46825 articole

Premierul Florin Cîțu are programată o întâlnire la Palatul Victoria cu ministrul energiei, Virgil Popescu, dar și cu...

Noul ministru a răspuns la o serie de acuzații care i se aduc, una dintre ele se referă la faptul că ar fi folosit firma...

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 31 august, când vor putea fi depuse şi contestaţiile.

Coordonatorul campaniei de imunizare, Valeriu Gheorghiță, crede că mesajul către populație ar trebui adaptat și transmis în...

Lideul PSD a precizat că, în afara moțiunii de cenzură, PSD are și alte variante pentru demiterea premierului, precum...

Cele două măsuri sunt finanțate prin Programul de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 și sunt programate pentru a fi lansate în a...

Se conideră că va creşte presiunea asupra frontierelor europene.

Dan Vîlceanu de 42 de an, a fost validat anterior de conducerea PNL pentru a prelua portofoliul Finanţelor.

Numărul bolnavilor la terapie intensivă este din nou în creștere și acastă situație trebuie să ne pună pe gânduri.

Incidentul nu s-a soldat cu victime, spun reprezentanţii ISU. Cauza probabilă de producere a incendiului ar fi fost efectul...

Angajații au încercat să împiedice, în primăvară, dezafectarea spaţiilor comerciale constituite fără aprobări legale.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spune că este foarte probabilă o creștere în continuare a numărului...

Acţiunea se va desfăşura în fiecare noapte de la ora 21:30 până dimineaţa la ora 05:30, de la periferia capitalei către...

Deputatul Dan Vîlceanu a fost nominalizat de Biroul Politic Naţional al PNL pentru funcţia de ministru de finanţe.

Numărul ofertelor de muncă a urcat la 39.500 în al doilea trimestru al acestui an, potrivit datelor Institutului Naţional de...

Liberalii vor valida miercuri un candidat pentru funcţia de ministru de finanţe, cel mai probabil deputatul Dan Vîlceanu,...

Tot mai multe centre de vaccinare din ţară se închid sau îşi reduc semnificativ programul pe fondul interesului scăzut din...

Poliţia recomandă viteză redusă în zona lucrărilor, şi atenţie sporită la schimbarea benzilor şi la semnalizare.

În Muntenia, Dobrogea, local în Moldova, Oltenia şi Transilvania vor fi perioade cu ploi torenţiale, frecvente descărcări...

Contractul pentru proiectarea şi execuţia ultimului lot al drumului expres Craiova - Piteşti a fost semnat cu acelaşi...

Deputatul Dan Vîlceanu ar urma să fie desemnat pentru conducerea Ministerului de Finanţe de BPN al PNL.

Bogdan Aurescu: 27 de români aflați pe aeroportul din Kabul urmează să fie evacuați cu un avion militar românesc sau cu o...

Valeriu Gheorghiță a prezentat rezultatele primului studiu realizat în România cu privire la eficiența vaccinării.

Tirurile care vor să intre România prin vămile din Dobrogea staționează 80 de minute la Vama Veche și 120 la Negru Vodă.

MApN a precizat că aeronava rusească s-a apropiat până la 40 - 50 de km de spațiul aerian național, ceea ce a determinat...

Secţia de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara este ocupată în totalitate.

Ministrul de interne, Lucian Bode, le cere autorităţilor locale să îi identifice din timp pe cei care incendiază ilegal...

deșeurile erau expediate din Bulgaria cu destinaţia Turcia şi urmau să treacă prin ţara noastră.

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a decolat în această după amiază pentru a-i evacua pe cetăţenii români...

Pentru a facilita intervenţia pompierior, circulaţia rutieră a fost întreruptă pe Drumul Naţional 1 la ieşirea din municipiul...

Datele arată că persoanele cu schemă completă de imunizare au un risc de 10 ori mai mic de a se infecta cu noul coronavirus.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Pompierii din sudul Franței au publicat imagini cu cerul roșu acoperit de fum în regiunea Var, unde un incendiu forestier de...

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv, 64 de oameni au murit, iar mulţi supravieţuitori au rămas...

În 2013, 2017, 2021, au fost împuşcaţi judecătorii pe străzi, în atentate vindicative, iar în timpul regimului taliban...

Autoritățile au anunțat încă cinci decese asociate noului coronavirus.


În weekend funcționează centre pe faleza Cazinoului din Constanța, în portul turistic Mangalia și la Techirghiol, la...



Evenimentul prefaţează Ziua Marinei Române, celebrată mâine printr-o ceremonie militară la care populaţia civilă nu va avea...

În aceste focare, dintre care 5 sunt exploataţii comerciale, există peste 53.000 de porcine.

Este o unitate med de ambulatoriu, a Spitalului din Slatina. Va acorda asistenţă în domeniile diabet zaharat, nutriţie şi...

În total, peste şase milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene au primit dreptul de a rămâne în Regatul Unit, post-Brexit.

Ultima etapă a ridicării restricţiilor, amânată deja de două ori, va fi aplicată la trei săptămâni după ce orice persoană cu...

Tribunalul Bucureşti a decis şapte arestări preventive pentru 30 de zile într-un amplu dosar de camătă și șantaj instrumentat...

Evoluţia se menţine şi în privinţa persoanelor confirmate cu coronavirus care necesită internare; s-a ajuns în prezent la 786...

Premierul Florin Cîţu a publicat azi un grafic cu gradul de utilizare a fondurilor pe fiecare minister în parte, în...

Traficul greu - peste şapte tone şi jumătate - este interzis mâine şi poimâine, în anumite intervale orare, pe unele artere...

Statul Major al Forțelor Navale organizează în orașele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și București o serie de activități...

Premierul Florin Cîţu a publicat execuţia bugetară pe ministere în primele şase luni.