Sosul Aïoli

Călătorul care vrea să înţeleagă farmecul Provenţei începe plimbarea într-o piaţă; o instituţie de neocolit, pentru că dă ritmurile săptămânii şi sensurile vieţii în provincia din sudul Franţei. La târgurile pline de viaţă şi prietenie se fac descoperiri şi reîntâlniri neuitate cu vinurile celebre şi pline de personalitatea soarelui Mediteranei, cu fructele confiate şi pralinele figurine, cu cireşele, piersicile, caisele, migdalele şi pepenii galbeni de Cavaillon. Uleiurile de măsline provin de la sud de Alpilles (lanţ muntos între Avignon, Cavaillon şi Arles) şi anume Vallée des Baux-de-Provence ca şi din Nyons. În locurile mai înalte sunt câmpurile cu lavandă pentru industria parfumurilor, la Grasse lângă Nisa, pe Côte d'Azur (Coasta de Azur) şi unice ierburi aromatice amestecate ca într-un caleidoscop interminabil. Aïoli (all-i-oli ou ailloli) este un sos ce porneşte de la usturoi şi ulei de măsline; o maioneză care şi-a făcut o glorie imperială pe coasta de nord a Maditeranei, de la Comunitatea valenciană şi Catalunia, până în Italia, trecând prin Provence sau Comté de Nice ... să-i spunem judeţul Nisa.

Daniela Popescu a adaptat pe www.bucatarul.rososul Aïoli. „Sosul aioli” nu este departe de mujdeiurile noastre ardeleneşti şi de maioneza pentru peşte, legumele şi cărnurile mai uşoare de pui, curcan şi melci.

Se pisează o căpăţână de usturoi, cu puţină sare, până când se obţine o pastă fină. Cu cât este mai fină pasta, cu atât va fi mai reuşit sosul. Se mai pun: o linguriţă rasă de boia de ardei şi două galbenuşuri, se amestecă pentru omogenizare şi apoi se toarnă puţin câte puţin uleiul, ca la maioneza clasică. Când compoziţia devine cremoasă, se adaugă zeama de lămâie, sare şi piper, se mai freacă puţin şi se ţine la rece până în momentul servirii.

„Dacă vreţi să înlăturaţi lăcomia, alungaţi-l mai întâi pe cel care a zămislit-o: luxul”, spunea Cicero. Mai curând, luxul de a-ţi săruta toţi prietenii după o masă cu usturoi!