Au fost gasite 4795 articole pentru sua
Mai multe persoane au murit şi au fost rănite în atac, potrivit presei oficiale din această ţară, care a apreciat că ar putea...
Papa Francisc a denunţat duminică folosirea armelor chimice în Siria, deplângând "zecile de victime" ale bombardamentelor...
Autorităţile ruse au anunţat că vor reacţiona adecvat la noile sancţiuni decise de Statele Unite şi au catalogat acest demers...
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert: Ruşii au încălcat Convenţia armelor chimice, au folosit o...
Statele Unite ar putea să ia noi măsuri împotriva Federaţiei Ruse, ca reacţie la expulzarea diplomaţilor americani.
Moscova ameninţă cu o ripostă după expulzarea diplomaţilor săi din mai multe state UE şi NATO
România a decis expulzarea unui diplomat rus, în urma scandalului privind otrăvirea unui fost spion rus în Marea Britanie.
Furtuna de zăpadă s-a îndepărtat de nord-estul SUA lăsând în urmă cel puţin patru morţi.
"Dezvoltarea cooperării noastre în cadrul Comisiei Fulbright sprijină obiectivele Parteneriatului strategic dintre România şi...
Pe agendă se află şi chestiuni legate de relaţia Uniunii Europene cu Statele Unite, cu Marea Britanie, Rusia sau Turcia.
Este probabil ca statul chinez să recurgă la represalii pe baza unei decizii ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Banca Centrală încearcă să echilibreze rata mică a şomajului cu potenţial de inflaţie mai mare, declanşată, în parte, de...
Invitat : dl. dr. Constantin Corneanu, istoric, preşedinte al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice...
Între organizaţiile sancţionate este şi Serviciul Federal de Securitate, succesorul KGB.
Protestele marchează împlinirea unei luni de zile după masacrul de la un colegiu din Florida.
Austria va trimite în România 10.000 de doze de imunoglobulină, a declarat ministrul sănătăţii, Sorina Pintea.
UE nu e o ameninţare la adresa securităţii SUA şi se aşteaptă să fie exclusă de la aplicarea noilor tarife pentru oţel şi...
Într-un aşa-numit război comercial, declanşat de măriri reciproce de taxe pe import, nimeni nu câştigă, toată lumea pierde, a...
Uniunea Europeană pregăteşte o strategie de protecţie în faţa ameninţării SUA de a impune tarife pentru oţel şi aluminiu.
Pentagonul a reacţionat la afirmaţiile lui Vladimir Putin privind înarmarea nucleară a Rusiei.
"Primul transport ar trebui să aibă loc în câteva săptămâni", a spus preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.
George Maior a fost invitat să răspundă unor întrebări legate de posibila implicare a SRI în activităţi care ar fi depăşit...
Ambasada Statelor Unite în România şi American Councils for International Education au lansat proiectul "4/4PentruPrieteni".
SUA încearcă să pună la punct un ansamblu complex de acţiuni pentru gestionarea relaţiilor cu Iranul, în care să fie atrasă...
Justiţia americană a pus sub acuzare 13 cetăţeni ruşi, inclusiv un om de afaceri apropiat de preşedintele Putin, şi trei...
Autorităţile judiciare americane cer extrădarea a doi cetăţeni români, Mihai Alexandru Işvanca şi Eveline Cismaru, urmăriţi...
Preşedintele SUA doreşte să se aloce 1.500 de miliarde de dolari pentru şosele, autostrăzi, porturi şi aeroporturi astfel...
Siria şi Statele Unite se acuză reciproc de crime pe teritoriul sirian şi cer intervenţia ONU. În atacuri separate, au murit...
Purtătorul de cuvânt al MAE rus spune că ar fi vorba de peste cinci milioane de dolari pentru plata combustibilului...
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că SUA lucrează împotriva intereselor Turciei, Iranului şi, posibil,...
Lansarea este programată sa aiba loc la ora 20:30, ora României, de pe platforma din Florida.
Rezerva Federală a SUA a menţinut miercuri dobânda de politică monetară la un interval cuprins între 1,25 şi 1,50 %.
Donald Trump a acuzat UE că tratează foarte injust SUA în relaţiile comerciale. Comisia a spus că Uniunea este pregătită să...
Aplicaţia Strava publică rutele frecventate de cei care merg cu bicicleta sau aleargă şi folosesc aplicaţia de pe telefoanele...
Extinderea sancţiunilor la adresa unor entităţi şi persoane din Rusia se datorează situaţiei din estul Ucrainei şi anexării...
Invitat : dr. Ilarion Ţiu, cercetător istoric
Închiderea activității survine după eşecul Senatului american de a adopta legea cheltuielilor federale până la termenul...
Punctul central al securităţii naţionale a Statelor Unite îl reprezintă acum competiţia dintre marile puteri , și nu terorismul.
Preşedintele Donald Trump s-a întâlnit deja cu principalii săi consilieri pentru securitate naţională
Negocierile dintre România şi firma americană General Dynamics pentru achiziţionarea unor transportoare blindate se află în...
Comitetul Investițiilor Străine în SUA a blocat tranzacția în valoare de 1.2 miliarde de dolari prin care compania...
Măsuri sporite de securitate în Europa şi SUA pentru petrecerile de Revelion în aer liber din marile oraşe.
Parteneriatul transatlantic le-a adus europenilor, dar şi americanilor prosperitate şi linişte, totul construit pe fundaţia...
n continuare, izolată de europeni și americani drept pedeapsă pentru invadarea Crimeii, Rusia a traversat un an ambivalent în...
Ninsori-record şi un val de frig prelungit cu temperaturi de până la minus 40 de grade Celsius afectează, în ultimele zile,...
Nicolae Ciucă s-a întâlnit, astăzi, la baza militară din Mihail Kogălniceanu, cu secretarul Forţelor Navale Americane şi cu...
Rusia acuză SUA după decizia Departamentului american de Stat privind furnizarea de arme Ucrainei.
Congresul american, cu majoritate republicană, a adoptat joi finanţarea temporară a statului federal.
Strategia de securitate a Statelor Unite, prezentată luni de preşedintele Donald Trump într-un amplu discurs, continuă să...
Trebuie să ţinem cont de comportamentul destabilizator al Rusiei, de campaniile de dezinformare, de eforturile de a învrăjbi...
"Neutralitatea internetului" înseamnă asigurarea fără discriminări a vitezei de transfer a datelor pentru clienţi.