Parabolele lui Iisus (XIII) – Iisus - Logos-ul lui Dumnezeu

În Duminica Paștelui, la liturghie, se citește din Evanghelia după Ioan, așa-numitul prolog sau imn închinat Logos-ului - Iisus, asta, pentru că Iisus, numit aici „lumina cea adevărată”, adică dumnezeiască, „care luminează pe tot omul ce vine în lume” se coboară, în fiecare an, în Sâmbăta Mare, pe mormântul Lui de la Ierusalim... în chip de lumină divină, ca să ni Se arate în cea mai pură formă a Sa.

Iată textul:

Ioan 1, 1-18: La început era Cuvântul/Logos-ul și Cuvântul/Logos-ul era lângă Dumnezeu și Cuvântul/Logos-ul era Dumnezeu. Acesta era (de) la început lângă Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din (tot) ce a făcut (Dumnezeu). În El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina în întunecime strălucește și întunecimea n-a cuprins-o. A fost un om trimis de Dumnezeu, pe numele lui Ioan. El a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci (a venit) să mărturisească despre lumină. (Cuvântul) era lumina cea adevărată, cea care luminează tot omul ce vine în lume. (Cuvântul) era în lume și lumea prin El s-a făcut și lumea nu L-a cunoscut. La ale Sale a venit și ai Lui nu L-au primit. Dar cei care L-au primit, lor le-a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu, lor, celor care au crezut în numele Lui: ei sunt cei care s-au născut nu din sânge, nici din voia trupului, nici din voia bărbatului, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a venit să locuiască printre noi și i-am privit slava, iar slava Lui era asemenea aceleia pe care o are numai singurul Fiu de la Tatăl Său. El, cel plin de har și de adevăr. Ioan a mărturisit despre El și a strigat zicând: Acesta era despre care am zis: cel care a venit după mine a ajuns să fie înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har pentru har. Pentru că, Legea s-a dat prin Moise, dar harul și adevărul s-au făcut prin Iisus Hristos. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar singurul (Său) Fiu, cel care este la sânul Tatălui, El (ni) L-a explicat pe Dumnezeu.

Ioan, 1, 1-18: ΕΝ ἀρχῇ ἦν ὁ Λόγος, καὶ ὁ Λόγος ἦν πρὸς τὸν Θεόν, καὶ Θεὸς ἦν ὁ Λόγος. Οὗτος ἦν ἐν ἀρχῇ πρὸς τὸν Θεόν. πάντα δι' αὐτοῦ ἐγένετο, καὶ χωρὶς αὐτοῦ ἐγένετο οὐδὲ ἓν ὃ γέγονεν. ἐν αὐτῷ ζωὴ ἦν, καὶ ἡ ζωὴ ἦν τὸ φῶς τῶν ἀνθρώπων. καὶ τὸ φῶς ἐν τῇ σκοτίᾳ φαίνει, καὶ ἡ σκοτία αὐτὸ οὐ κατέλαβεν. ᾿Εγένετο ἄνθρωπος ἀπεσταλμένος παρὰ Θεοῦ, ὄνομα αὐτῷ ᾿Ιωάννης· οὗτος ἦλθεν εἰς μαρτυρίαν, ἵνα μαρτυρήσῃ περὶ τοῦ φωτός, ἵνα πάντες πιστεύσωσι δι' αὐτοῦ. οὐκ ἦν ἐκεῖνος τὸ φῶς, ἀλλ' ἵνα μαρτυρήσῃ περὶ τοῦ φωτός. ῏Ην τὸ φῶς τὸ ἀληθινόν, ὃ φωτίζει πάντα ἄνθρωπον ἐρχόμενον εἰς τὸν κόσμον. ἐν τῷ κόσμῳ ἦν, καὶ ὁ κόσμος δι' αὐτοῦ ἐγένετο, καὶ ὁ κόσμος αὐτὸν οὐκ ἔγνω. εἰς τὰ ἴδια ἦλθε, καὶ οἱ ἴδιοι αὐτὸν οὐ παρέλαβον. ὅσοι δὲ ἔλαβον αὐτόν, ἔδωκεν αὐτοῖς ἐξουσίαν τέκνα Θεοῦ γενέσθαι, τοῖς πιστεύουσιν εἰς τὸ ὄνομα αὐτοῦ, οἳ οὐκ ἐξ αἱμάτων, οὐδὲ ἐκ θελήματος σαρκός, οὐδὲ ἐκ θελήματος ἀνδρός, ἀλλ' ἐκ Θεοῦ ἐγεννήθησαν. Καὶ ὁ Λόγος σὰρξ ἐγένετο καὶ ἐσκήνωσεν ἐν ἡμῖν, καὶ ἐθεασάμεθα τὴν δόξαν αὐτοῦ, δόξαν ὡς μονογενοῦς παρὰ πατρός, πλήρης χάριτος καὶ ἀληθείας. ᾿Ιωάννης μαρτυρεῖ περὶ αὐτοῦ καὶ κέκραγε λέγων· οὗτος ἦν ὃν εἶπον, ὁ ὀπίσω μου ἐρχόμενος ἔμπροσθέν μου γέγονεν, ὅτι πρῶτός μου ἦν. Καὶ ἐκ τοῦ πληρώματος αὐτοῦ ἡμεῖς πάντες ἐλάβομεν, καὶ χάριν ἀντὶ χάριτος· ὅτι ὁ νόμος διὰ Μωϋσέως ἐδόθη, ἡ χάρις καὶ ἡ ἀλήθεια διὰ ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ ἐγένετο. Θεὸν οὐδεὶς ἑώρακε πώποτε· ὁ μονογενὴς υἱὸς ὁ ὢν εἰς τὸν κόλπον τοῦ πατρός, ἐκεῖνος ἐξηγήσατο.

