Ascultă Radio România Actualitaţi Live

FMI estimează o inflaţie în scădere pentru România

Pentru România, FMI estimează o inflaţie medie anuală de 6,1% în acest an şi de 3,4% anul viitor. La sfârşitul anului, inflaţia ar fi de 4%, la limita superioară celei ţintite de Banca Naţională a României.

FMI estimează o inflaţie în scădere pentru România
Consilierul economic al FMI, Olivier Blanchard. Foto: Reuters.

Articol de Doina Saiciuc, corespondent RRA în Statele Unite, 12 Aprilie 2011, 07:17

Creşterea economică globală se consolidează, spune raportul de primăvară al FMI privind evoluţiile economiei globale.

"Dată fiind ameliorarea de pe pieţele financiare, activitatea febrilă din multe economii emergente şi în dezvoltare, ca şi încrederea în economiile avansate, perspectivele pentru 2011-2012 sunt bune".

FMI prognozează o creştere economică medie de 4,4% pentru 2011 şi 2012 dar exprimă îngrijorări în legătură cu rata înaltă a şomajului, notând că, la nivel global, 205 milioane de oameni caută de lucru, cu 30 de milioane mai mult decât în 2007.

Noile riscuri pentru redresarea globală, ar putea veni din perspectiva escaladării preţurilor petrolului.

Consilierul economic al FMI, Olivier Blanchard a arătat că ele au crescut mai mult decât era de aşteptat.

Domnul Blanchard a spus într-o conferinţă de presă că FMI a calculat inflaţia pe baza preţurilor petrolului.

Pentru România, FMI estimează o inflaţie medie anuală de 6,1% în acest an şi de 3,4% anul viitor. La sfârşitul anului, inflaţia ar fi de 4%, la limita superioară celei ţintite de Banca Naţională a României.

"În general am încercat să estimăm inflaţia din fiecare ţară în funcţie de efectul unei creşteri a preţului petrolului cu 10 %. Dacă creşterea preţului petrolului ar fi în mod substanţial mai mare, atunci ar însemna că estimarea noastră este incompletă. Există implicaţii la nivel global în termenii modificărilor balanţelor externe ale diverselor ţări. Pentru creşterea pe care am prognozat-o , însă , nu vedem efecte majore în termenii inflaţiei".

FMI se aşteaptă ca preţurile petrolului să ajungă la 107 dolari barilul anul acesta şi la 108 anul viitor. Ceea ce reprezintă 20 de procente mai mult faţă de previziunile anterioare din cauza unor cereri mai mari în 2010 la nivel global decît erau aşteptările şi a unui răspuns puţin entuziast de a le satisface.

FMI vorbeşte de "absenţa unui răspuns flexibil al producţiei OPEC atunci cînd preţurile petrolului au crescut la peste 70-80 de dolari barilul”.

Lipsa unei reacţii adecvate a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, cartel care produce 40% din petrolul lumii, "a condus la o anume incertitudine a pieţelor în legătură cu producătorii OPEC , implicit cu ţintele preţurilor”.

Anul trecut cererea globală de petrol a crescut cu 3,4%, cel mai rapid ritm din 2004 şi dublu faţă de proiecţiile FMI.

Instituţia financiară internaţională crede, aşadar, că în cazul în care preţurile petrolului se menţin la nivelurile actuale, ele nu vor avea un efect prea puternic asupra creşterii economice globale.

FMI admite, totuşi, că "riscul pentru creşterea economică ar fi legat de potenţialul ca preţurile petrolului să surprindă în continuare, escaladând din cauza întreruperilor în furnizarea lui.

În ultimele luni, de altfel, Fondul a fost surprins de cîteva ori în legătură cu escaladarea preţurilor petrolului. Toamna trecută FMI prezisese că preţul petrolului va atinge 78 de dolari barilul în acest an. După o creştere a lui la începutul anului din cauza revoltelor din Egipt , FMI a ridicat prognoza la 89 de dolari barilul.

