
În acestă dimineaţă, un incendiu puternic a distrus biserica din cartierul ploieştean "Mitică Apostol".

Vremea se răceşte în următoarele zile, avertizează meteorologii.

România va trece la noapte la ora oficială de iarnă când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, astfel că ora 4:00 va deveni...

Din cauza ninsorii, măsura este luată cu câteva zile mai devreme, închiderea oficială fiind programată inițial la 1 noiembrie.

A fost deschis circulaţiei şi pasajul care tranzitează apeductele Apa Nova, potrivit Ministerului Transporturilor.

România va trece în noaptea de 28 spre 29 octombrie la ora oficială de iarnă, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi.

România este un partener european de încredere, de care depinde cât de atractiv este proiectul comunitar - a declarat...

Moaştele rămân expuse în baldachinul de pe Colina Patriarhiei, împreună cu un fragment din lemnul Sfintei Cruci şi cu...

Vicepreşedintele Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu, şi europarlamentarul Marian-Jean Marinescu despre situaţia din...

În faţa fostului club a fost întins un banner imens pe care au fost imprimate fotografiile celor 65 de persoane care au murit...

Amânarea ar avea loc la cererea coaliţiei pentru Dezvoltarea României care a cerut mai mult timp pentru a-şi formula un punct...

Decizia senatului de la Madrid a fost luată imediat după ce parlamentul catalan a votat pentru independenţa provinciei faţă...

Un expert rus a declarat că exerciţiul reprezintă un avertisment adresat NATO împotriva unor presupuse încercări de a...

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, liderul mondial și principala favorită, a ratat calificarea în semifinalele...

Legea care modifică trei articole din statutul deputaţilor şi senatorilor a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis

Parlamentul regional al Cataloniei a declarat vineri independenţa faţă de Spania, în urma unui vot controversat care ar putea...

În acest moment, România e singurul stat din Uniunea Europeană aflat într-o astfel de situaţie, a declarat, la Bucureşti,...

Ministrul educaţiei a anunţat că proiectul de lege privind introducerea manualului unic este aproape finalizat

Până luni vântul va avea intensificări temporare la început în sud-vestul şi centrul ţării, apoi în tot teritoriul.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a fost primit la Palatul Cotroceni de către preşedintele României,...

În Senatul spaniol, dezbateri privind decretul guvernului de suspendare temporară a regimului de comunitate autonomă a...

Până la jumătatea lunii viitoare vor fi semnate toate acordurile pentru Programul StartUp-Nation, spune Directorul Direcţiei...

Zece reprezentaţii sunt programate astăzi la Festivalul Naţional de Teatru, ajuns în ziua a opta.

Victimele tragediei din Clubul Colectiv vor fi comemorate, vineri seară, în Capitală, prin ”Marşul Chitarelor”.

Liturghia de Sfântul Dimitrie cel Nou a fost prezidată de Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril.

Liberalii consideră că reducerea de două ori în două luni a bugetului alocat infrastructurii Capitalei este ilogică.

Federaţia Solidaritatea Sanitară a precizat, astăzi, că protestele din Sănătate nu s-au terminat, aşa cum anunţase, aseară,...

13.20 PROBLEME LA ZI. "Mioriţa" în varianta modernă – noul proiect "Alege oaia".

Emisiunea se va difuza în fiecare duminică, între orele 19:05-20:00, ora României, şi va putea fi recepţionată pe unde scurte...

Numărul persoanelor de peste 65 de ani a fost mai mare cu peste 300 de mii decât populaţia sub 14 ani, indicele de...

O inedită poveste populară românească, în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii.

Vor lucra şi mâine, ca într-o zi normală, pentru a recupera ziua de joi, când au fost probleme la sistemul informatic.

Aproape 235 de milioane de femei din 68 de ţări nu beneficiază de protecţie în cazul în care sunt hărţuite.

Şedinţă de urgenţă la Ministerul Transporturilor, după ce pe autostrada A1 Oraştie-Sibiu au apărut noi fisuri şi denivelări.

Totuţi, câteva sute de dosare vor fi reţinute până în luna aprilie, date fiind îngrijorările manifestate de CIA şi FBI.

Comisarul european are prevăzute întâlniri bilaterale cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul finanţelor publice, Ionuţ...

Papa Francisc nu este însă primul Suverna Pontif care are un asfel de dialog. Cu şase ani în urmă, Benedict al XVI-lea a...

Printre semnele care ar putea anunţa un posibil cancer oral sunt "o excrescenţă, o leziune ulceroasă, o mobilitatea anormală...

Slujba va fi transmisă în direct de Radio România Antena Satelor începând cu ora 10.

Campania îşi propune să salveze sectorul de creştere a suinelor din România.

Declararea stării de urgenţă medicală naţională este justificată de Donald Trump prin creşterea numărului de decese cauzate...

Patriarhul rus a adus o parte din moaştele Sfântului Serafim de Sarov, care au fost aşezate pentru închinare pe dealul...

Principalele canale de informare pe care consumatorii urbani le folosesc zilnic sunt reţelele sociale, accesate de 80% dintre...

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că va fi redus procentul de plată către Pilonul II de pensii de la 5,1% la...

Sateliţii manevrabili vor deveni o componentă importantă a Grupării spaţiale a Rusiei, o armă împotriva grupărilor similare...

În cadrul târgului, a fost lansată campania de informare şi promovare "Alege oaia!", menită să încurajeze consumul de carne...

Guvernul de la Madrid prezintă în Senat decretul privind demiterea guvernului regional şi preluarea administrării regiunii...

Sistemul a fost blocat pe parcursul întregii zile din cauza unor defecţiuni tehnice la un server central

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major, spune că au fost aprobate opt proiecte importante în domeniul achiziţiilor...

Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a spus că se alege această variantă pentru a câştiga timp şi dezbaterile să aibă loc...

Patriarhul Kiril al Moscovei a sosit, în această seară, la Bucureşti, pentru a participa la sărbătoarea de mâine a Sfântului...

CSM a trimis proiectul către instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, iar convocarea adunărilor generale în vederea exprimării punctelor de vedere ale magistraţilor va avea loc, după un calendar stabilit pentru zilele de 24 şi 25...

Guvernul a stabilit prin ordonanţă de urgenţă regulile după care se vor face achiziţiile publice militare prin programul...

CCR a programat iniţial şedinţa pentru 21 ianuarie 2026, însă premierul a solicitat modificarea datei, deoarece prevederile...

Alături de Horațiu Potra se mai află fiul său, Dorian Potra, şi un alt membru al familiei, Alexandru Potra, toţi trei fiind...

La început, depunerile de praf vor putea fi observate mai ales în vestul, nord-vestul și în nordul țării.

Orice plan de a pune capăt războiului din Ucraina are nevoie de susţinerea Kievului şi a europenilor pentru a putea fi pus în...