Așadar acesta este prologul „Evangheliei spirituale”, așa cum a numit Clement din Alexandria Evanghelia după Ioan. Un text, la prima vedere, ermetic, greu de înțeles și de care te temi că nu-l vei putea pătrunde până la capăt.

Și totuși, nu-i nici greu de înțeles, nici ermetic. Ca să-l înțelegi pe deplin, trebuie să știi doar câte ceva din vechea filosofie greacă.

Mai întâi să spunem că acest prolog a fost anume scris pentru intelectuali, pentru oamenii formați în cultura greacă, cultura universală a vremii...
... în special pentru evreii din Diaspora (din Egipt și mai cu seamă din Alexandria), rabini și oameni ai Cărții, care nu mai vorbeau ebraica/ aramaica, ci doar greaca, și care citeau Biblia numai în traducerea ei greacă, așa-numita Septuaginta.

A fost scris, în egală măsură, și pentru grecii sau vorbitorii de greacă din lumea mediteraneană, care merseseră la universități grecești și care erau obișnuiți să gândească... grecește...
... dar și pentru egipteni: modelul prologului pare, în parte, să fi fost și Imnul închinat lui Aton de faraonul Amenofis al IV-lea sau Akenaton, faraonul ... eretic ! Și, să nu uităm de Ptah („Cel care deschide”) zeul egiptean al Creației, Demiurgul adorat la Memfis, care a creat lumea prin... cuvânt !

Iisus Hristos Pantocrator din secolul al XIII-lea, o icoană din skevofilakion-ul Mănăstirii Hilandar, Sf. Munte Athos

Acest prolog era menit să-i atragă pe intelectualii vremii, pe cei obișnuiți cu filosofia greacă, dar și egipteană, de oriunde !

Dar, nu în ultimul rând, și pe esenieni, pe asceții de la Qumran !

Cine l-a compus ?

Bibliștii sunt de acord că Evanghelia a fost scrisă de un ucenic educat al lui Ioan, poate de un uncenic al acestui ucenic, și mai instruit, undeva la Efes, după cele povestite de Ioan. Și este probabil ca acest ultim ucenic, care să nu-l fi cunoscut pe Ioan, să fie și autorul prologului. El trebuie că a avut ideea de a-i atrage pe învățații elinofoni. Și s-a gândit să le vorbească pe limba lor. Ce înseamnă asta ? Înseamnă că le-a spus că Iisus Hristos nu-i altul decât Logos-ul despre care au scris Heraclit, stoicii sau celebrul rabin din Alexandria, Philon, care și-a redactat cele mai mult de 50 de comentarii biblice în greacă.

Ce este Logos-ul ? În principiu, simplificând puțin lucrurile, putem să spunem că logos/λόγος este un cuvânt grecesc, mai degrabă un cuvânt care a evoluat spre un termen filosofic. S-a născut din verbul lego/λέγω, a spune, a vorbi. Și totuși, logos înseamnă deopotrivă: cuvânt și rațiune/minte, sensuri imposibil de separat, indiscernabile, nedespărțite, în ideea că un cuvânt este expresia, deci... întruparea gândirii !

