Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: PRIETENII DE LA 10 - continuare Joi, 18 Iulie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Radu Dobriţoiu

25 Ianuarie 2019
Vizualizari: 2439
Comentează add

Armata s-a numărat printre forţele unioniste cu un rol important în procesul de realizare a unirii celor două principate.

Unirea Principatelor Române şi înfiinţarea Armatei Naţionale

radu-dobritoiu

Realizator: Radu Dobriţoiu. Radu Dobriţoiu: Bun găsit! Armata s-a numărat printre forţele unioniste cu un rol important în procesul de realizare a unirii celor două principate, în ianuarie 1859. De altfel, după Mica Uniore, miliţiile au fost transformate în armată naţională. Primul pas a fost unificarea armatei Moldovei şi a Munteniei, prin constituirea, în aprilie 1859, a taberei militare de la Floreşti, lângă Ploieşti. Principalele arme şi specialităţi componente sunt conturate în perioada 1859 - 1860. În 1862, prin contopirea ministerelor de război de la Iaşi şi Bucureşti, s-a format Ministerul de Război al Principatelor Unite. În 1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza - la rândul să, colonel -, este adoptată Legea pentru organizarea puterii armate în România, care stabilea ca armata ţării să aibă în componenţă armata permanentă cu rezervele ei, un pas extrem de important pentru organizarea sistemului militar românesc. La 160 de ani de la Unirea Mică, discutăm, la "Euroatlantica", despre înfiinţarea Armatei Naţionale. Invitatul ediţiei este colonelul Petre Otu, profesor universitar doctor, director adjunct al Institutului pentru Studii Politice, de Apărare şi Istorie Militară (ISPAIM). Sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, pentru a asculta "Euroatlantica"! Tema emisiunii: "Unirea Principatelor Române şi înfiinţarea Armatei Naţionale".
*
Radu Dobriţoiu: Bună seara, domnule colonel Petre Otu! Bun venit la RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, la emisiunea "Euroatlantica"!
Petre Otu: Bună seara şi vă mulţumesc pentru invitaţie!

ASCULTAŢI AICI ÎNREGISTRAREA EMISIUNII

Radu Dobriţoiu: Onoarea este de partea mea, domnule colonel. Mă bucur că veniţi la "Euroatlantica". Domnule colonel, marcăm, astăzi, 160 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor, la 24 ianuarie 1859. Pentru a ne apropia de tema principală a ediţiei, Armata Naţională, vă rog să conturaţi conmtextul istoric în care s-au creat condiţiile pentru realizarea unirii Munteniei cu Moldova!

Petre Otu: Unirea de acum 160 de ani este un moment fundamental al naţiunii române, al statului român, un moment care trebuie evocat şi reevaluat din perspectiva duratei lungi a istoriei. În veacul al XIX, tendinţa principală era aceea de constituire a statelor proprii, de către o serie de etnii care până atunci nu avuseseră formaţiuni politice distincte. Secolul al XIX-lea este un secol al naţionalităţilor, iar unirea românilor, de la 1869 se înscrie într-o paradigmă generală, la nivelul Continentului European. Şi grecii, şi sârbii, germanii, italienii, bulgarii şi-au constituit statul în această perioadă. Momentul cel mai important îl reprezintă Revoluţia de la 1848-1849, care, dincolo de desfăşurările locale, în Ţara Românească, în Moldova, în Transilvania, a reliefat dorinţa de unitate a românilor. Şi documentele programatice emise de revoluţionarii din cele trei ţări române, la care adăugăm, fără îndoială, şi Transilvania, care era principat în cadrul Imperiului Hpsburgic, au dat glas acestei unităţi. Iată, Partida Naţională, dorinţele Partidei Naţionale, în Moldova, document elaborat la Cernăuţi, în 1848, de către Mihail Kogălniceanu, vorbea de unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei, drept cheie a bolţii fără de care s-ar prăbuşi tot edificilul naţional. Revoluţia de la 1848 a fost învinsă, dar progranul paşoptist, care includea atât unirea, cât şi modernizarea societăţii româneşti, a continuat să fie pe agenda activităţii politice a domnilor, a clasei conducătoare de atunci. Unioniştii s-au răspândit în diverse oraşe europene şi, fără îndoială, au făcut o intensă acţiune de informare a puterilor europene, asupra problemei româneşti. În pofida - să spunem, domnu' Dobriţoiu - a unor disfuncţionalităţi, a unor dispute între ei. Aveau orientări politice diferite, aveau viziuni diferite asupra modului cum se poate realiza unirea.

