Mineritul: mărirea și decăderea Văii Jiului

Erau consideraţi eroii clasei muncitoare, supra-oamenii care luptă zi de zi cu subteranul ca să-i smulgă bogăţiile, iar casca și lămpașul de miner erau privite cu respect și cu admirație pentru munca infernală din subteranele Văii Jiului. Astăzi, minerii par să fie o specie pe cale de dispariţie, care se agaţă cu disperare de vechile tradiţii pe care le-au redescoperit, pentru a compensa repeziciunea cu care mai marii vremii le mulţumesc pentru activitate şi îi disponibilizează la foc continuu.

Epoca de aur a mineritului

Contextul politic tulbure al anilor 50 şi-a pus din plin amprenta şi pe sectorul economic românesc. Astfel au luat fiinţă firmele mixte româno-ruseşti, SOVROM-urile, una dintre ele având ca obiect exploatarea cărbunelui, în folosul siderurgiei “fratelui mai mare” de la Răsărit. Tot în această perioadă începe o campanie ideologică fără precedent, care îşi propunea să facă din mineri supra-oameni, care îşi depăşesc zi de zi limitele.
Toată această dialectică a depăşirii şi progresului, fără de care nu putea exista noua clasă muncitoare, s-a impus de la sine în Valea Jiului, unde minerii locului au fost provocaţi să se ia la întrecere cu marele miner rus Alexei Stahanov.

În proaspăta mitologie comunistă, minerul începe să devină o figură centrală, iar veşnica lui luptă cu planul de producţie şi eforturile sale continue de auto-depăşire constituiau expresia unui voluntarism tipic “noului om” plămădit de gânditorii partidului. Toată această ideologie a fost acompaniată de privilegiile acordate minerilor Văii Jiului, care primeau locuinţe, butelii sau salarii mari, într-un context social în care numai prezentarea unui petent drept miner făcea autorităţile locale să-i rezolve problema.

Mineritul, considerat nerentabil

Decizia concedierilor colective masive a fost luată de guvernul Convenţiei Democrate condus de Victor Ciorbea din considerente economice, mineritul fiind considerat atunci prea costisitor. Cu bani de la Banca Mondială, care să le compenseze pierderea locului de muncă, minerii din Valea Jiului au fost invitaţi să se înscrie de bună voie în programul de disponibilizare, despre care nimeni nu ştia mai mult decât că îţi aduce dintr-o dată câteva milioane bune.

Nici la nivel guvernamental nu se ştia prea multe în legătură cu ce aveau să aducă aceste disponibilizări, despre care se mai auzise în Marea Britanie şi Germania, ţări luate ca model, însă fără o analiză atentă a acestui precedent. Din nefericire pentru mineri, efectele sociale ale concedierilor colective au fost minimalizate, mizându-se pe faptul că cei mai mulţi dintre foştii mineri se vor întoarce de unde au venit în anii 80, cu celebrele „acţiuni” de racolare a forţei de muncă necesare atunci în subteran. Lipsiţi de informaţii cu privire la viitorul lor statut şi fără să ştie ce protecţie socială le oferă statul, minerii s-au aruncat cu capul înainte spre milioanele oferite de guvern. Astfel s-a ajuns în situaţia paradoxală în care oameni în toată firea, cu familie şi copii, dădeau şpagă ca să fie concediaţi, crezând că banii primiți îi vor scăpa de probleme şi semnând cu o nonşalanţa specifică ignoranţei o cerere de disponibilizare, în care se specifica explicit că nu vor mai putea fi angajaţi vreodată în subunităţile Companiei Naţionale a Huilei.

Prezent sumbru, viitor incert

Cea mai semnificativă schimbare în ceea ce privește mineritul Văii Jiului a fost constituirea Complexului Energetic Hunedoara, în 2014, prin comasarea celor patru mine considerate viabile cu cele două termocentrale hunedorene. În paralel, statul a înființat Societatea Națională pentru Închideri Mine Valea Jiului, care a luat în subordine unitățile destinate programului de închidere, care își vor înceta activitatea în 2018.

AUDIO: reportajul-anchetă despre situația mineritului din Valea Jiului

Cauzele pentru care mineritul a intrat în declin nu pot fi separate de deciziile ori lipsa de decizie de la nivel guvernamental, și asta pentru că statul, prin ministerele economiei și energiei, a avut și are în subordine minele și termocentralele hunedorene. Alexandru Blaj a condus mineritul și înainte de 1989, când avea în subordine aproape 75.000 de angajați, și după restrângerea activității în acest sector, iar după înființarea Complexului Energetic Hunedoara a demisionat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație tocmai din cauza lipsei de sprijin pe care spune că a constatat-o.

AUDIO: interviul cu Alexandru Blaj despre cauzele care au generat restrângerea mineritului

Că mineritul nu mai poate fi salvat sunt de părere și cei care îi reprezintă pe mineri, și care în ultimii ani au încercat să atragă atenția guvernului asupra dificultăților fără precedent cu care se confruntă. Vasile Păduraru e vicepreședintele sindicatului Muntele și a luat parte la toate acțiunile de protest din ultimii ani, fără să constate vreo îmbunătățire a situației. Chiar dacă va ieși la pensie în curând, pentru că are mai bine de 20 de ani de lucru în subteran, el spune că nu poate rămâne indiferent față de lipsa de interes cu care sunt tratați minerii, nevoiți, de câțiva ani, să își cumpere singuri materialele de care au nevoie la locul de muncă.

Deși minele se închid rând pe rând, experții sunt de părere că mineritul este o componentă vitală pentru siguranța energetică a României. Profesorul doctor Victor Vaida face parte dintr-un grup de 8 experți care elaborează strategia energetică pe termen mediu și lung a Uniunii Europene și mi-a spus că nu vedere energia românească fără mineritul Văii Jiului. De aceeași părere este și profesorul doctor Grigore Buia, de la Universitatea din Petroșani, studiile lui confirmând că rezervele de cărbune din subteran ar ajunge pentru încă 100 de ani de exploatare susținută a huilei de Valea Jiului.

Cu toate acestea, restrângerea accentuată a mineritului merge mai departe și chiar de astăzi încă 840 de angajați au intrat în preaviz, concedierile făcând parte dintr-un plan de restructurare despre care Cosmin Chiuzan, director general la Complexul Energetic Hunedoara, crede că va garanta continuarea activității în subteran.

AUDIO: interviul cu Cosmin Chiuzan despre programul de restructurare al Complexului Energetic Hunedoara

Continuitatea aceasta este una provizorie și va duce la încă două mine care trec pe programul de închidere, ca să poată fi subvenționate de stat. În plus, termocentralele Mintia și Paroșeni sunt în pericol de a fi oprite din cauza gravelor probleme de mediu, generate tot de întârzierea finanțărilor venite de la stat. Complexul Energetic Hunedoara a ieșit din insolvență, însă are datorii de peste 1,5 miliarde de lei către bugetul de stat și către furnizori, iar pentru anii care urmează se știe deja ce mine vor înceta să mai existe.

Mineritul din Valea Jiului continuă să se îndrepte, încet, dar sigur, spre cartea de istorie, fără ca cineva să poată încetini acest proces. Mina Dâlja a fost pusă la pământ cu explozibili, mina Aninoasa a fost închisă în sunet de fanfară, iar minele Petrila, Paroșeni și Uricani sunt închise pe nesimțite, în virtutea acordurilor europene. Specialiștii spun că mai avem cărbune, dar e prea scump de exploatat, iar minerii se mulțumesc să își aducă aminte cum se lucra pe vremuri, când lămpașul de miner mai însemna ceva.