Au fost gasite 2561 articole pentru italia
Atât fotbaliștii, cât și staff-ul Romei au decis să renunțe la salariile pe patru luni pentru a ajuta clubul în timpul...
Italia a anunţat joi 525 de noi decese, în scădere faţă de cele 578 din ziua precedentă, dar numărul de cazuri noi de...
Veștile bune din Peninsulă sunt că, pentru a patra zi la rând, numărul cazurilor de noi contaminări este în scădere, la fel...
În Italia numărul noilor contaminări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore a crescut cu peste 2.600.
Italia a înregistrat cel mai mic număr de cazuri zilnice de mai bine de o lună.
Italia a intrat în cea de-a 8-a săptămână de epidemie, cu aproape 60 de mii de persoane infectate.
Italia a ajuns la aproape 160.000 de cazuri de coronavirus.
În Italia, restricţiile la nivel naţional au fost prelungite până pe 3 mai.
De la nord la sud, în Italia, riturile din Săptămâna sfântă sunt celebrate cu porțile închise, conform măsurilor restrictive...
În Italia, măsurile de distanțre socială se prelungesc pană pe 3 mai, chiar dacă sunt în scădere, atât numărul deceselor, cât...
În Italia a scăzut şi miercuri numărul celor care au murit, dar numărul noilor cazuri este în creştere.
Se înregistrează mai multe persoane vindecate. În ultimele 10 zile numărul acestora este egal cu 50% din totalul pacienților...
Premierul italian, Giuseppe Conte, este de părere că măsurile de restricție nu trebuie relaxate.
În Italia scade numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus.
Romanian medical staff will operate in Milan for 14 days under the aegis of the EU Civil Protection Mechanism.
Italia nu a mai avut atât de puține noi îmbolnăviri într-o singură zi, 3.039, de la 10 martie.
Iar Franţa a depășit pragul de 10.000 de cazuri de decese în rândul celor infectați cu virusul SARS-CoV-2.
Cele 14 cadre medicale au fost întâmpinate la aeroport și de ambasadorul României în Italia, George Bologan.
Premierul Ludovic Orban a participat, marţi, la îmbarcarea membrilor echipei medicale româneşti care va lucra la Milano.
În Italia numărul zilnic de morți a crescut din nou.
În Italia se înregistrează o tendinţă de stabilizare a situaţiei.
În Italia, toate ceremoniile din Săptămâna Patimilor se vor desfășura fără participarea credincioșilor.
Irene Brumărescu face parte din cei 10.000 de medici şi asistenţi români care îşi pun viața în pericol pentru a-i ajuta pe...
Ambasadorul României la Roma, George Bologan, face un apel către cei pe 1.200.000 de români din Italia, să renunțe la...
În ultimele 24 de ore o cincime dintre cei ucişi de virus, la nivel mondial, a fost din Spania.
Italia române țara cel mai greu lovită de epidemia de coronavirus.
Zona roșie cuprinde acum Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania Statele...
COVID-19 a ucis 47.000 de persoane.
Italienii vor fi nevoiți să rămână acasă încă două săptămâni, inclusiv de Paşti, după ce Guvernul de la Roma a decis astăzi...
După mai multe zile de creșteri semnificative a numărului de cazuri, statisticile din această săptămână indică o încetinire a...
Încă 837 de persoane cu Covid-19 au decedat în ultimele 24 de ore în Italia, ajungându-se, în a şasea săptămână de la...
Un sat din inima Lombardiei rezistă în mod ciudat la coronavirus.
Situaţia continua să fie gravă în Italia, dar numărul noilor infectări a scăzut semnificativ.
Sunt peste 33.000 de decese pe plan mondial din aproape 700.000 de cazuri de contaminare raportate.
În Italia, numărul deceselor provocate de noul coronavirus a crescut cu 756 de persoane.
Aceștia nu vor mai fi carantinați pe raza Județului Constanța, urmând a fi transportați către județele de domiciliu.
Papa Francisc: "Ne-am trezit cu frică și pierduți, ne-am dat seama că suntem toți în aceeași barcă, toți fragili și...
Crește în același timp numărul cadrelor medicale infectate cu COVID-19, peste 5.000, cu 41 de doctori decedați, 8 numai în 24...
Încă trei cetăţeni români infectaţi cu noul coronavirus au murit în străinătate, în Franţa, Italia şi Marea Britanie.
Pandemia de coronavirus a făcut până acum peste 20.600 de victime în întreaga lume, dintre care două treimi sunt în Europa.