Radu Dobriţoiu: /.../ celor două opinii: domn românesc, pentru prima dată apărută, sau cineva de afară, domn străin, să ne ajute cu această unire. Erau cele două opinii de bază ale unioniştilor.
Petre Otu: Da. Ale unioniştilor, după care mai au existat opinii şi asupra marii puteri care să cauţioneze, să gestioneze...
Radu Dobriţoiu: Suverană şi suzerană, cum aveam să vedem după aceea.
Petre Otu: Ţările Române, până în 1853, aveau un dublu statut, sub suzeranitate otomană şi sub protectorat rusesc, instituit de facto în 1774, prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi şi de iure, prin Tratatul de Pace de la Adrianopol, din 14 septembrie 1829, dar momentul esenţial care a relansat proiectul unionist românesc a fost Războiul Crimeei din anii 1853-1854. Războiul s-a desfăşurat pe mai multe teatre de operaţii, dar cel mai important a fost pe Insula Crimeea, de aceea îi zice şi Crimeea. El a fost un război care a avut drept cauză rivalitatea dintre britanici, în primul rând, şi francezi şi Imperiul Rus, pentru controlul Mării Negre şi a Mediteranei Orientale, a strâmtorilor. În acest context...

Radu Dobriţoiu: Apare Tratatul de pace de la Paris din /.../.
Petre Otu: Apare Tratatul de pace de la Paris din 1856, în care problema românească ocupă un loc foarte important. Putem spune că unirea celor două principate a devenit cea mai dezbătută chestiune în areopagul politic european. De asemenea, s-au retrocedat cele trei judeţe din sudul Basarabiei - Cahul, Bolgrad şi Ismail, pentru ca Rusia să nu mai fie riverană. Marea Neagră era neutrală, iar marile puteri, pentru a realiza viabilitatea căii comerciale a Dunării de Jos şi a Mării Negre, au fost de acord şi au aprobat, să spunem, proiectul /.../ românesc pentru crearea unui stat care să despartă cele două împărăţii, Imperiile Rus şi Otoman care, până atunci, se războiseră deseori între ele.

Radu Dobriţoiu: Avem, aşadar, tot un interes geopolitic, chiar şi în secol XIX, domnule profesor?
Petre Otu: Categoric. Şi analiza, îmi amintesc domnule Dobriţoiu, analiza excepţională pe care o face Grigore Gafencu în lucrarea sa "Preliminariile războiului din Răsărit" în care spune că Europa a decis ca limita influenţei sale să fie la Dunărea de jos, iar Principatele Române, viitorul stat român să aibă acest rol de menţinere a echilibrului european. Prin urmare, aprecierea lui Gafencu, într-un fel, se regăseşte, din altă perspectivă desigur, e şi astăzi. Adunările ad-hoc au conturat un proiect unionist foarte bine articulat: autonomie; unirea celor două principate prin străini dintr-o familie domnitoare nemegieşă, adică nu vecină naţiunii române, Principatelor Române. Dar Europa, fără îndoială, având propriile ei interese, n-a ţinut cont de doleanţele exprimate în adunările ad-hoc şi prin Convenţia de la Paris din 1858, din august 1858, s-a decis o unire oarecum trunchiată, departe de aşteptările românilor. Erau doi domni, două capitale, două parlamente.

