Au fost gasite 6140 articole pentru (rs)
Patriarhia Română își exprimă susținerea pentru menținerea ca muzeu a bazilicii Sfânta Sofia din Istanbul.
Nouă persoane rănite, în urma unui accident produs pe Autostrada Soarelui.
Grupul de Comunicare Strategică atrage atenţia asupra necesităţii respectării cu stricteţe a măsurilor de protecţie sanitară...
Termenul final pentru depunerea solicitărilor a fost 15 iunie. Conform Asociației Române a Băncilor, 90% dintre solicitări au...
Lucrările au intrat în conservare la 2 decembrie anul trecut, după ce au fost efectuate măsurile specifice de pregătire a...
12.05 PROBLEME LA ZI. Scenarii avute în vedere pentru reluarea procesului educaţional în septembrie.
Patru persoane au murit și alte patru sunt în stare gravă în urma unui accident rutier care a avut loc azi-noapte în județul...
Australia a anunţat o serie de măsuri ca răspuns la impunerea unei noi legi a securităţii în Hong Kong de către China.
Potrivit 92% dintre firmele valone chestionate, telemunca decurge la fel de bine, dacă nu chiar mai bine decât era de așteptat.
Social-democraţii au declarat că vor aduce amendamente și vor modifica actul normativ într-o formă coerentă şi constituțională.
Angela Merkel: Avem nevoie de o Europă care să facă față provocărilor prezentului și viitorului.
Un sfert din totalul de cazuri din întreaga lume au fost confirmate în Statele Unite, iar Brazilia, a doua cea mai afectată...
Autoritățile grecești fac apel la vizitatori să respecte toate măsurile de protecție după ce ieri au fost raportate în Grecia...
Potrivit unui ultim bilanț anunțat de autoritățile moldovene, până acum au murit mai mult de 600 de persoane.
Avertisment al medicului Virgil Musta, coordonator al Secţiei COVID de la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara.
Și Mike Pompeo a afirmat anterior că Washingtonul analizează posibilitatea de a interzice mai multe aplicaţii chineze, între...
Tinerii sunt cei care, pe termen mediu și lung, vor suferi cele mai grave efecte socio-economice. În Italia, mai mult ca în...
Pacienții asimptomatici testați pozitiv pentru COVID-19 pot fi externați la cerere, cu condiția izolării la domiciliu pentru...
Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea persoanelor va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor joi...
Min Sănătății: Terasele şi plajele vor funcţiona în continuare după aceleaşi reguli, iar restaurantele vor rămâne închise cel...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut un nou apel la populaţie să respecte cu stricteţe regulile de protecţie împotriva COVID-19.
Şeful Autorităţii precizează că o revenire la starea de urgenţă poate modifica toate aceste reglementări.
VIDEO
Administraţia locurilor sfinte musulmane, Waqf, aflată sub control iordanian, reimpune restricții la moscheea Al-Aqsa din...
555 de noi îmbolnăviri au fost raportate în 24 de ore, mai multe decât în perioada tării de urgenţă, iar numărul morţilor a...
Alegerile locale se vor desfăşura pe 27 septembrie, potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor.
Licitația pentru acordarea licențelor pentru tehnologia 5G va fi reluată în ultimul trimestru al acestui an, a declarat...
În raportarea de astăzi a atras atenția numărul deceselor asociate noului coronavirus: 31, printre cele mai ridicate din...
Patru autoturisme din municipiul Tulcea au fost avariate în această după-amiază, de arbori căzuţi din cauza vântului puternic.
OMS a recomandat astăzi călătorilor să poarte măşti în timpul curselor cu avionul şi să fie la curent cu cele mai recente...
Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, a anunţat liderul brazilian marţi.
Meteorologii au emis în această după-amiază mai multe alerte de vreme severă imediată, cod roșu și portocaliu de vijelii și...
Moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului dezvoltării, Ion Ștefan, a fost dezbătută în Camera Deputaţilor.
Cod roşu de inundații pe râurile din bazinele hidrografice Slănic, Câlnău și Râmnicu Sărat
Senatul a adoptat cu 81 de voturi pentru opt împotrivă și 39 de abțineri propunerea legislativă a UDMR privind stabilirea...
Date Eurostat arată că în urmă cu doi ani peste 8.600 de fete au devenit mame înainte de vârsta majoratului
Spania anunță un test serologic cu fiabilitate de 98% pentru detectarea anticorpilor de COVID-19
Un amplu dosar de fraude informatice și spălare de bani, cu un prejudiciu estimat la peste 1 milion și jumătate de euro, este...
Este pentru prima dată în istoria de peste un secol și jumătate a exploatării miniere când apele Jiului de Vest au ajuns în...
Preşedintele Franţei a remaniat guvernul, la finanţe, sănătate şi externe miniştrii rămânând neschimbaţi.
Comisia pentru administraţie publică din Senat a avizat favorabil proiectul de lege care stabileşte organizarea alegerilor...
În regiunea italiană Veneto au fost introduse noi măsuri restrictive pentru reducerea impactului pandemiei de COVID-19.
În ultimele ore, pe o serie de reţele de socializare circula o ştire falsă, potrivit căreia, cetăţenii români pot intra în...
Echipele mixte de control au continuat acțiunile în zonele aglomerate de pe litoral.