sunt și bani de acasă, dar e și foarte multă muncă pe gratis așteptând să devină recompensată la final. Toată lumea care a lucrat la film a fost plătită. E munca mea și a câtorva apropiați care au pus mâna, fiindcă eu cred că oamenii când muncesc trebuie să fie plătiți. Sigur că, fiind prieteni, ei mi-au făcut un preț prietenesc, ca să zic așa, dar nu am mers pe ideea voluntariatului.

Cum ai ales distribuția?

Când am scris filmul, am scris cu niște actori în cap.. pentru că dacă am făcut atâția ani reclame - am regizat eu 13 spoturi - deci am lucrat cu foarte mulți actori- îi aveam pe câțiva în minte. Din păcate, pentru că e greu cu finanțarea, am amânat începutul filmărilor de trei ori, și, atunci, unii actori au fost indisponibili și i-am schimabt pe ultima sută. Cu unii am vorbit eu, cu unii a vorbit Laura Georgescu, producătorul filmului, care e de o viață în industria asta și a avut acces la câțiva actori care au fost drăguți și au acceptat să vină, iar pentru alții am mers la Domnița Cârciumaru, la firma ei de casting, și am făcut probe de casting. Am insistat să fie toți actori. Nu cred în filmele cu influenceri. Sunt 16 actori, e un personaj colectiv cumva, e lumea satului. Nu pot să spun că am un actor principal, un personaj principal, dar e doamna Carmen Tănase, e Tache Florescu, Nicodim Ungureanu, Alin Florea, Cristi Bota, Sergiu Costache, Dan Badea. Singurul care nu a făcut decât un semestru de actorie este Robert Tudor, magicianul pe care îl știe toată lumea de pe net. Sunt prieten cu el și aveam un rol scris pentru el. Andreea Samson de la Comedie, Alex Conovaru, Puiu Lăscuș.

Mai am o curiozitate ... pe vremuri umbla un zvon cum că Naumovici are noroc la filmări: mereu îi ies repede, mereu i se leagă lucrurile. Așa s-a întâmplat și la film?

Da. Tot filmul a fost filmat în nouă zile. Dar asta pentru că nu aveam bani de mai multe. Pentru asta ne-am pregătit foarte bine. Trebuia să ne ajute și vremea. In penultima zi de filmare, pentru meciul de fotbal am consacrat două zile din cele nouă. Și în a noua zi de filmare eu nu aveam finalul meciului și a venit furtuna. Toate aplicațiile pe telefon ne arătau că va ploua continuu până a doua zi dimineață. Am întrerupt filmarea și cineva cu o aplicație mai deșteaptă a zis că se oprește peste 45 de minute. Am stat cuminți acolo și s-a oprit pentru două ore, cât să apucăm să terminăm filmul. Da, am noroc. La un moment dat am o scenă într-o biserică cu recrutarea preotului drept arbitrul meciului - nu e așa simplu să găsești o biserică în care să poți filma - și primul producător al filmului căuta locație și s-a întâlnit cu un domn pe stradă, care a întrebat ce face acolo. “Vrem să facem un film”, a zis. “Vreau și eu să joc, dacă se poate”. “Bine, oricum căutăm figurație locală. Dar nu știți cum se ajunge la biserică?”. “Păi, eu sunt fiul preotului”. Si s-a rezolvat și cu biserica. Adi Cruce a fost coordonatorul întregii figurații. El mi-a găsit echipa de fotbal.

E greu să îi faci pe români să râdă?

Nu cred. Dacă râd la prostiile de pe Tik Tok, cum să fie greu să îi faci să râdă? E din ce în ce mai greu să îi faci să râdă deștept. Dar am fost la spectacolul de reunire a Divertișilor, care m-a impresionat foarte tare, și vreau să spun că și umorul deștept face și el Sala Palatului plină. E ușor să îi faci să râdă… vor să râdă! Am avut prieteni actori care au fost la comediile din ultimul timp și mi-au spus că se vedea că lumea vine dornică de râs, are nevoie să râdă. In anxietatea asta -cu politică, cu tot ce se întâmplă, cu alegeri- sunt binevenite pauzele astea de râs.

Ne întoarcem un pic și la publicitate. Nu prea mai e umor în publicitatea românească. De la Laser, frate! al tău e Halatul! Cât e halatul? ... Il am in cap de Jerry Seinfeld care declara într-un interviu, anul trecut, că acest politically corect a distrus umorul. Se întâmplă și în publicitate același lucru?

Sigur că da. Cred că asta e problema. Nu s-a schimbat publicul. Acesta vrea să râdă în continuare. Dovada e ceea ce se viralizează, ce își trimit pe whatsapp, dovadă sunt audiențele la Las Fierbinți... dar s-au schimbat un pic decidenții din publicitate. Inainte era foarte mult curaj. Toată lumea voia să facă o reclamă cât mai memorabilă. Acum pare că obiectivul pare că e cum să fac să nu îmi asum niciun risc astfel încât să nu îmi atrag niciun reproș, să nu existe niciun comentariu rău pe pagina mea de Facebook, să nu mă întrebe șeful de ce ai aprobat așa ceva. Mi se pare că se ratează principalul obiectiv al publicității: acela de a face entertainment. Tu și așa intri și întrerupi programul preferat-că e meci de fotbal, că e film, că e emisiune- cu intenție mercantilă: vreau să vând un produs. Dacă tot întrerupi entertainementul, dă-i și tu entertainement.