Capra vecinului, țap ispășitor

Cercetătorii britanici pretind că au descoperit că omul nu poate fi fericit oricâţi bani ar avea dacă vecinul său e mai bogat ca el. Se pare că britanicii nu ştiu că faimosul animal numit capra vecinului este de origine românească şi chiar de viţă veche.

Personaj controversat în istorie, capra vecinului a constituit permanent o prezenţă incomodă în spaţiul românesc, foarte mulţi dorindu-i moartea sau cel puţin nişte chinuri grele. In zilele noastre, capra vecinului suferă profund din cauza atitudinii societăţii româneşti faţă de ea si trăieşte cu conştiinţa faptului că nu este iubită de nimeni. Românul când se uită la capra vecinului şi este apucat de sentimente neortodoxe, mai trece pe la biserică şi ascultă cum popa îi zice să nu-l invidieze şi să nu-l urască pe aproapele său, ci să se roage pentru el. Si atunci omul cade în genunchi şi se roagă pentru ca vecinul să aibă parte de pace, eventual una veşnică, dorindu-i o zi de naștere liniştită în care să nu îl deranjeze nimeni cu urări de bine, iar oriunde s-ar duce lumea-n el s-arunce cu flori, dacă se poate cu tot cu ghiveci, şi în general toate visurile să i se împlinească, mai ales coşmarurile.

Capra crapă piatra-n patru dar crăpa-i-ar capul caprei precum a crăpat piatra-n patru. Cu aşa dicţie şi ardoare, oare mai avem scăpare?

Îmi cer scuze că despic firul în patru în legătură cu această mentalitate păguboasă, dar românul modern poate deveni uneori atât de pragmatic încât nu mai doreşte să moară capra cea grasă şi frumoasă a vecinului, ci vrea să o mulgă şi el, până la capăt, fiind în stare de orice pentru ca, în final, sa transforme biata capră a vecinului în ţap ispăşitor.