Anca Sigartău – între muzică și teatru, între scenă și credință
Este una dintre vocile marcante ale teatrului românesc. Actriță, regizoare, muziciană, om de cultură și, mai ales, o personă care nu se teme să-și spună povestea cu vulnerabilitate și curaj.
Articol de Maria Țoghină, 25 Iulie 2025, 12:57
Invitată la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, Anca Sigartău a vorbit deschis despre începuturi, alegeri, îndoieli, dar mai ales despre ceea ce o ține ancorată în scenă și în viață: cinstea față de sine și libertatea spiritului.
A crescut în ritmul muzicii, într-un mediu artistic solid, cu o educație muzicală riguroasă, care i-a format reflexe și sensibilitate.
Totuși, drumul ei s-a îndreptat spre teatru, cu un prim rol principal – Ioana d’Arc – jucat la Ateneul Român, când era încă o adolescentă.
Drumul spre actorie fost un parcurs definit de alegeri grele și uneori dureroase:
„M-am întrebat deseori dacă am făcut bine, dacă nu ar fi fost mai bine să aleg Conservatorul, să rămân în muzică”, mărturisește artista.”
Dar a ales actoria. Și nu oricum – ci cu o profunzime care o face să construiască fiecare rol ca pe o partitură muzicală, cu armonii, rupturi, contrapuncte:
„Uneori un spectacol nu funcționează pentru că un actor joacă în minor și altul în major. Dacă nu ești în același univers, nu se armonizează energiile.”
Shakespeare, între palatele Brâncovenești și actualitatea dureroasă
Una dintre cele mai frumoase inițiative culturale ale Ancăi este „Shakespeare Imaginarium”, stagiunea teatrală desfășurată vara, la Palatele Brâncovenești.
Trei ani de spectacole care au redat publicului frumusețea textului shakespearian într-un decor autentic și cu intrare liberă:
„S-a spus că nu va veni nimeni. Dar curtea s-a umplut de fiecare dată. Pentru unii spectatori era prima întâlnire cu teatrul”.
Este, în același timp, o lecție despre cum se construiește un proiect cu pasiune și despre cât de viu poate fi Shakespeare chiar și la patru secole distanță:
„Shakespeare este aerul pe care îl respirăm. E în îndrăgostirile noastre, în frământări, în suferință.”
Shakespeare Imaginarium are programate și la început de august încă două reprezentații ale spectacolului „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare, în regia Ancăi Sigartău.
Iubitorii teatrului sunt așteptați pe 2 și 3 august, de la ora 20:00, în curtea interioară a Palatului Mogoșoaia, intrarea este liberă.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și susținut de Primăria Capitalei.
Despre copilărie, rădăcini și tihnă
A crescut într-o familie modestă, dar profund educată și cultivată. Tatăl – refugiat, autodidact, ajuns profesor universitar. Mama – absolventă de fizică nucleară, o prezență calmă și înțeleaptă. „Mama nu a ridicat niciodată tonul. Este, pentru mine, dovada unui IQ extrem de ridicat.”
Copilăria i-a fost marcată de jucăriile rare, dar pline de sens: volumele lui Alpatov despre istoria artei, pe care le răsfoia ca pe cărți de povești. „Dacă venea hoțul, îi spuneam să nu fure Alpatov”, glumește ea.
Tihna, acel cuvânt aproape pierdut în goana lumii moderne, îi însoțea serile în care își vedea părinții dansând liniștiți într-o crâșmă cu muzică live. „Am pierdut tihna. Nu mai avem răgaz. Ne oprește doar moartea.” , mărturisește cu tristețe Anca.
Libertatea de a (nu) fi robot
„Slavă Domnului că ești om și nu ești robot!” – i-a spus maestrul Liviu Ciulei, după o reprezentație reușită.
Este una dintre lecțiile care i-au definit traiectoria.
Pentru Anca Sigartău, teatrul nu este o meserie repetitivă: „Fiecare spectacol e altul. Niciodată nu spui replica la fel. Niciodată nu te întâlnești cu același public.”
Asta face din fiecare apariție scenică o provocare nouă, un salt în necunoscut. Iar acest salt nu vine fără îndoieli:
„De fiecare dată, când primesc un rol, prima reacție e de bucurie. Urmează chinul. Mă întreb: de ce l-am acceptat? O să reușesc?” Dar, spune ea, „dacă ești cinstit, sari exact cât poți. Nu trebuie să pretinzi mai mult. Cinstea te salvează.”
Teatrul – o gură de libertate într-o lume sufocată
Într-o societate care, după cum observă cu luciditate, se îndepărtează de teatru și de reflecție profundă, Anca Sigartău nu se izolează în turnul de fildeș al artei.
Se conectează la lume, caută să ajungă la publicul tânăr și să-l provoace la întâlnirea cu frumosul, cu întrebarea, cu emoția.
„Dacă ei pleacă acasă cu o amintire frumoasă, cu un personaj pe care îl țin minte, am făcut ceva important.”
Călătoria pe verticală
Poate că aceasta este cheia întregului univers pe care ni-l propune Anca Sigartău: nu doar o carieră teatrală, ci o călătorie spirituală.
„Oamenii vorbesc mult despre călătorii. Dar au uitat călătoria pe verticală – în sine, spre Dumnezeu, spre sens.”
Într-o lume grăbită, ea rămâne o voce care ne reamintește de tihnă, de verticalitate și de puterea teatrului de a vindeca și a uni.
Puteți urmari interviul integral aici:
