Au fost gasite 75 articole pentru santier
18 şcoli din judeţul Hunedoara, sunt în proces de modernizare şi nu vor fi gata până pe 11 septembrie.
Potrivit ISU Iaşi, la sosirea echipajelor de intervenţie victimele erau conştiente şi cooperante.
Invitat: dl. dr. Sergiu Iosipescu, cercetător ştiinţific gradul I al Institutului Naţional al Patrimoniului
Peste 300 de oameni au murit în accidente de muncă în ultimii doi ani.
Peste 47.000 de locuri de muncă au fost vacante în primele trei luni ale anului în curs, în foarte uşoară scădere faţă de...
Trei mari șantiere cu lucrări abandonate și contracte reziliate vor intra în procedura de expertiză tehnică, etapă necesară...
Sute de angajați s-au adunat în fața clădirii în care își desfășoară activitatea conducerea Șantierului DAMEN Shipyard pentru...
Constructorul podului peste Dunăre de la Brăila a accelerat lucrările în ultimele două săptămâni.
MT: Atât podul de doi kilometri, cât și drumurile de legătură sunt întârziate, situație care amână inaugurarea obiectivului.
Tragedia de la Şantierul Naval Orşova, petrecută în urmă cu două zile, este anchetată de mai multe instituţii.
România ar urma să primească în jur de 9 miliarde de euro pentru autostrăzi prin Programul Operațional Transporturi.
Ministerul Muncii intenționează să monitorizeze constant situația muncitorilor români din străinatate.
Aproape 650 de ucraineni s-au înregistrat în evidențele AJOFM-urilor.
A fost semnat protocolul de colaborare pentru construcția metroului Cluj-Napoca - Florești.
Rata șomajului la nivel național a scăzut la 2,69% la sfârșitul anului trecut.
Constructorii au revenit pe toate cele patru șantiere de pe Centura capitalei.
Doi muncitori au murit, iar alți patru sunt în spital, în urma surpării unui mal de pământ, luni, în capitală.
UPDATE:O persoană a murit şi mai multe au fost rănite în apropierea Bibliotecii Naţionale din Bucureşti, după ce un mal de...
Protest al angajaţilor de la Şantierul Naval Damen din Mangalia în faţa Ministerului Economiei.
,,Golden Gate" de România nu va rămâne Muzeu.
Locuri vacante de muncă în ţară şi în UE.
Mediul de afaceri din România susține finanțarea investițiilor de lucrări publice prin PNRR.
Costul orei de muncă în România a fost, anul trecut, de peste trei ori mai mic decât media Uniunii Europene.
Ministerul Muncii vrea să introducă în legislaţie garanţii suplimentare pentru românii care muncesc în afara ţării.
Au fost reluate lucrările pentru construirea centurii municipiului Târgu Jiu. Pod Nou peste Jiu pentru Ridicarea restricţiei...
În zilele geroase, salariații care lucrează în aer liber trebuie protejați.
Au început lucrările pentru construirea staţiei de metrou Tudor Arghezi.
Legea salarizării va fi modificată în acest an, a explicat premierul Florin Cîţu.
Pe DN1, între Brașov și Sibiu, s-a deschis un șantier pentru remedierea unei alunecări masive de teren, estimându-se că...
Amendă record pentru muncă ilegală.
38 de muncitori originari din India care lucrau pe un șantier de construcții imobiliare din capitală în sectorul 4 au fost...
Șomajul tehnic ar urma să se prelungească după 1 iunie doar pentru câteva domenii.
Companiile care nu le plătesc angajaţilor orele suplimentare vor plăti amenzi mai mari, a decis miercuri Camera Deputaţilor.
Industria nu şi-a revenit în iulie după căderea puternică din iunie, arată barometrul industriei din România, realizat de...
Jumătate dintre întreprinderile mici şi mijlocii din România se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari, iar managerii se...
Invitat: dl. col.(rez) ing. Constantin Luţă, fost adjunct al comandantului şantierului „Casa Poporului”
Dar beneficiile pe care le aduce ascund enormele pericole la adresa planetei, a sănătăţii oamenilor şi chiar a culturii.
Invitată: d-na Raluca Spiridon, cercetătoare a CNSAS
Aproximativ 300 de ucraineni şi vietnamezi vor lucra pe şantierul naval din Tulcea pentru a acoperi necesarul de angajaţi...
Bucureştenii pot vizita astăzi, între orele 10:00 şi 17:00, şantierul viitoarei staţii de metrou Străuleşti de pe magistrala IV.
Metrorex va inaugura până la sfârșitul anului (2016) stațiile Laminorului și Străulești de pe magistrala IV, în nordul...
Al 13-lea raport anual al Băncii Mondiale care face un clasament al ţărilor în care mediul de afaceri este unul prielnic...
Economia României a avut o creştere de 3,8 la sută în primele şase luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului...
Emisiunea a fost difuzată duminică, 7 iunie 2015, la ora 9.05.
FOTO: Stadiul lucrărilor la noua Catedrală patriarhală se află la 60% din construcţia la roşu. Suma cheltuită până acum: 46...
Guvernul a alocat banii necesari pentru plata lucrărilor de pe tronsonul dintre Gilău şi Nădăşel, lung de 10 kilometri, al...
Cea de-a 23-a navă construită la Şantierul Naval Damen Galaţi, "Mamola Reliance", a fost lansată astăzi la apă.
Nava "Höegh Jeddah" este cea mai mare navă specializată în transportul autovehiculelor construită în Europa. Este cea de-a...
Premierul va tăia panglica unei nave noi, construită în Şantierul Naval Daewoo Heavy Industries, ce va fi lansată la...
31 de avocați, de la una dintre cele mai mari firme de avocatură din Marea Britanie, au muncit pentru a ridica o locuință...
Programul de restricții pe DN 66 Târgu Jiu – Petroșani se reia de astăzi cu închiderea circulației pentru toate categoriile...