
"Populația eligibilă dacă se vaccinează nu ar trebui să mai vorbim de valul patru şi știu că se discută foarte mult în...

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, marţi, o avertizare Cod roşu de inundaţii, ce vizează cinci...

Echipele de la Apele Române continuă intervenția pentru limitarea efectelor produse de inundații în bazinul Putnei și în cel...

Un val de căldură s-a abătut în această săptămână asupra Moscovei, egalând un record vechi de 120 de ani, a anunţat marţi...

Peste 131.000 de absolvenți de clasa a VIII-a s-au înscris în acest an pentru a susține evaluarea de final de gimnaziu.

România este foarte prezentă în relația transatlantică, iar Administrația Biden reprezintă şansa setării unei agende pozitive...

Tánczos Barna a declarat că proiectul de ordonanță la care se lucrează ar permite ca urșii agresivi care atacă pe teritoriul...

S-a apelat la echipe mobile pentru a impulsiona interesul populației pentru vaccinare.

Parlamentarii PNL nu își vor exercita dreptul la vot în cadrul dezbaterii moţiunii de cenzură.

Liderii coaliției de guvernare se vor întâlni pentru a stabili noul Avocat al Poporului.

Poliţiştii de frontieră au prins zece migranţi care încercau să treacă ilegal, în Ungaria.

Italia va ridica obligativitatea portului măştilor de protecţie în aer liber începând cu 28 iunie.

Numărul zilnic al cazurilor de infectare cu coronavirus în India a scăzut sub 50.000.

Pompierii au intervenit în 23 de localități din 16 județe pentru evacuarea apei din case și gospodării.

Cafeaua reduce riscul apariţiei unor maladii cronice la ficat.

Autorităţile au anunţat 41 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus din aproape 18.000 de teste efectuate în ultimele...

Peste 130.000 de absolvenți de clasa a VIII-a au susţinut astăzi prima probă din cadrul Evaluării Naționale, la Limba și...

Meteorologii au emis, astăzi, mai multe atenționări cu cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică și de caniculă.



Este cea de a patra în decurs de un an, iar până pe 12 iulie persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie prin...

Ministerul Educației a elaborat un ghid, pe care elevii trebuie să îl respecte.


Maximum 10.000 de spectatori japonezi vor putea participa la evenimentele sportive din cadrul Jocurilor Olimpice, au anunţat...

Cetățenii sunt rugați să depună doar articole de îmbrăcăminte și încălțăminte curate și ambalate.

Măsura intră în vigoare, de săptămâna viitoare, în așa-numitele „zone albe” cu puține cazuri de COVID-19.


Reprezentanții OMS spun că vor fi afectate persoanele cele mai vulnerabile, mai ales în locurile cu rate scăzute de vaccinare.

Şeful executivului spaniol a precizat că obiectivul este restabilirea convieţuirii şi a relaţiilor cu regiunea Catalonia.

Ieri, doar aproximativ 20.000 de persoane s-au imunizat, dintre care mai puțin de 7.000 au primit prima doză.

Cele peste 200.000 de doze care vor ajunge la Institutul Cantacuzino din București, de unde vor fi distribuite în perioada...

Asociaţii ale elevilor din mai multe oraşe crtitică propunerea ministrului educaţiei de a acorda vouchere pentru medidaţii...


Kremlinul speră că înţelegerile de la vârf nu vor fi blocate în SUA la nivel de lucru sau la cel aşa-numitului stat profund,...

Absolvenţii de clasa a VIII-a vor susţine marţi prima probă a Examenului de evaluare naţională, respectiv cea la limba şi...

Observatorii susţin că este un nou atac la adresa libertăţii presei din Belarus.

De la 1 iulie, România și Bulgaria vor avea acces limitat la sistemul informatic Schengen.

Românii au o putere de cumpărare peste cea a grecilor, a ungurilor și a bulgarilor, relevă o statistică Eurostat.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică pentru mai multe bazine hidrografice.

Ne aflăm într-o cursă între vaccinuri anti-COVID și variantele virusului SARS-CoV-2, consideră virusologul Simona Ruţă.

Ploile abundente și revărsările de ape amenință în continuare o mare parte din țară.

De acum până la 21 decembrie, când este solstițiul de iarnă, durata zilei va scădea constant și a nopții va crește.

Bulgaria se pare că a atins imunitatea colectivă.

Tratate cu interes scăzut, alegerile regionale și departamentale de ieri au avut loc după o campanie electorală aproape...

La Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova începe ceea ce organizatorii numesc cel mai lung spectacol de teatru din...

Meciul începe luni seară, la ora 19:00, şi are loc în Grupa C a Camiponatului European de Fotbal.

Cantităţi neobişnuit de mari de apă de 60 până la 80 de litri pe metrul pătrat au inundat zeci de străzi, curţi, grădini şi...


Este cod portocaliu de ploi abundente în 19 judeţe din jumătate de est a ţării până la noapte la ora 2:00.

În localitatea Bărboi din judeţul Dolj, sărbătoarea Rusaliilor este marcată într-un mod inedit.

Depunerea amendamentelor se încheie luni, 16 martie, când sunt programate și primele dezbateri în comisii.

Guvernul nu poate anula scumpirile, dar urmăreşte evoluţia preţurilor pentru a putea aplica diverse formule de atenuare a...

Este pentru prima oară când sunt emise trei alerte, care semnalează drone în apropierea spațiului aerian românesc, în mai...

Cele aproximativ 70 de săli de jocuri de noroc şi aproximativ 20 de agenţii de pariuri din Slatina se vor închide, treptat,...

Statele Unite au emis o derogare de 30 de zile pentru ţările care doresc să cumpere petrol şi produse petroliere ruseşti...