Înainte de a vedea câteva din fragmentele acestor filosofi care au scris în tratatele lor, numite „Despre Natură”, despre Logos, am vrea să facem doar câteva scurte observații de traducere:

1.„La început” reia începutul Genezei și al Bibliei: en arhi/ἐν ἀρχῇ sau bereșit/בְּרֵאשִׁית în ebraică înseamnă... la început. Arhi/ἀρχή în greacă înseamnă: început, principiu, origine, cauză, fundament, putere, autoritate... Așadar... la începutul lumii, sau la temelia lumii... sau cauza, principiul din care s-a născut lumea sau puterea care susține lumea... este Iisus !

2. „Cuvântul/Logos-ul era lângă Dumnezeu”. Am tradus cu „lângă” prepoziția pros/πρός: spre, către, în fața, lângă, conform cu, după cum (este). Așadar se poate înțelege, la fel de bine și că Logos-ul este față către față cu Dumnezeu, este alături de El și că este asemenea Lui, și, nu în ultimul rând, al Lui ! Pros/ πρός ar putea fi aici echivalentul prepoziției le- din ebraică, care exprimă atât direcția, cât și posesia !

3. „Și Cuvântul ... a venit să locuiască printre noi”: Verbul este skinoo/ σκηνόω: a-și ridica/așeza cortul, a campa, a locui, a se stabili. Este o traducere a verbului ebraic șahan/שָׁכַן: a locui, a sta, a rămâne, a se sălășlui, a avea sălaș, cuib, vizuină, de unde mișcan/מִשְׁכָּן: cort, colibă de păstor, sălaș de animal și, în mod special, cortul adunării, tabernaculul. De altfel, grecii se pare că l-au împrumutat pe șahan, care l-a dat pe skini/σκηνή, cort !

Și iată un verset din Exod pe care sigur l-a avut în minte autorul prologului:

Și Moise n-a putut intra în cortul adunării pentru că stătea/locuia (șahan/שָׁכַן) deasupra lui norul și pentru că slava lui Iahve umplea cortul (ha-mișcan/הַמִּשְׁכָּֽן).

וְלֹא־יָכֹל מֹשֶׁה לָבֹוא אֶל־אֹהֶל מֹועֵד כִּֽי־שָׁכַן עָלָיו הֶעָנָן וּכְבֹוד יְהוָה מָלֵא אֶת־הַמִּשְׁכָּֽן/Exod, 40,35

καὶ οὐκ ἠδυνάσθη Μωυσῆς εἰσελθεῖν εἰς τὴν σκηνὴν τοῦ μαρτυρίου ὅτι ἐπεσκίαζεν ἐπ᾽ αὐτὴν ἡ νεφέλη καὶ δόξης κυρίου ἐπλήσθη ἡ σκηνή

Am preferat să traduc cu „a venit să locuiască” pentru că Iisus nu S-a sălășluit și nu și-a așazat cortul în Israel, ci a locuit în Israel, printre oameni, în casă, nu într-un sălaș de cioban sau într-o vizuină.

4. „I-am privit slava”... s-ar traduce, mai degrabă, cu „I-am contemplat slava”. Verbul theaome/θεάομαι înseamnă: a contempla, a fi spectator la teatru. Și obiceiul de a contempla îl aveau... esenienii de la Qumran și frații lor, Terapeuții, din Egipt, despre care scrie Philon din Alexandria, în cartea pe care le-o dedică, Despre viața contemplativă !

5. Harul și adevărul ! Sunt, totuși, cuvinte cheie în Biblie. Mai ales harul. Haris/ χάρις din greacă îl traduce pe hen/חֵן din ebraică: bunăvoință, iertare, milă, îndurare, grație divină, favoare.

Poate nu întâmplător Evanghelia este a lui Ioan și nu întâmplător este pomenit aici Ioan Botezătorul. Numele de Ioan, Ioannis/Ἰωάννης este pronunția în greacă a lui Iohanan/ יוֹחָנָן care este forma scurtă a lui Iehohanan/ יְהוֹחָנָן : Iehova/Dumnezeu (îmi) este binevoitor sau Dumnezeu S-a îndurat (de mine) ! Vine din numele lui Dumnezeu Iehova/ יְהֹוָה și verbul hanan/ חָנַן, a fi favorabil, priincios, îndurător, iertător, plin de milă...