Radu Dobriţoiu: O unire federală, mai degrabă.
Petre Otu: O unire federală, erau două instituţii - Curtea de Casaţie şi Înalta Curte de Justiţie de la Focşani care aveau rolul de a armoniza legile şi de a elabora legi comune. În acest context, la 5 ianuarie 1859, alegerea ca domn a colonelului Alexandru Ioan Cuza...
Radu Dobriţoiu: Mica Unire a fost posibilă cu sprijinul armatei. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza era, la rândul său, ofiţer, obţinând gradele militare de la: cadet, sublocotenent şi până la cel de colonel de cavalerie. Fruntaşii unionişti, înainte de a avansa - în Adunarea Electivă Munteană - candidatura lui Cuza, s-au consultat cu conducerea armatei. Informaţii despre rolul pe care l-a avut armata în Unirea Principatelor, ne aduce Petruţ Hârţescu.
*
Reporter: Petruţ Hârţescu - Armata s-a numărat printre forţele unioniste cu un rol important în procesul de realizare a Unirii celor două principate. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza provenea din rândurile sale. Reîntors în ţară după studiile de la Paris, Cuza, ca mulţi alţi tineri de vârsta sa, s-a înrolat la 15 septembrie 1837, în armată, cu gradul de cadet aspirant de ofiţer. A rămas în cadrele ei până la 8 februarie 1840, când şi-a dat demisia, din motive pe care nu le cunoaştem. Alexandru Ioan Cuza a participat la Revoluţia din 1848 din Moldova, după care a trăit câţiva ani în exil. Revenit în ţară, a ocupat diverse funcţii şi s-a angajat într-o febrilă activitate unionistă. La 16 martie 1857, a fost reintegrat în oştire cu gradul de sublocotenent, avansând rapid până la gradul de maior. La 20 august 1858, a fost avansat colonel în Arma Cavaleriei, colonel de lăncieri şi numit la 12 septembrie 1858, ajutor al hatmanului miliţiei pământene din Moldova.
Practic, în momentul alegerii sale ca domn al Moldovei, Cuza era comandantul întregii armate moldoveneşti. În timpul confruntărilor politice din Moldova, în special, şi din Muntenia, care au precedat dubla alegere, corpul ofiţeresc, deşi redus numeric, s-a plasat pe poziţii unioniste. Acest fapt a avut o importanţă deosebită, întrucât forţele conservatoare, în frunte cu caimacamul de la Iaşi, Nicolae Vogoride, nu a putut utiliza armata pentru a-şi atinge scopurile sale. Fruntaţii unionişti, înainte de a avansa în Adunarea Electivă munteană, candidatura lui Cuza, l-au consultat pe generalul Barbu Vlădoianu, comandantul armatei. Răspunsul a fost prompt, oştirea îl susţinea pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domn, şi la Sud de Carpaţi. Mulţi cercetători apreciază că o atare decizie a avut o importanţă aparte în realizarea dublei alegeri, Adunarea votând în unanimitate rezoluţia propusă de tabăra liberală.

Radu Dobriţoiu: Domnule colonel Petre Otu, să amintim că Alexandru Ioan Cuza a fost pentru o perioadă şi ministru de război al Moldovei, în 1858, în timpul domniei prinţului Grigore Alexandru Ghica. Cât de importantă a fost experienţa militară a lui Cuza pentru viitoarele reforme ale sistemului militar din Principatele Unite?
Petre Otu: Spuneaţi, dumneavoastră, Cuza a fost un ofiţer, desigur, el nu a urmat şcoală militară, dar aceasta era regula în epocă. Din clasele suprapuse, fără îndoială puteau să intre în corpul ofiţeresc fără studii militare efective...

