Centrele culturale rurale „au dispărut recent din atenţia comunităţii”

Realizator: Daniela Petrican - Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală marchează Ziua Culturii Naționale de anul acesta cu un eveniment de lansare a publicației "Atlasul Culturii - Așezămintele culturale în spațiul rural". În condițiile în care de acestea ar trebui să beneficieze peste 45% din locuitorii României, rolul pe care trebuie să îl îndeplinească aceste mici insule de cultură, de multe ori chiar singurele din spațiul rural, este esențial pentru infrastructura publică, dar și pentru evoluția națiunii. Mai multe aflăm de la invitata de astăzi a "Apelului matinal", conferențiar universitar doctor Carmen Croitoru, director general al Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală. Când ne referim la aceste așezăminte vorbim de fostele cămine culturale sau cluburi care funcționau la nivel local?

Carmen Croitoru: Din punct de vedere legal, definiţia reuneşte mai multe tipuri de instituții publice cu sarcină culturală. Intră tot aici și școli populare de artă și centre de prezervare a culturii tradiționale și niște centre culturale definite mai puțin perfect. Dar căminele culturale intră în orice caz și noi ne-am ocupat în special de acestea, pentru că ele, așa cum ați suubliniat mai devreme, sunt singurele locuri în care populația rezidentă în mediul rural are acces la un act de cultură. Şi atunci am încercat să inventariem aceste cămine culturale, pe care le-am rătăcit, din 1990 nu prea se mai știa despre ele, la un moment dat ele au dispărut și din statisticile oficiale, având o definiție atât de largă, și nici nu au mai fost raportate corect de autoritatea locală care le are în subordine. Aşa că s-au pierdut undeva.

Realizator: Le-am zis insule de cultură, din care, conform datelor dumneavoastră, câte mai există în prezent?
Carmen Croitoru: E o discuţie foarte complicată, fiindcă pe hârtie ar mai fi, dar în realitate, când mergi pe teren sau când te uiți să vezi ce fel de activitate au și ce fel de bugete desfășoară, constați că mai sunt foarte puține. Deci, după 1990 erau raportate cam 7.100, a existat un program de reabilitare a căminelor culturale în perioada 2005-2007, unde s-au mai numărat o cantitate similară. Mă rog, se raportează vreo 6.000, dar în realitate lucrurile stau cu totul diferit, pentru că după programele de reabilitare clădirile au fost încuiate și cheia se află la bibliotecă sau la primărie. Deci, nu sunt cu adevărat exploatate corect și nici nu se mai finanțează din punctul ăsta de vedere corect.

Realizator: Voiam să vă întreb ce fel de activitate mai desfășoară.
Carmen Croitoru: În general s-au cantonat într-un tip de activitate care ţine cont de sărbătorile calendarului sau se deschid la botezuri, nunţi şi înmormântări sau marchează focloric diverse aniversări oficiale. Problema este, de fapt, aceea a dispariţiei personalului de specialitate. Şi asta este consecinţa unui tratament puţin unitar așa și lipsit de impaginaţie.

Realizator: Să fi fost lipsa personalului, cum spuneți dumneavoastră, practic, ceea ce a dus la dezintegrarea acestora?
Carmen Croitoru: Cauza principală a decăderii lor și a unei oferte de foarte proastă calitate pentru cei din mediul rural este lipsa unor oameni care să acționeze cu puțină creativitate și să aducă oamenilor exact ce aveau nevoie. Să nu uităm că ele nu sunt o invenție a comunismului sau socialismului, cum s-ar putea crede, ci au fost prima dată inventate de Fundația Culturală Regală în 1923 şi numărul lor a tot crescut.

Realizator: Dar există fonduri?
Carmen Croitoru: Culmea este că fonduri ar fi, dar o necunoaștere a legii la nivelul autorităților locale îi face să nu aplice exact acele particularități în care se pot face proiecte culturale pe niște legi speciale din zona culturii, și a mai fost o cauză, în afară de plecarea aceastor oameni de specialitate, mai e o cauză importantă, aceea a faptului că ele au trecut prinr-un proces de descentralizare, care, de fapt, a fost deresponsabilizare la nivel central sau, mai sus, la nivel județean. Pentru că nu stă nimeni să-i întrebe ce fac sau să-i controleze. Şi atunci se practică, așa, un fel de cultură de nici măcar nu e cultură, că sunt un festivism, să ne înțelegem.

Realizator: Spuneam că astăzi va fi lansată publicația "Atlasul Culturii - Așezămintele culturale în spațiul rural". Ce cuprinde această prima ediție a atlasului?
Carmen Croitoru: Institutul nostru are un program mai vast de cartografiere a structurii culturale, pentru că ne-am propus să mergem totuși să vedem cam, dincolo de ce consumă românul, pentru că noi avem un barometru cultural de consum anual; am zis: "hai să vedem de partea cealaltă ce fel de ofertă e". Şi am început, într-adevăr, cu ruralul. Atlasul conţine o cartografiere pe fiecare judeţ, cu identificarea căminelor culturale active, inactive care sunt prezente în teritoriu, cu analiza puțin a investițiilor în infrastructura culturală, cu un profil al responsabilului de cămin cultural - că nu mai putem vorbi, din păcate, de un om de specialitate, dar sunt destui oameni care încearcă să facă câte ceva în aceste clădiri.

Realizator: Rezultatele evaluărilor dumneavoastră ce indică?
Carmen Croitoru: Rezultatele evaluărilor indică faptul că ele vor dispărea încet-încet și că vor fi nişte clădiri fără obiect, care vor deveni subiect pentru alte tipuri de discuții. Fiindcă, dacă în locul unui cămin cultural am găsit câteodată un bar sau o discotecă, este posibilă această involuție.

Realizator: Şi cine și, mai ales, ce mai poate face acum?
Carmen Croitoru: Nu e timpul pierdut și, cu o revizuire a cadrului de reglementare şi cu, eventual, un amplu program de conştientizare în rândul autorităţilor locale a importanţei acestor centre sociale şi culturale, se pot face destul de multe lucruri. Pentru că oamenii au nevoie de orientarea asta valorică, spirituală, identitară pe care o poate da centrul cultural, pentru că e de tradiţie. Centrele astea culturale nu dispăruseră din comunitate; au dispărut recent din atenţia comunităţii. Ele se situau în completarea unui triunghi natural între şcoală, biserică şi "sfatul" unor comunităţi, unde oamenii se adunau şi-şi mai discutau problemele sau împărtăşeau lucruri pentru a creşte tânăra generaţie, pentru că grija pentru copii e o constantă în mediul rural. Toată lumea vrea să-şi vadă copilul mai bine, toată lumea l-ar vedea într-o altă poziţie sau măcar instruit, dacă nu "exportat" automat în zona urbană, unde nu se ştie ce i se întâmplă.

Realizator: Revin în final la lansarea de astăzi a "Atlasului Culturii". Cine și cum poate participa, unde are loc evenimentul și în ce măsură rezultatele studiului vor fi disponibile publicului?
Carmen Croitoru: E destul de simplu de participat la lansare, în condiţiile actuale. Nu vă invităm, pentru că este o adunare restrânsă, cu oficialii ministerului, dar va fi live pe Facebook pe adresa noastră de site, "culturadata", şi vom pune studiul în format electronic, ca să-l poată citi oricine. Şi după aceea vă stăm la dispoziţie.