5. „El (ni) L-a explicat pe Dumnezeu”. Nu ni L-a făcut cunoscut, ci ni L-a explicat, ne-a ajutat să-L înțelegem ! Verbul exigheome/ἐξηγέομαι înseamnă: a duce pe cineva pas cu pas undeva, a conduce pe cineva spre înțelegere, a explica amănunțit, a interpreta (voia/semnele zeilor), a interpreta o lege, o carte, un poem, o operă de artă... Și esenienii obișnuiau să le explice celor mai puțin cunoscători Scripturile și Legile Domnului ! Acest verb folosit de autorul prologului este un indiciu clar că era destinat ... esenienilor !

Și iată câteva fragmente din filosofii greci despre Logos și despre esenieni:

HERACLIT:

1. Oamenii nu pot înțelege acest Logos, care este veșnic, nici înainte de a-l auzi și nici după ce l-au auzit. Deși toate lucrurile sunt după cum (voiește) acest logos, oamenii par să nu-l priceapă, deși pricep foarte bine și cuvintele și faptele, ca acelea cu care eu explic amănunțit fiecare lucru, despărțind lucrurile după natura lor și arătând cum sunt alcătuite. /(τοῦ δὲ) λόγου τοῦδ' ἐόντος ἀεὶ ἀξύνετοι γίνονται ἄνθρωποι καὶ πρόσθεν ἢ ἀκοῦσαι καὶ ἀκούσαντες τὸ πρῶτον· γινομένων γὰρ (πάντων) κατὰ τὸν λόγον τόνδε ἀπείροισιν ἐοίκασι, πειρώμενοι καὶ ἐπέων καὶ ἔργων τοιούτων, ὁκοίων ἐγὼ διηγεῦμαι κατὰ φύσιν διαιρέων ἕκαστον καὶ φράζων ὅκως ἔχει. /Sextus Empiricus, Adv math. VII, 132

2. De aceea trebuie să urmăm ceea ce ne este comun tuturor (și comun înseamnă că-l avem toți), adică logos-ul. Totuși, cu toate că logos-ul ne este comun tuturor (și din el ne împărtășim toți), cu toate că-l avem toți, cei mai mulți dintre noi trăiesc ca și cum ar avea doar propria lor gândire./διὸ δεῖ ἕπεσθαι τῷ (ξυνῷ, τουτέστι τῷ) κοινῷ· ξυνὸς γὰρ ὁ κοινός. τοῦ λόγου δὲ ἐόντος ξυνοῦ ζώουσιν οἱ πολλοὶ ὡς ἰδίαν ἔχοντες φρόνησιν./ Sextus Empiricus, Adv math. VII, 133

După Heraclit, devenim inteligenți, capabili să gândim, doar sorbind, odată cu respirația, acest logos divin. (...). Heraclit spune că acest logos, care ne este comun tuturor (din care ne împărtășim toți) și care este divin și prin care, dacă ne împărtășim din el, devenim capabili să raționăm, este criteriul adevărului. (... ) Și, după ce a arătat cât se poate de limpede, răspicat, că tot ce facem și tot ce gândim facem și gândim doar împărtășindu-ne de logos-ul divin, Heraclit a mai spus că înțelepciunea nu-i altceva decât o explicație a modului în care este condusă lumea./ Sextus Empiricus, Adv math. VII, 129 și 133

Heraclit, ale cărui idei sunt împărtășite de stoici, leagă rațiunea noastră de rațiunea divină, cea care guvernează și conduce lumea și spune că tocmai datorită acestei însoțiri inseparabile dintre rațiunea noastră și cea divină mintea noastră devine conștientă de voința Rațiunii divine și că tot datorită acestei însoțiri, în somn, această Rațiune divină vestește sufletului nostru cele viitoare. /Chalcidius c. 251

***

DIOGENE LAERȚIU, VII:

134: Stoicii cred că două sunt principiile din care s-au născut toate: un principiu activ, (care crează și modelează lumea), și unul pasiv (creat, care se lasă modelat și lucrat). Ei spun că acest principiu pasiv este substanța lipsită de orice calitate (nemodelată, nelucrată, neformată) adică materia, și că principiul activ (care o modelează) este Logos-ul aflat în ea, Dumnezeu. /Δοκεῖ δ' αὐτοῖς ἀρχὰς εἶναι τῶν ὅλων δύο, τὸ ποιοῦν καὶ τὸ πάσχον. Τὸ μὲν οὖν πάσχον εἶναι τὴν ἄποιον οὐσίαν τὴν ὕλην, τὸ δὲ ποιοῦν τὸν ἐν αὐτῇ λόγον τὸν θέον· τοῦτον γὰρ ἀΐδιον ὄντα διὰ πάσης αὐτῆς δημιουργεῖν ἕκαστα.

