Momârlanii - comunitatea neştiută din Valea Jiului

Dacă-i întrebi pe ei, îţi spun că momîrlanii sunt locuitori ai Văii Jiului, care se ocupă cu creşterea animalelor. Şi care sunt “urmaşi ai dacilor”. O spun simplu şi cu mîndrie, pentru că aşa sunt şi ei. Oameni simpli şi mîndri. Au obiceiurile lor, un limbaj propriu, legendele şi credinţele lor. Pănă şi casele sunt construite – spun ei – în stil dacic, din bârne de lemn necioplite, îmbinate la capete.

Momîrlanii îşi îngroapă morţii în curte, ca să fie mai aproape de ei. Totodată, e o modalitate de a-i “forţa” pe moştenitori să nu vîndă pămîntul, să-l păstreze în familie. Unul dintre momîrlanii pe care i-am întîlnit în satul Cimpa, din judeţul Hunedoara, la cîţiva kilometri de Petroşani, ne spunea: “Cum să vînd pămîntul?! Asta ar însemna să-l vînd pe tata!” Aşa se face că aproape în fiecare curte de momîrlan vezi măcar o cruce, undeva, la umbra unui copac. Tot la fel, în fiecare casă, găseşti un costum tradiţional în culorile alb-negru (şi aici, iarăşi, momîrlanii amintesc de legătura lor cu dacii, ale căror costume erau în aceleaşi culori).

Momîrlanilor le plac poveştile. Unii încă mai cred în strigoi sau în poveşti cu Muma-Pădurii. La place să cînte la fluier, nu numai la oi, ci şi la petrecerile cîmpeneşti – nedei, cum se numesc în zonă.

Momîrlanii povestesc cu mîndrie despre sărbătorile lor, despre cum se întîlneşte tot satul în jurul unui proţap sau al unui cazan unde se face tradiţionalul sloi moldovenesc (mămăligă cu carne de oaie, uneori şi cu telemea), unde se încing jocurile sau se împodobesc caii. La o astfel de sarbătoare am participat şi noi, pe 6 august, in satul Cimpa unde localnicii au sărbătorit hramul bisericii lor.

Momîrlanii bătrîni (sau momîrlanii-momîrlani – cum le place să se numească) spun, însă, că cei care vor să rămînă în sat, să continue tradiţiile, sunt din ce în ce mai puţini.

Dacă pe vremuri, momîrlanii nu prea îşi dădeau copiii la şcoală, ci vroiau să-i ţină pe lîngă casă, să-i ajute la creşterea animalelor, acum şcoala este importantă şi pentru ei, aşa că mulţi copii (“pui de momîrlan”) pleacă să înveţe carte sau să muncească în străinătate. De-altfel, nici animalele nu mai sunt aşa multe la fiecare gospodărie în parte, pentru că nu mai are cine să aibă grijă de ele. Dealurile Văii Jiului, cu păşuni şi claie de fîn, sunt tot mai pustii.

Prin anii ’50, potrivit cercetărilor etnologului Dumitru Gălăţeanu Jieţ, în muntele Slima erau două strungi de oi, cu cîte 5- 600 de oi fiecare. În urmă cu doi ani mai era o singură strungă cu doar 200 de oi ale celor 7- 8 oieri. Chiar aşa, pe cale să se stingă cite puţin cu fiecare generaţie, lumea momîrlanilor este una aparte, care merită descoperită.Ne-a purtat prin această lume Petre Birău, din satul Cimpu, de care vorbeam mai devreme.

Petre Birău a fost miner. Cînd s-a închis mina la care lucra a luat plaţile compensatorii şi a decis s-o ia de la capăt. A făcut Facultatea de arte plastice, iar acum este profesor de desen şi pictor. În tablourile lui a surprins scene şi personaje din lumea momîrlanilor, pe care va invităm să o descoperim împreună în documentarul Radio România Actualităţi.