Au fost gasite 2783 articole pentru parlament
Proiectul de lege care prevede înființarea de centre educative și de detenție pentru minori în toate cele opt regiuni de...
Senatorii vor dezbate săptămâna aceasta Programul "Creditul fermierului", un pachet de sprijin iniţiat de guvern, imediat...
Sediul Guvernului, Palatul Victoria, va intra în reabilitare de anul viitor, urmând ca activitatea Executivului să se...
Reprezentanţii instituţiilor de securitate şi apărare au argumentat că Republica Moldova nu colabora cu părţile contractante...
Deputaţii au început dezbaterile pe marginea proiectului de lege care introduce sancţiuni până la 2 ani de închisoare pentru...
Preşedintele Klaus Iohannis a informat conducerea Parlamentului că a aprobat intrarea şi staţionarea în România a forţei de...
Deputaţii şi senatorii din comisiile de apărare vor avea o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale.
Iniţiative în acest sens au depus reprezentanţi ai opoziţiei şi ai puterii, prin amendamente la OUG din decembrie cu măsuri...
Discuţiile despre alegerile europarlamentare comasate cu cele locale domină acest început de sesiune parlamentară.
Senatorii şi deputaţii PSD şi PNL au ca obiectiv principal adoptarea acelor proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor...
O nouă sesiune parlamentară începe astăzi.
Social-democraţii şi liberalii şi-au stabilit, în şedinţe separate, strategia pentru noua sesiune legislativă, care începe joi.
Săptămâna aceasta, senatorii şi deputaţii revin la lucru.
Ordonanţele de urgenţă au fost aprobate de executiv în timpul vacanţei parlamentare şi, potrivit Constituţiei, Parlamentul...
Inițiativa, care s-ar putea aplica din aprilie, extinde dreptul la dublă cetățenie și face posibilă naturalizarea după cinci...
Mai multe proiecte de lege care vizează jocurile de noroc se vor regăsi pe agenda noii sesiuni parlamentare, programată să...
De la 1 ianuarie 2024 cresc pensiile cu 13,8%, iar din septembrie unele dintre acestea se majorează în urma recalculării.
Bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale pentru 2024 a fost votat, astăzi, în plenul Parlamentului, după ce senatorii...
RRA: Joi, 21 decembrie, ora 13.20, emisiunea "Probleme la zi".
UPDATE: Parlamentul a votat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 cu 294 de voturi "pentru" şi...
Ședința plenului reunit a început cu tensiuni, prin protestul cu pancarte al parlamentarilor AUR, care au cerut majorarea...
Opoziția spune că bugetul este construit pe cifre nerealiste, care nu vor asigura dezvoltarea economică. De cealaltă parte,...
UPDATE: Bugetul pentru anul viitor este un buget al dezvoltării și al echității, un buget bazat pe investiții și dreptate...
Proiectul de lege privind bugetul pentru 2024 se apropie de faza discuţiilor în plenul Parlamentului. Toţi ordonatorii...
La Parlament continuă dezbaterile asupra proiectului de buget pe anul viitor.
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au început în această după-amiază avizarea proiectelor de buget ale...
Comisiile reunite pentru buget-finanţe-bănci ale Parlamentului ar urma să înceapă, la această oră, dezbaterile pentru...
La parlament s-a încheiat intervalul în care s-au putut depune amendamente la proiectul de buget pentru 2024 propus de guvern.
Miercuri este programat votul final în plenul legislativului. Bugetul pe anul viitor este structurat pe o creștere economică...
Prim-ministrul a apărat vineri construcția bugetară în fața criticilor venite de la opoziție și de la mulți analiști...
Premierul a vorbit de o majorare a veniturilor de la 27% la 30% din Produsul Intern Brut, dar opoziția susține deja că...
Reprezentanţii AUR şi cei ai USR sunt îngrijoraţi de construcţia bugetară.
248 de parlamentari polonezi s-au pronunţat pentru ca Donald Tusk, care a fost preşedinte al Consiliului European, să devină...
Liderii coaliției au avut în ultimele zile mai multe discuții cu privire la alocări, iar astăzi au fost prezentate date...
Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate, de la această oră, pentru o şedinţă comună.
Senatorii dezbat în această săptămână proiectul de lege privind înființarea unui registru al traficanților de droguri, iar...
Parlamentul European votează astăzi propunerile de reformare a Uniunii Europene în perspectiva unui bloc cu 35 sau 37 de membri.
Senatorii și deputații au vizionat, în cadrul unei ședințe de plen reunit, un film cu atacurile teroriste ale grupării Hamas...
Vicepreședintele Blocului Național Sindical, Mircea Burlacu: "Lucrătorii de la SMURD sunt încadrați în condiții speciale și...
Documentul urmează să intre în vigoare la începutul anului viitor prevede o majorare a punctului de pensie cu 13,8% de la 1...
Invitat: dl. prof. dr. Gheorghe Sbârnă – Universitatea „Valahia”, Târgovişte
Deputaţii vor dezbate şi supune votului, astăzi, legea pensiilor în procedură accelerată, aşa cum a fost săptămâna trecută la...
Dezbaterile în Camera Deputaților la proiectul noii legi a pensiilor au început cu tensiuni.
Pentru mâine este deja programat votul în Senat, prima Cameră sesizată, după dezbateri în comisii şi în plen tot în cursul...
Președinta Bundestagului, Bärbel Bas, afirmă că și-a propus să înăsprească regulile în parlament, după ce a primit numeroase...
Documentele care modifică legislaţia în domeniul jocurilor de noroc, printre care cele referitoare la scoaterea sălilor de...
La invitația grupului parlamentar AUR, în această după-amiază este așteptat în plenul Camerei Deputaților ministrul...
Legea prevede două majorări anul viitor.
Ministerul de Finanțe și cel al Muncii au interpretat diferit cifrele pentru impactul bugetar.
Reguli noi pentru utilizarea de trotinete electrice sunt discutate la Camera Deputaților.
Proiectul noii legi a pensiilor a fost aprobat de guvern și merge la parlament pentru adoptare în procedură accelerată,...