136: Unul și același lucru sunt Dumnezeu și spiritul (mintea) și destinul și Zeus, doar că e numit (și) cu multe alte nume./Ἕν τ' εἶναι θεὸν καὶ νοῦν καὶ εἱμαρμένην καὶ Δία· πολλαῖς τ' ἑτέραις ὀνομασίαις προσονομάζεσθαι.

***

PHILON DIN ALEXANDRIA:

Despre facerea lumii, 20: Așa cum un oraș proiectat în mintea unui arhitect nu există în lumea de afară, afară din mintea lui, ci este doar întipărit în sufletul lui, la fel nici lumea alcătuită din idei nu există în alt loc decât în Logos-ul dumnezeiesc, cel care le-a ordonat./καθάπερ οὖν ἡ ἐν τῷ ἀρχιτεκτονικῷ προδιατυπωθεῖσα πόλις χώραν ἐκτὸς οὐκ εἶχεν, ἀλλ’ ἐνεσφράγιστο τῇ τοῦ τεχνίτου ψυχῇ, τὸν αὐτὸν τρόπον οὐδ’ ὁ ἐκ τῶν ἰδεῶν κόσμος ἄλλον ἂν ἔχοι τόπον ἢ τὸν θεῖον λόγον τὸν ταῦτα διακοσμήσαντα.

Despre fugă și aflare, 2,12: Lumea a fost creată și este întrutotul născută de o Cauză. Logos-ul însuși al Creatorului este pecetea prin care capătă formă orice ființă. Astfel, fiecare din lucrurile create își are, încă de la început, chipul/forma sa desăvârșită, care este pecetea și chipul, imaginea Logos-ului desăvârșit.

Despre amestecarea limbilor, 146-147: Dacă cineva nu este ,încă, vrednic să fie numit fiu al lui Dumnezeu, să se grăbească atunci să se facă asemenea Logos-ului Său, primul născut (πρωτόγενος) și cel mai vechi dintre îngeri. El este numit principiu (αρχή), nume al lui Dumnezeu, Logos, omul după chip și cel ce-l vede pe Dumnezeu, Israel... Logos-ul, care este foarte vechi, este chipul (είκων) lui Dumnezeu.

Despre viața contemplativă, 27-29: Terapeuții obișnuiesc să se roage de două ori, în fiecare zi, în zori și la apus. Se roagă la răsăritul soarelui și cer o zi frumoasă și fericită, o zi cu adevărat frumoasă și fericită, și cer ca mintea lor să se umple de lumina cerească. Iar la apusul soarelui se roagă ca sufletul lor, eliberat și ușurat cu totul de mulțimea senzațiilor și a lucrurilor sensibile, retras în sine, ca și cum ar sta la sfat și adunare cu el însuși, să poată merge în căutarea adevărului. Și tot timpul zilei, din zori până-n seară, se exersează în contemplație. Iar atunci când citesc din sfintele Scripturi, studiază învățătura părinților prin metoda alegorică, pentru că ei cred că dincolo de interpretarea obișnuită a unui text se află sensuri ascunse ce nu se pot descoperi decât dacă-l citești ca pe niște simboluri, ca pe niște semne.Terapeuții au și scrierile celor vechi, care, ca întemeietori ai sectei, le-au lăsat multe comentarii despre cum se citește un text folosind alegoria, comentarii pe care ei le iau drept modele, ca să poată comenta Scripturile ca și ei. Și nu doar meditează și se dedică contemplării, ci compun cântări și imnuri lui Dumnezeu, în toate măsurile și melos-urile, pe care le scriu anume, așa cum se cuvine, pe cele mai sacre ritmuri./(27) δὶς δὲ καθ´ ἑκάστην ἡμέραν εἰώθασιν εὔχεσθαι, περὶ τὴν ἕω καὶ περὶ τὴν ἑσπέραν, ἡλίου μὲν ἀνίσχοντος εὐημερίαν αἰτούμενοι τὴν ὄντως εὐημερίαν, φωτὸς οὐρανίου τὴν διάνοιαν αὐτῶν ἀναπλησθῆναι, δυομένου δὲ ὑπὲρ τοῦ τὴν ψυχὴν τοῦ τῶν αἰσθήσεων καὶ αἰσθητῶν ὄχλου παντελῶς ἐπικουφισθεῖσαν, ἐν τῷ ἑαυτῆς συνεδρίῳ καὶ βουλευτηρίῳ γενομένην, ἀλήθειαν ἰχνηλατεῖν. (28) τὸ δὲ ἐξ ἑωθινοῦ μέχρις ἑσπέρας διάστημα σύμπαν αὐτοῖς ἐστιν ἄσκησις· ἐντυγχάνοντες γὰρ τοῖς ἱεροῖς γράμμασι, φιλοσοφοῦσι τὴν πάτριον φιλοσοφίαν ἀλληγοροῦντες, ἐπειδὴ σύμβολα τὰ τῆς ῥητῆς ἑρμηνείας νομίζουσιν ἀποκεκρυμμένης φύσεως ἐν ὑπονοίαις δηλουμένης. (29) ἔστι δὲ αὐτοῖς καὶ συγγράμματα παλαιῶν ἀνδρῶν, οἳ τῆς αἱρέσεως ἀρχηγέται γενόμενοι πολλὰ μνημεῖα τῆς ἐν τοῖς ἀλληγορουμένοις ἰδέας ἀπέλιπον, οἷς καθάπερ τισὶν ἀρχετύποις χρώμενοι μιμοῦνται τῆς προαιρέσεως τὸν τρόπον· ὥστε οὐ θεωροῦσι μόνον, ἀλλὰ καὶ ποιοῦσιν ᾄσματα καὶ ὕμνους εἰς τὸν θεὸν διὰ παντοίων μέτρων καὶ μελῶν, ἃ ῥυθμοῖς σεμνοτέροις ἀναγκαίως χαράττουσι.

