Temele ce vor fi abordate de preşedintele României, Klaus Iohannis, în cadrul Consiliului European de la Bruxelles.
Declaraţia a fost făcută în contextul vizitei în China a secretarului american al apărării, James Mattis, înainte de a...
Locuitorii comunei Vaideeni, din judeţul Vâlcea, se tem de noi distrugeri, din cauza precipitaţiilor abundente.
Reacţia vicepreşedintelui Senatului, Claudiu Manda, referitoare la modificările din domeniul justiţiei.
Presa din Rusia a scris anterior că femeia ar fi făcut spionaj în favoarea României.
Comisia specială pentru legile justiţiei a început dezbaterile privind modificarea Codului Penal.
13.20 PROBLEME LA ZI. Creşterea de la 1 iulie a punctului de pensie cu 10% promisă de Guvern, plus noua Lege a Pensiilor la...
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o nouă sesizare asupra Legii pentru modificarea şi completarea...
Parlamentarii PSD şi cei ai ALDE îşi propun să finalizeze în acest în acest interval de timp dezbaterile şi votul asupra...
Ambasadele mai multor ţări occidentale îşi exprimă îngrijorarea faţă de posibile schimbări în justiţia din România.
DIICOT a început urmărirea penală în dosarul în care premierul Viorica Dăncilă a fost reclamată de preşedintele PNL, Ludovic...
Comandamentul de urgenţă a fost convocat de premierul Viorica Dăncilă ca urmare a ploilor abundente şi a inundaţiilor din ţară.
Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru opt bazine hidrografice din Muntenia, Transilvania,...
Măsurile vin după ce luna trecută liderul de la Casa Albă a retras Statele Unite din Acordul nuclear încheiat în 2015.
Absolvenţii claselor a XII-a de anul acesta, dar şi cei din promoţiile anterioare vor susţine de la ora 9:00 proba la alegere...
Summitul de vară al Uniunii Europene începe astăzi, la Bruxelles, tema dominantă fiind migraţia.
Pompierii militari din cadrul Punctelor de Lucru Năruja şi Soveja, precum şi de la Staţia Vidra, au acţionat aseară pentru...
Şerban Pop s-a sustras de la executarea a 5 ani de închisoare, după ce, marţi, a fost condamnat definitiv de ÎCCJ ptr trafic...
Pe această rută avioanele ar fi urmat să circule din 2 iulie. Zborurile ar putea începe din toamnă.
Şi pe DN 2 s-a acţionat în mai multe puncte pentru îndepărtarea aluviunilor de pe carosabil, iar în Vrancea mai multe...
Coliziunea s-a produs în localitatea Ciuperceni, şi au fost implicate un autoturism şi un microbuz. Starea victimelor este...
Pentru prima oară în istorie, Germania nu trece de faza grupelor.
Şi hidrologii avertizează că sunt posibile inundaţii, în special în jumătatea estică a ţării.Un cod portocaliu vizează râuri...
Steve Mnuchin a făcut apel la adoptarea unei proceduri îmbunătăţite de revizuire pentru a se asigura că tehnologia americană...
În favoarea moţiunii au votat 166 de parlamentari. PNL, USR şi PMP au doar 153 de parlamentari, iar pentru a fi adoptată,...
La Moscova, Vladimir Putin a discutat cu consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, John Bolton.
Sevil Shhaideh este acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar, procurorii au deferit...
Guvernul polon este surprins de criticile venite dinspre Israel şi Statele Unite, aliaţi-cheie ai Poloniei, care au declarat...
Inspecţia Judiciară are în derulare o acţiune disciplinară împotriva procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în urma...
Prinţul William, al doilea în linie la tronul Marii Britanii, se află în prima vizită oficială a unui membru al Casei Regale...
Cel mai important sector de drum din județ, DN 2 E85, a fost acoperit de apa venită de pe câmp și de pe drumurile laterale.
Avocaţii cetăţeanului român vor depune o cerere de graţiere la Sultanul statului malaysian, cererea urmînd să fie analizată...
Spania: Investigaţiile arată că mai mulţi medici, călugăriţe şi asistente au participat la furtul de nou-născuţi şi plasarea...
Celula de Criza a Ministerului Afacerilor Externe a finalizat procedura de repatrierea a unui cetăţean român din Siria, prin...
Republica Elenă – Cod roşu de vreme nefavorabilă.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au aprobat astăzi majorarea numărului de militari români care pot participa la...
UPDATE: Câteva mii de oameni s-au adunat lângă Palatul Parlamentului, pentru a-şi exprima susţinerea faţă de moţiunea de...
UPDATE: Sesiunea comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor începe cu citirea textului moţiunii de cenzură.
Procurorii ar urma să-i aducă la cunoştinţă calitatea de suspect pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
S-a judecat recursul în cazul celui de-al doilea cetăţean român condamnat la pedeapsa capitală în Malaysia.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins cu 120 de voturi pentru, 153 împotrivă şi o abţinere, moţiunea simplă a USR împotria...
13.20 PROBLEME LA ZI. Moţiunea de cenzură. Invitați: Adrian Zabavă, Ecaterina Andronescu,, Alexandru Băişanu, Dan Barna,...
Parlamentarii UDMR se vor retrage în momentul supunerii la vot a moţiunii de cenzură, iniţiată de PNL, împotriva Guvernului...
Depistate fără această analiză de risc la securitate, firmele pot primi amenzi consistente, între 10.000-20.000 de lei.
A unsprezecea zi a expediţiei RO-CRES în care Radio România Actualităţi este partener media a fost marcată de surprize.
Este reprezentantul de cel mai înalt nivel al Casei Regale Britanice într-o vizită oficială la Ierusalim.
Intră în vigoare un Cod portocaliu de furtuni ce vizează judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna şi zonele de deal şi de...
Prima bicicletă a fost asamblată în 28 octombrie 2008, în baza unui contract de colaborare pe termen lung cu unul dintre cei...
Responsabilul pentru probleme europene din Departamentul de Stat american Wes Mitchell avertizează că Rusia şi China încearcă...
BNR încearcă să indentifice soluţii care să stimuleze creditarea, astfel încât aceasta să devină un motor al creşterii...
Audienţa de la Vatican a avut loc într-un moment de relaţii tensionate între Italia şi Franţa din cauza problemei migranţilor
Dacă acest ritm se va menţine, ţara noastră se va alătura organizaţiei anul viitor, a precizat şeful statului, după întâlnirea cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.
Ei atrag atenţia că personalul existent este deja suprasolicitat, iar măsurile pur contabile, fără niciun fel de consultare,...
Sunt 120 de kilometri de şosea de mare viteză, a căror realizare a costat 4,9 miliarde de lei, din fonduri europene.
Acesta solicită conducerii ANAF să verifice dacă adaosul practicat de comercianţi pentru alimentele de bază se încadrează în...
Opoziţia consideră că acesta se face vinovat de haosul creat în sistemul de învăţământ şi susţine că măsurile promovate au...
Etapa ar urma să se încheie miercuri, la miezul nopţii, după care va începe sesiunea pentru cei care vor să-şi cumpere maşini...