Radu Dobriţoiu: Şcoala de Cadeţi.
Petre Otu: Şcoala de cadeţi, fără îndoială, a fost foarte importantă pentru Cuza. El şi-a dat demisia în anul 1848, apoi, fiind aşa, cum aţi spus dumneavoastră, reactivat sublocotenent şi ajungând până la gradul de maior şi apoi colonel, până la gradul de colonel şi ajutor al hatmanului şi hatmanul era conducătorul oştirii moldoveneşti. Fără îndoială, aprobarea armatei a contat în deciziile pe care le-au luat Adunarea electivă a Ţării Româneşti, în zilele de 22-23, pentru ca în 24 să se voteze alegerea aceleiaşi persoane a colonelului Alexandru Ioan Cuza în funcţia de domn al Ţării Româneşti.

Radu Dobriţoiu: Punând Occidentul în faţa unei situaţii în care nu prea mai avea ce să facă.
Petre Otu: Da, este vorba de aşa-numitul 'fait accompli'. Nu s-a încălcat Convenţia de la Paris din 1858, care avea rol de Constituţie, întrucât cetăţenii celor două principate erau egali în faţa legii şi puteau ocupa funcţii în ambele principate, cu decizia înţeleaptă a Adunării elective, Cuza a fost ales domn şi lucrul acesta putem spune că a fost o soluţie românească la o problemă europeană: dubla alegere a lui Cuza. Iar până în anul 1861, până în decembrie 1861, Cuza simboliza Unirea, persoana lui simboliza Unirea, pentru că el a trebuit să guverneze în următorii doi ani cu două guverne, două adunări, două capitale, făcând naveta de la Bucureşti /.../.
Radu Dobriţoiu: Două ministere ale apărării, putem spune.
Petre Otu: Două ministere ale apărării.

Radu Dobriţoiu: Aminteam în preambulul emisiunii, domnule colonel Petre Otu, despre actul de naştere al Armatei Naţionale, Legea pentru organizarea puterii armate în România, adoptată în 1864, stabilea ca armata ţării să aibă în componenţă armata permanentă cu rezervele ei, miliţiile formate din grăniceri şi dorobanţi, cu rezervele lor şi gloatele care puteau fi mobilizate în situaţii excepţionale. Cât de importantă este această lege?
Petre Otu: Este extrem de importantă. Oştirile pământene s-au refăcut sub termenul de miliţie pământeană, să spunem aşa, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol. Începutul era modest, miliţia pământeană avea mai mult rol de poliţie, Cuza are marele merit de a fi unificat cele două oştiri şi de a crea o armată naţională. Mai este un alt aspect foarte important al problemei, până la acea dată, modelul de organizare era rusesc, pornind de la regulamente, de la comenzi, de la armament şi aşa mai departe, de la gradele /.../.

Radu Dobriţoiu: Cuza era adeptul modelului francez.
Petre Otu: Cuza a transformat armata, oştirile, cele două, şi armata rezultată, într-o armată de tip occidental, de model francez. De altfel, Cuza a chemat în ţară o misiune militară franceză, condusă de fraţii Lamy.

Radu Dobriţoiu: Să spunem încă din 1857, după semnarea Tratatului de Pace de la Paris, în Moldova au ajuns ofiţeri francezi pentru a se ocupa de pregătirea armatei, la fel s-a întâmplat şi în perioada 1859-1860, când în urma unor negocieri diplomatice, la Bucureşti au ajuns primii militari francezi. În martie 1861, colonelul de cavalerie, ofiţer de Stat Major, Eugene Lamy vine la conducerea misiunii, primul dintre fraţii Lamy. Vă rog, domnule colonel Petre Otu, pentru că aţi deschis acest subiect, să amintiţi de Misiunea militară franceză şi de cei doi fraţi Lamy.

