Au fost gasite 620 articole pentru curtea constitutionala

Curtea Constituţională a admis sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea acestui act normativ.

Reprezentanţii sindicatelor şi cei ai guvernului reiau astăzi negocierile pe tema revendicărilor sindicale.

Curtea Constituţională a declarat că sesizarea PD-L privind moţiunea de cenzură a PNL şi UDMR nu se află în competenţa Curţii.

Legea trebuia să intre în vigoare în vigoare în 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 21 ianuarie.

Reglementarea încalcă prevederile Legii fundamentale, a decis miercuri Curtea Constituţională.

Liberalii consideră că Legea educaţiei şi cea privind reducerea efectelor crizei economice au prevederi neconstituţionale.

Curtea Constituţională analizează marţi dacă legea ascultării telefoanelor o încalcă pe cea fundamentală.

"Trebuie să înţelegem cu toţii că avem o perioadă mai dificilă în care acordarea unor sporuri pune presiune pe buget" a...