Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CE va recupera 102 milioane de euro de la trei state membre

Comisia Europeană va recupera 102 milioane euro de la trei state membre, reprezentând cheltuieli incorecte pe proiecte derulate în agricultură cu finanţare europeană.

Euranet Plus.

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 24 Decembrie 2014, 11:00

Grecia, Irlanda şi Slovenia sunt cele trei ţări europene, unde au fost descoperite nereguli în utilizarea banilor europeni obţinuţi pentru agricultură.

Cele mai semnificative corecţii s-au impus în cazul Greciei, care trebuie să dea înapoi aproximativ 93 de milioane de euro.

Ceea mai mare parte din această sumă îi este imputată din cauza controalelor insuficiente făcute la faţa locului, atât în sectorul cultivării plantelor cât şi al zootehniei, precum şi din cauza deficienţelor sistemului de identificare a parcelelor agricole.

Audio: Europa la zi.

O sumă mult mai mică trebuie să restituie Slovenia, şi anume 8,7 milioane de euro.

Corecţia este aplicată în sectorul producţiei de zahăr, din cauza prezenţei silozurilor de depozitare în interiorul fabricilor de zahăr, recomandându-se desfiinţarea lor definitivă din aceste spaţii.

La polul opus se situează Irlanda de la care Comisia Europeană va recupera doar puţin peste un milion de euro, din cauza absenţei controalelor privind utilizarea fondurilor în domeniul legumelor şi fructelor.

Aceşti bani vor reveni la bugetul Uniunii Europene, întrucât nu au fost respectate reglementările în domeniu sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare.

Statele membre sunt responsabile de gestionarea majorităţii plăţilor, de verificarea cererilor de plăţi directe venite de la fermieri, precum şi de controlul cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune, iar Comisia are obligaţia de a se asigura că ţările au utilizat fondurile în mod corect şi numai pentru destinaţia pentru care au fost acordate.

Comisia Europeană desfăşoară peste 100 de audituri în fiecare an, verificând dacă controalele şi reacţiile în ceea ce priveşte deficienţele sunt suficiente, şi are dreptul să recupereze fonduri ulterior dacă, auditurile constată că statele membre nu aduc suficiente elemente pentru a garanta că fondurile au fost cheltuite în mod adecvat.