Acum, însă, în New York preţul petrolului a ajuns la 112 dolari barilul iar în Londra la 126 de dolari.

FMI avertizează, de aceea, că încă un şoc produs de creşterea preţului petrolului ar putea avea efect asupra unei redresări economice globale fragile.

O creştere la nivelul din 2008 al preţului barilului de petrol, adică la 147 de dolari barilul, ar putea reduce cu 0,75 % previziunile privind creşterea economică în economiile avansate pentru care prognoza este acum de 2,5 %.

Creşterea preţului petrolului a venit cu temerea revenirii la nivelul record din 2008, de 147 de dolari barilul cînd au escaladat preţurile alimentelor si ale produselor de bază, ceea ce a condus, în parte la tulburările politice din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

FMI spune că prognoza pentru pieţele petroliere rămâne destul de incertă.

Fondul arată că, în schimb, creşterea preţurilor alimentelor la nivel global a fost cauzată în special de şocurile legate de evenimentele meteorologice, ca seceta şi incendiile din Rusia şi Ucraina, care au distrus recoltele de grîu.

Deşi există riscul ca preţurile alimentelor să rămână ridicate, ameliorarea resurselor ar trebui să permită reducerea modestă a lor faţă de recentele vîrfuri din 2011.

FMI prognozează pentru România o creştere economică de 4,4% în 2012

Fondul Monetar Internaţional prognozează pentru România o creştere economică cu 1,5% în acest an şi de 4,4% în 2012, după un declin de 1,3% în 2010.

În ce priveşte rata şomajului în ţara noastră, prognoza FMI o plasează la nivelul de 6,6% în acest an şi la 5,8% anul viitor.

Cât priveşte situaţia economică din Europa, în general, consilierul economic al FMI, Olivier Blanchard, a declarat că “ principalul risc este în Europa periferică, în care un număr de ţări se confruntă cu probleme foarte dificile, fiscale şi financiare. Un punct de plecare important este ca băncile să fie mai transparente pentru a şti exact unde se află. Testele de stres sunt un prim pas foarte folositor. “

Etichete : fmi romania economie bnr
FMI va efectua a şaptea evaluare în acordul cu România
Economie 18 Martie 2011, 14:18

FMI va efectua a şaptea evaluare în acordul cu România

Fondul Monetar Internaţional va analiza săptămâna viitoare cea de-a şaptea evaluare din cadrul acordului stand-by încheiat cu...

FMI va efectua a şaptea evaluare în acordul cu România
Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA
Analize 14 Decembrie 2022, 11:40

Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA

Oamenii de ştiinţă americani au anunţat marţi o reuşită istorică în domeniul fuziunii nucleare: pentru prima dată, ei au...

Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA
Alegerile din Republica Moldova
Analize 21 Octombrie 2019, 20:14

Alegerile din Republica Moldova

Invitat, Ion Tăbârță, analist politic din Republica Moldova.

Alegerile din Republica Moldova
Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov
Analize 23 August 2019, 13:45

Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov

Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov
Dilemele lui Erdoğan
Analize 18 Iunie 2019, 14:17

Dilemele lui Erdoğan

Dilemele lui Erdoğan
Analize 15 Iunie 2019, 09:22

Profesorul Iulian Chifu despre situaţia din Republica Moldova

Profesorul Iulian Chifu despre situaţia din Republica Moldova
 T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"
Analize 10 Mai 2019, 09:25

T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"

"Summitul şi Declaraţia de la Sibiu" - comentariile lui Titus Corlăţean, Teodor Baconschi și Andrei Ţărnea, la RRA.

T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"
Analistul Claudiu Degeratu comentează actualitatea internaţională, la RRA
Analize 30 Martie 2019, 09:37

Analistul Claudiu Degeratu comentează actualitatea internaţională, la RRA

Analistul Claudiu Degeratu comentează actualitatea internaţională, la RRA