20841 articole

O lună cu lucrări și restricții pe DN 7, în județul Vâlcea.

Fermierii din sectorul cereale pot transmite până la data de 11 mai cererile de acordare a unui sprijin financiar drept...

menzile pentru arderile ilegale de deșeuri vor fi mult mai mari, potrivit unui proiect de lege adoptat luni pe articole de...

Deputații din comisia de învățământ reiau, în această dimineață, dezbaterile asupra noilor legi ale educației, după ce luni...

Criza energetică şi un nou referendum privind independenţa Scoţiei s-au aflat pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul...

Expoziţia "Eu, între Cer şi Pământ. Mundus 3" a artistului Doru Tulcan s-a deschis, la Galeria Romană din capitală, unde va...

Un nou studiu sugerează că schimbările climatice cresc numărul cazurilor de malarie, după ce vremea extremă recentă a dus la...

Şapte persoane au fost rănite luni într-un atac terorist la Ierusalim.

În Ucraina, ofensiva de primăvară a trupelor ucrainene pare a fi tot mai apropiată, cele mai urmărite regiuni fiind Zaporojie...

Forţele aflate în conflict în Sudan au acceptat o încetare a focului de 72 de ore mediată de Arabia Saudită şi Statele Unite.

Deputații din comisia de învățământ din Camera Deputaților, care dezbat în această perioadă noile legi ale educației, au...

Liderii coaliţiei de guvernare încearcă să găsească soluţii pentru economii la buget, fără să diminueze veniturile...

China respectă statutul de stat suveran al țărilor din fosta Uniune Sovietică, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a...

Banca elveţiană Credit Suisse a anunţat luni că în primele trei luni ale anului au fost retrase peste 68 de miliarde de...

Peste 400 de militari, cu aproximativ 60 de mijloace de luptă, pleacă în Polonia pentru a participa la exerciţiul...

În județul Călărași, pasajul de la Drajna peste linia de tren Bucureşti - Constanţa poate fi deschis circulaţiei între 10 şi...

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de vreme instabilă şi intensificări ale vântului, valabilă...

MAE anunţă că nouă cetăţeni români şi un membru de familie, cetăţean sudanez, au fost evacuaţi din Sudan cu un avion francez,...

Dezbaterile deasupra noilor legi ale educaţiei s-au reluat în Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor.

Rusia amenință că va rezilia acordul privind cerealele prin Marea Neagră, considerat esențial pentru rezolvarea crizei...

Țările europene cer răspunsuri din partea Beijingului, după ce diplomatul său de top de la Paris, Lu Shaye, a pus sub semnul...

Pe drumurile principale, se mențin restricțiile de pe centura Călimănești și Căciulata și sunt cozi mari de camioane în...

"Apel matinal" - Invitat: președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea.

CFR anunță suplimentarea trenurilor la sfârșitul săptămânii, cu prilejul minivacanței de 1 Mai.

Astăzi, la 11.30, vine la radio actrița Rodica Mandache, o artistă îndrăgită care tocmai a împlinit frumoasa vârstă de 80 de...

Un institut internaţional pentru studiul conflictelor, cu sediul în Suedia, a declarat că cheltuielile militare la nivel...

Ziua Forțelor Terestre Române a fost marcată, ieri, prin ceremonii organizate în garnizoanele din țară și la monumentele...

Armata ucraineană raportează că a respins ieri 45 de atacuri ale ruşilor pe frontul de est și că luptele cele mai grele...

România este singura țară vecină Ucrainei care mai permite importul de produse agricole din această țară, însă face controale...

Ministerul român de Externe precizează că 22 de români din Sudan au cerut să fie evacuați din cauza conflictului sângeros din...

Primăriile se mai pot înscrie până vineri în programul "Rabla local" pentru a primi fonduri guvernamentale pentru casarea...

Este săptămâna în care guvernul va anunța oficial pachetul de reformă a cheltuielilor publice, care vizează economii de...

Un seism cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter a lovit Insulele Kermadec, în apropiere de Noua Zeelandă.

La Camera Deputaţilor se reiau dezbaterile pe proiectele noilor legi ale educaţiei.

RADIO ROMANIA NEWS - The government is still working on the package of measures to reduce budget expenditures, which could...

RADIO ROMANIA NEWS - the Democratic Alliance of Hungarians in Romania (UDMR) is not considering withdrawing from the...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că bolile cardiovasculare şi cele cerebrovasculare reprezintă...

Deficitul guvernamental a scăzut în 2022 comparativ cu 2021 atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, însă România se...

Polițiștii rutieri din toată Europa derulează vineri o amplă acțiune de 24 de ore pe șosele, în cadrul operațiunii „Speed” de...

Primăria Sectorului 4 din capitală anunţă că a lansat procedura de licitaţie publică pentru selectarea companiei care urmează...

Reuniți, din nou, vineri la baza Ramstein din Germania, aliații occidentali caută să se pună de acord pentru furnizarea de...

România nu a blocat importurile de produse agricole din Ucraina, așteptând deciziile ce vor fi luate la nivelul Comisiei...

Consiliul Concurenței anunță că va ajuta cu sfaturi pe toți comercianții și procesatorii care vor să facă parte din acordul...

Guvernul are încă în lucru pachetul de măsuri care să ducă la diminuarea cheltuielilor bugetare, între care ar putea fi...

UDMR nu ia în calcul retragerea de la guvernare, chiar dacă liderii acestei formaţiuni sunt dezamăgiţi că Zoltan Nagy-Bege nu...

La Alba Iulia se dă în această seară startul unui nou sezon al spectacolelor de reconstituire istorică antică.

Piața neagră a țigaretelor a crescut cu 9% din totalul consumului în luna martie, cu aproape un procent față de luna...

Ofensiva rusă continuă în estul Ucrainei, iar forțele Moscovei din sud, în regiunile Zaporojie și Herson, sunt în defensivă,...

Mai multe persoane refugiate din Ucraina, aflate în judeţul Tulcea de peste un an, s-au mutat în internatele unor licee, după...

Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi de aproape cinci milioane de lei în urma controalelor din perioada Paștelui.