Au fost gasite 354 articole pentru crestere

România a înregistrat încă un trimestru de creştere economică solidă, 5,7% în ritm anualizat în trimestrul al doilea, cel mai...

Institutul Naţional de Statistică confirmă că economia României a crescut cu 5,7% în primul trimestru al acestui an.

Proiectul Legii salarizarii unice şi noile reduceri de taxe, susţine FMI, reprezintă un risc la deficitul bugetar care ar...

Începând de luna aceasta, se scumpeşte carnea de porc, în medie, cu 15- 30 de procente, anunţă Asociaţia Română a Cărnii.

Salariile din Educaţie vor creşte în medie cu 57%, a declarat preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, după...

Dezvoltarea economică presupune nu doar îmbunătăţirea cantitativă a economiei, ci şi calitativă, afirmă consilierul pentru...

Cele mai tranzacţionate companii au fost Banca Transilvania, Transgaz si OMV Petrom.

BNR prognozează o creştere economică cuprinsă între 4 şi 5 la sută în 2017 pentru România.

Numărul sportivilor care se dopează şi ar fi crescut în ultima perioadă.Agenţia Anti-Doping şi Colegiul Medicilor vor...

Creşterea PIB de anul trecut cu 6,7 % este în concordanţă cu ţinta de creştere economică a Beijingului situată între 6,5 şi 7%.

Produsul Intern Brut va înregistra o creştere moderată în acest an în ţările din Europa şi din Asia Centrală, arată cel mai...

Cifra de afaceri în comerţul cu autovehicule a înregistrat cea mai mare creştere în septembrie, fiind mai mare cu 35 la sută...

Tot astăzi, la cursul Băncii Naţionale, dolarul american a crescut puternic, cu peste 4 bani, şi a ajuns la 3 lei şi 98 de bani.

Numărul cardurilor aflate în circulaţie în România, în creştere cu aproape 270 de mii faţă de luna martie

Salariul mediu net în România este de aproape 2.100 de lei - indică ultimele date publicate de INS.

Potrivit Băncii Naţionale a României, creditele în lei au fost în iunie cu 30% mai mari decât în luna mai a anului trecut.

Aproape 20.000 de locuri de muncă vacante sunt în domeniul bugetar, indică datele INS.

Produsul Intern Brut a crescut anul trecut, comparativ cu anul 2014, cu 3,7 % - potrivit datelor anunţate astăzi de...

Companiile din regiunea Bucureşti-Ilfov au înregistrat o creştere a exporturilor în 2015 de circa 15% faţă de anul 2014.

Agenţia de evaluare Moody's a îmbunătăţit perspectiva ratingului pe termen lung al României de la stabilă la pozitivă.

Principalele prevederi cuprinse în bugetul pe 2016 le sunt prezentate parlamentarilor de ministrul finanţelor, Anca Dragu.

Liderii sindicali considera total gresita decizia executivului de blocare a cresterii salariului minim pe economie.

Comitetul Economic şi Social European discută, din nou, marți, despre „Un pact social pentru un sector financiar durabil:...

Evoluţia pozitivă a Produdului Intern Brut s-a datorat, în principal, consumului din gospodăriile populaţiei şi investiţiilor...

Economia României a avut o creştere de 3,8 la sută în primele şase luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului...

Investiţiile nete în economia naţională au depăşit 15 miliarde de lei în trimestrul al doilea, cu aproape 7% mai mult decât...

În iulie 2015, cumpărătorii au ajuns să plătească şi cu 9% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit...

Piaţa imobiliară românească are o evoluţie ascendentă, se arată în studiul semestrial realizat de o importantă companie...

Economistul Adrian Mitroi, profesor la Academia de Studii Economice, invitatul rubricii Apel matinal.

Evolutia, pe seria ajustata, se datoreaza dinamicii industriei prelucratoare, aceasta urcand cu aproape 3%, in timp ce...

Avansul este dublu faţă cel înregistrat de economia Uniunii Europene, potrivit Institutului Naţional de Statistică,

Economia ar putea creşte cu 3 procente dacă cele două Coduri - Fiscal şi de Procedură Fiscală - ar fi modificate, spune...

Potrivit Eurostat, economia României a crescut în trimestrul IV cu 2,5 la sută faţă de acelaşi trimestru al anului 2013.

Preţul gazelor furnizate populaţiei s-ar putea majora cu procente cuprinse între 5 şi 9% după 1 iulie, a declarat...

Salariul minim din România a avut una dintre cele mai mari creşteri de la declanşarea crizei economice, însă rămâne mic în...

Aderarea României la zona euro în anul 2019 este strâns legată de creşterea economică şi de reformele structurale, este de...

România are una dintre cele mai mari creşteri economice din UE, situându-se pe locul cinci, potrivit datelor anunţate de INS...

Creşterea economică în România este estimată la 2,7% în 2015 şi 2,9% în 2016, se arată în previziunile de iarnă ale Comisiei...

Autoritatea de Supraveghere Financiară estimează o creştere economică de 2% în acest an, chiar dacă ponderea agriculturii şi...

Băncile comerciale care au volume mai importante de credite în franci elveţieni ar urma să discute în această săptămână cu...

Mii de francezi trec zilnic frontiera pentru a lucra în companiile elveţiene, iar deprecierea euro faţă francul eleveţian le...

Banca Mondială anticipează pentru anul acesta o creştere economică de sub 3%, însă tendinţa rămâne în continuare pozitivă...

Legea bugetului de stat pe 2015, a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Ministrul finanţelor, Darius Vâlcov, aprecia...

Institutul Naţional de Statistică a corectat valoarea creşterii Produsului Intern Brut pe 2013, de la 3,5 procente la 3,4%,...

Sorin Cîmpeanu, proaspăt instaurat la ministerul educaţiei şi cercetării, a anunţat că încearcă, în 2015, o creştere cu 30% a...

Piaţa auto din România a crescut în primele 11 luni ale anului după şase ani consecutivi de scădere, potrivit raportului...

Potrivit ultimelor previziuni, anul următor economia cele 28 de state membre va cunoaşte o creştere semnificativă, a spus...

Preţurile în ţările zonei euro sunt luna aceasta în medie cu 0,3% mai mari decât cele din noiembrie anul trecut, estimează...

Ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că bugetul pe 2015 al ministerului pe care îl conduce este conturat în linii...

România este pe primul loc în lume la creşterea numărului de donatori de organe şi al operaţiilor de transplant, a spus...

România este pe locul doi în UE, după Cipru, la creşterea numărului înmatriculărilor de autoturisme noi, potrivit datelor...