Finanțarea universităților românești

În Franţa, una dintre reformele care au înregistrat un cert succes în ultimii ani este cea a sistemului de învăţământ universitar.

Universităţile franceze au fost forţate să se lupte pentru resursele statului şi, în schimb, au primit autonomia de a-şi căuta singure finanţare şi de a-şi stabili salariile. Au strâns aproape 60 de milioane de euro, potrivit The Economist, şi au inceput să-i atragă pe cercetătorii francezi plecaţi în străinătate.

Finanţarea din exterior este singura cale prin care universităţile pot strânge fonduri importante. De exemplu, Universitatea din Cambridge a reuşit anul acesta să adune un miliard de lire sterline doar dintr-o campanie de strângeri de fonduri. Cambridge e cea mai bogată universitate din Marea Britanie, având 4 miliarde de lire în cont. Banii au fost strânşi doar din donaţii şi mai apoi au fost investiţi. Bineînţeles, Universităţile din Bucureşti, din Iaşi sau din Cluj nu au puterea să atragă asemenea sume. Dar nu prea au nici posibilitatea să încerce măcar.

Problema este că nu există o lege a parteneriatului public-privat care să se aplice universităţilor din România, deci acestea trebuie să se bazeze pe fondurile de la minister şi pe taxele plătite de studenţi, din ce în ce mai puţine de la an la an.

Probabil că universităţile românesti mai au mult până să ajungă în topurile mondiale, aşa cum se laudă ministrul Educaţiei că se va întampla odată ce intră în vigoare Legea Educaţiei pe care Guvernul îşi angajează răspunderea în această săptămână. Legea nu a fost dezbatută îndeajuns şi conţine scăpări mari şi la capitolul învăţământului universitar. S-a atras atenţia asupra pericolului politizării universităţilor prin faptul că rectorul ar putea da socoteală în faţa ministrului. Banii tot de la buget vor veni până va fi găsită o formulă legală de a permite universităţilor să atragă fonduri din afară. Nu avem încă o garanţie că ierarhiile amintite vor fi realizate, într-adevăr, pe criterii de excelenţă.

Poate că multe lucruri vor fi îndreptate pe ultima sută de metri, până la asumarea Legii de către Guvern. Dar ideea că universităţile nu sunt toate la fel şi că ar putea să se dezvolte pe baza rezultatelor ar trebui să rămână.