Au fost gasite 966 articole pentru camera deputatilor

PSD a depus luni, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că vizita controversatului campion mondial la box nu este onorantă...

Legea Recunoștinței va cuprinde, pe lângă Revoluția din 1989 și protestul muncitorilor de la Brașov din 1988 și revolta...

Deputaţii din comisiile reunite de sănătate au respins modificările adoptate de Senat privind fumatul.

Deputatul Adrian Gurzău, acuzat de trafic de influenţă în dosarul Carpatica Asig, poate fi arestat, dar nu şi reţinut, a...

Votul plenului Camerei la solicitarea procurorilor DNA va fi dat mâine

Valoarea tichetelor de masă ar putea ajunge la 15 lei, dar doar dacă angajatorul doreşte.

Camera Deputaţilor fiind for decizional, legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Camera Deputaţilor a decis să i se plătească deputatului indemnizaţia pe ultimii doi ani şi jumătate cât timp mandatul său a...

Amendamentele legii antifumat au ajuns la Camera Deputatilor, care este camera decizionala.

Amendament la ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind achiziţionarea sculpturii "Cuminţenia Pământului".

Emisiunea de dezbateri Probleme la zi este transmisă în direct de la ora 13.20.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, la propunerea preşedintelui Liviu Dagnea, să nu avanseze nici un succesor al lui...

Victor Ponta şi-a anunţat candidatura la postul vacant.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu a fost adoptată de Camera Deputaţilor.

Şedinţa Biroului permanent al Camerei a fost suspendată azi, astfel că plenul va discuta ordinea de zi stabilită înainte ca...

Este a 7-a ediţie a acestui eveniment şi s-a impus ca o tradiţie prin care Camera Deputaţilor celebrează Ziua Internaţională...

Camera Deputaţilor îşi deschide astăzi porţile pentru copii, între orele 10:00 şi 15:00.

Camera Deputaţilor a organizat astăzi pentru al treilea an consecutiv "Parlamentul copiilor".

Camera Deputaților gazăuiește azi pentru al treilea an consecutiv Parlamentul Copiilor, eveniment la care au fost invitatț să...

Moţiunea simplă pe tema agriculturii a fost dezbătută, astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, ne explica importanța adoptării proiectului privind achizițiile...

Articol pe baza căruia Valeriu Zgonea poate fi revocat din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, invocat de...

Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a precizat că partidul său are în vedere contestarea la Curtea Constituţională şi...

Pachetul legislativ privind achiziţiile publice a primit votul final în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for...

Pachetului legislativ privind achiziţiile publice intră astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru vot final.

Amânarea este legată de faptul că liderii grupurilor parlamentare nu au ajuns astăzi la un consens.

Legea privind vânzarea în supermarketuri a cel puţin 51% produse româneşti urmează să fie votată de Camera Deputaţilor.

Emisiunea de dezbateri Probleme la zi este transmisă în direct în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13.20.

Senatul a adoptat propunerea pentru modificarea şi completarea Codului Penal care prevede introducerea unui nou capitol:...

Camera Deputaţilor a dezbătut pe articole pachetul de legi privind achiziţiile publice.

De prevederile legii vor beneficia persoanele fizice care au luat credit pentru cumpărarea sau construirea unei singure...

Plenul Camerei Deputaţilor a respins propunerea legislativă prin care se acordă indemnizaţii speciale aleşilor locali.

Legea mai trebuie promulgată de președinte si publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Conducerea ANAF şi cea a ONPCSB, audiate de membrii Comisiei de Finanţe din Camera Deputaţilor în urma dezvăluirilor din...

Prim-viceprepreşedintele PNL Ludovic Orban anunţă că îşi va da demisia din funcţiile deţinute în partid după ce a fost plasat...

Moţiunea simplă "Drepturile omului nu sunt un lux", iniţiată de ALDE şi UDMR la adresa ministrului justiţiei, a fost respinsă...

Documentul elaborat de PNL prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Prevenţie în Sănătate şi aplicarea unui program naţional...

Proiectul legii privind darea în plată a fost avizat de Comisia Juridică şi urmează să fie votat miercuri de plenul Camerei...

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor va dezbate, astăzi, legea dării în plată, adoptată deja de Senat.

Semnatarii documentului afirmă că ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a greşit atunci când a afirmat că o discuţie despre...

Deputaţii din Comisia juridică au stabilit în ce condiţii vor primi indemnizaţii speciale aleşii locali.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat legea care prevede eliminarea plafonului indemnizaţiei pentru...

Camera Deputaţilor urmează să decidă astăzi asupra solicitărilor DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor are termen până marţi pentru a se pronunţa în cazul lui Sebastian Ghiţă.

Numirea noului preşedinte al TVR de către Parlament nu a putut fi validată din lipsă de cvorum.

Numirea noului preşedinte al TVR de către Parlament nu a putut fi validată din lipsă de cvorum.

Președintele Camerei Deputaților de la Roma, Laura Boldrini, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Radio România...

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor susţine intrarea în insolvenţă a TVR.

Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Modificările la Legea adopţiei au fost votate astăzi în unanimitate de plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.