Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a,a XIII-a, anii de final de ciclu profesional și postliceal pot reveni în unitățile de...
Directorul executiv al producătorul european de avioane Airbus a precizat că o treime din activitatea companiei a dispărut...
Cabinetele de medicină de familie din Sfântu Gheorghe vor primi câte 25 de teste fiecare, din partea primăriei, iar 50 de...
Va fi emisă o nouă ordonanţă militară prin care se va stabili că persoanele cu vârsta peste 65 de ani pot ieşi din casă în...
Numărul global al cazurilor de îmbolnăvire a crescut cu un milion, în mai puţin de două săptămâni.
Președintele Klaus Iohannis a mai anunțat că persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale orare în care...
104 cazuri noi de infectare cu COVID-19 s-au înregistrat ieri în Republica Moldova, bilanțul urcând la 3.408 cazuri, potrivit...
490 de dosare penale au fost întocmite prin structurile abilitate ale MAI până în prezent sub aspectul săvârşirii...
Parlamentul îşi reia treptat activitatea, cu prezența fizică a senatorilor și a deputaților.
Până astăzi, 27 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.339 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID –...
Cercetătorii din Hong Kong au anunţat că au dezvoltat un înveliş antiviral care ar putea oferi 90 de zile de protecţie...
Cheltuielile militare mondiale au atins în 2019 cel mai înalt nivel în trei decenii de la sfârșitul Războiului Rece.
Propuneri pentru organizarea procesului instructiv-educativ şi a examenelor pentru perioada următoare.
Furnizarea încălzirii în sistemul centralizat de distribuție din capitală se oprește.
Patru decese înregistrate la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi
Aproximativ 1.000 de salariați ai Companiei Tarom intră în șomaj tehnic.
Premierul Marii Britanii a mulţumit britanicilor pentru respectarea carantinei la întorcerea sa în activitate.
Se adaugă celorlalte 11 decese anunțe astăzi, care urcă bilanțul național la 631 de morți.
În marile oraşe din China, şcolile se redeschid, după epidemia de coronavirus.
Un program destinat exclusiv sănătății ar urma să devină funcțional începând cu primul trimestru al anului viitor.
Emisiunea "Probleme la zi" este difuzată zilnic, la RRA, de la ora 12.05.
GCS: Alte nouă persoane infectate cu noul coronavirus au murit; Bilanț - 628. #Covid-19
Min. Educației a cerut tuturor inspectoratelor să facă astfel de propuneri în vederea definitivării ghidului de desfășurare a...
Un aparat de tip PCR a ajuns deja la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi urmează să fie pusă în funcţiune în cadrul laboratorului...
Guvernul de la Sofia ia în calcul suspendarea stării de urgență, înainte de 13 mai.
Bilanţul îmbolnăvirilor şi al deceselor legate de COVID-19, în Germania.
Mai multe tipuri de documente își păstrează valabilitatea pe perioada stării de urgență.
Precizări ale secretarului de stat Raed Arafat.
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, luni, o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul...
Cetățenii municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna, care au nevoie de intervenții stomatologice urgente vor putea...
Restricțiile de la Podul Fetești pe Autostrada Soarelui, unde sunt lucrări de reparații, au fost prelungite cu o lună, până...
Este de aşteptat ca prim-ministrul britanic Boris Johnson să anunţe planuri de relaxare a restricţiilor impuse din cauza...
Statele Unite au înregistrat 1.330 de noi decese cauzate de epidemia noului coronavirus în cursul ultimelor 24 de ore.
Investiţiile, soluţia-cheie pentru repornirea economiei.
Suceava continuă să rămână pe primul loc în ceea ce privește evoluția pe județe a cazurilor COVID-19.
Potrivit Consiliului Fiscal, anul acesta ar fi un moment neprielnic pentru creșterea pensiilor.
Guvernul francez îşi va prezenta în parlament planul de relaxare a măsurilor de izolare.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății, în ultimele 10 zile numărul persoanelor declarate vindecate este mai mare...
"Dacă iubești Italia, menține distanța" - cu acest slogan premierul Giuseppe Conte a anunțat aseară cum va începe a doua fază...
Social-democrații susțin că actualul guvern nu ia nicio măsură reală de sprijin pentru populație și companii.
IMM Invest ar urma să fie funcțională de marţi sau de miercuri, spune ministrul finanţelor, Florin Cîțu.
După 60 de zile de criză, numărul românilor infectați cu noul virus a depășit 11.000.
Alexandru Bălan a avut două întâlniri, ambele în Budapesta cu ofițeri de informații din cadrul KGB Belarus.
O discuție pe aceeași temă este posibilă săptămâna viitoare în cadrul unei întâlniri cu președintele Nicuşor Dan.
Luna trecută s-au născut peste 14.000 de copii, în vreme ce aproximativ 19.000 de persoane au decedat, cele mai multe având...
Reuniți în sesiune plenară la Strasbourg, eurodeputații au adoptat miercuri o rezoluție în care critică intensificarea...
La Paris, celebra statuie din Piața Republicii a fost vandalizată.
Ciclistul austriac Maximilian Schmidbauer (WSA KTM Graz) s-a impus miercuri, în prima etapă din Turul României, disputată pe...