Viața lui Moise: ... pentru că era nevoie ca liturgul să-L folosească pe Fiul, cel cu totul desăvârșit în virtute, și tată al lumii, ca pe un paraclet, ca pe cel care cere iertarea păcatelor și acordarea, cu prisosință, a bunătăților Sale.

Și iată prima strofă din Marele Imn închinat zeului Aton de Akenaton/Amenofis al IV-lea:

Tu te ridici, frumos, la orizont, pe cer,
Soare viu, ce de la începuturi viețuiești,
Tu strălucești deasupra orizontului, spre Răsărit,
Țara umplând de frumusețea ta.
Ești frumos, măreț, strălucitor !
Deasupra țării-ntregi te-nalți
Și razele-ți cuprind țările toate,
Până la marginile creației.
Tu, care ești Ra, tu le supui pe toate
Și le unești pe toate pentru fiul tău iubit (faraonul-n.n.).
Ești departe, dar razele tale ating pământul.
Ești pe chipul oamenilor,
Și totuși, nu știm când vii la noi !

Se pare că ideea ucenicului din comunitatea ioaneică din Efes de a-L prezenta pe Iisus ... neamurilor și evreilor din Diaspora drept Logos, a avut succes. Probabil Iisus Însuși i-a inspirat-o ! De fapt, ce altceva este Dumnezeu și ce altceva este Fiul Său decât înțelepciunea desăvârșită, absolută care ne luminează mintea, ne inspiră și ne conduce plină de iubire ?

Salvator Mundi, Leonardo da Vinci (aprox 1500)

LUCRĂRI CONSULTATE:

Filosofia greacă până la Platon, vol. I, partea a 2-a, EȘEB, București, 1979
Termenii filozofiei grecești, Francis E. Peters, Ed. Humanitas, 1997
Die Fragmente der Vorsokratiker, H. Diels (publicată on line)
Heraclit, Fragmente, și Diogene Laerțiu, Viețile și doctrinele filosofilor/Βίοι φιλοσόφων, publicate on line
Giovanni, Giuseppe Segalla, Nuovissima versione della Bibbia, Ed. San Paolo, Milano, 1994
De opificio mundi, Philon d΄Alexandrie, R. Arnaldez, Ed. du Cerf, Paris, 1961
Comentariu alegoric..., Philon din Alexandria, Zenaida Luca, Ed. Herald, București, 2016
La Poésie égyptienne, Pierre Gilbert, Bruxelles, 1949

Iisus Pantocrator, cea mai veche icoană a lui Iisus Hristos ca Pantocrator sau Atotțiitor: a fost creat în secolul al VI-lea, probabil la Constantinopol, și se găsește în Mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai

Notă: traducerea tuturor textelor din greacă și ebraică: Zenaida Luca-Hac