Numeralul fără DE

Este vorba despre o problemă de exprimare care, paradoxal, e cauzată de felul în care scriem.

De ce spun paradoxal? Pentru că de obicei suntem mai neglijenţi şi facem mai multe greşeli atunci când ne exprimăm oral. În ceea ce priveşte cifrele însă, unele greşeli sunt explicabile dacă ne gândim la felul în care le aşternem pe hârtie. Vreau să spun că scrierea cu cifre arabe ne face să devenim neglijenţi şi atunci când le pronunţăm. Nu mă înţelegeţi greşit! Nu vreau să spun că cifrele arabe sunt de vină, ele nu au de fapt decât merite, dacă ne gândim că au făcut posibilă trecerea de la simpla aritmetică la algebră. Cu cifrele romane şi aritmetica părea o ştiinţă complicată, iar problemele de gramatică ar fi fost aceleaşi.

Problema noastră este că atunci când scriem cu cifre, uităm că mai avem nevoie şi de cuvinte de legătură. Adică rostim senin „20 mere”, de parcă toată conversaţia noastră ar fi un simplu tabel cu rubrici neîncăpătoare, stânjenite de prepoziţia DE. Şi apoi de ce pe lângă doar două cifre să mai adaugi şi 2 litere? În cele din urmă, doar cifrele contează în comunicări de acest gen. O fi adevărat, dar nu este nici corect, nici elegant. Pot spune unii şi alţii ce vor: că e mai uşor, că ce mai contează un „de”, că ne înţelegem şi fără el... De înţeles, ne înţelegem, dar riscăm să transformăm totul într-o prescurtare perpetuă. Oricum, mai nou ne prescurtăm şi ne golim de vocale mai toate cuvintele de dragul mailurilor, SMS-urilor şi al altor forme de comunicare înalt tehnicizată. Ceva de genul vbim mai târziu, că mai devreme vorbeam şi noi ca oamenii.

Atenţie însă! Dacă tot vorbim de reguli, să învăţăm să le aplicăm corect pe toate! Doar numerele mai mari sau egale cu 20 au nevoie de prepoziţia „DE”. Pentru cele de la 1 la 19 „de” este chiar stânjenitor. Doar dacă spunem „19 de cuvinte” şi ne dăm imediat seama că trebuie să ne corectăm! Aşadar, putem spune fără frica de a greşi că 19 cuvinte sunt de ajuns, dar 20 de cuvinte pot fi de prisos...