Petre Otu: Ei au jucat un rol foarte important. În primul rând, au adus regulamentele cu ei şi sistemul de organizare francez - regulamentele s-au tradus, s-au multiplicat. De asemenea, ei au pus bazele şi, să zicem, unui sistem contabil al Armatei Române de urmărire a resurselor. De asemenea, în ceea ce priveşte instrucţia, metodele de instruire ale fraţilor Lamy erau de sorginte franceză şi, fără îndoială, fraţii Lamy au jucat un rol foarte important în dinamica reorganizării Armatei Române. De ce francez. Pentru că Napoleon al III-lea şi Franţa, în general, a fost susţinătoare a unirii şi fără contribuţia lui Napoleon, a contelui Walewski, care era ministru de externe, nu putem înţelege raţiunile diplomatice externe ale Unirii celei Mici, după expresia atât de consacrată a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, şi nu întotdeauna împărtăşită de istorie, dar este o sintagmă care a pătruns în istoriografia românească. De asemenea, s-a achiziţionat armament din Franţa şi parţial armamentul existent până la acea dată, cel rusesc, a fost înlocuit. Procesul acesta de unificare a constat şi în crearea unor structuri care îşi păstrează şi astăzi viabilitatea. Iată, de exemplu, la 11 noiembrie 1859 se creează Corpul de Stat Major, care este Ziua Statului Major al Apărării de astăzi - sunt 160 de ani. De asemenea, la 12 noiembrie s-a creat sistemul de informaţii al Armatei Române. Segmente ale Armatei îşi serbează ziua lor de naştere tot ca în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Radu Dobriţoiu: În 1865 s-a decretat înfiinţarea comitetelor consultative pentru diferite arme. Vă rog să vă referiţi, domnule colonel, la organizarea Armatei în acea perioadă, cum erau constituite unităţile, pe ierarhii.
Petre Otu: Unităţile, cum aţi spus dvs, erau constituite: regimente de infanterie, regimente de cavalerie. De asemenea, în structura acestor unităţi existau şi subunităţi de artilerie şi, fără îndoială, subunităţi de geniu. Panait Donici este cel care a întemeiat prima unitate de geniu în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Aş dori să mai relev şi faptul că Alexandru Ioan Cuza a împărţit teritoriul naţional în trei mari regiuni, formând aşa-numitele Comandamente teritoriale. Aceste comandamente teritoriale aveau obligaţia să asigure resursele necesare armatei din zona respectivă. Un comandament era la Iaşi, unul era la Craiova şi unil era la Bucureşti. Iar aşa cuma ţi spus dvs, din punct de vedere legislativ, este legea din 1864, lege care la care a adus o contribuţie importantă generalul Arion, care era un militar de profesie, un gânditor militar cu care astăzi ne mândrim, şi a avut rolul ei în dimensionarea forţelor militare ale ţării.

Radu Dobriţoiu: Domnule colonel Petru Otu, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a avut loc şi prima confruntare pentru armata naţională. Vă rog să vă referiţi la el.
Petre Otu: Dacă facem abstracţie de bătălia din Dealul Spirii, care este o confruntare între pompieri şi forţele de infanterie ale Regimentului din Bucureşti, avem de-a face în timpul lui Cuza cu aşa-numita Bătălia de la Constangalia. Constangalia era o localitate din sudul Moldovei, care intrase, aşa cum am spus, în componenţa statului român în 1856 ca urmare a Tratatului de la Paris. Evenimentul internaţional cel mai important era în 1863, Insurecţia poloneză. Polonia fusese împărţită în trei rânduri de către Rusia, Prusia şi Austria, polonezii se răsculaseră împotriva Imperiului Rus, iar un detaşament polonez condus de colonelul Milkowski a dorit să ajungă în Polonia prin teritoriul moldav. În acest context, la începutul lunii iulie 1863 are loc această confruntare, pentru că Domnul Alexandru Ioan Cuza, România nu-şi putea permite să intre în conflict cu Rusia ca să permită detaşamentului polonez să tranziteze teritoriul nostru. Şi atunci au fost desemnate două regimente care au încercat să oprească acest detaşament de polonezi de cca 200 de militare şi această confruntare până la urmă s-a reuşit, cu pierderi de ambele părţi, au fost morţi şi răniţi, nu în proporţie foarte mare.
Această confruntare a arătat necesitatea întăririi Armatei, pentru că au existat disfuncţii în ceea ce priveşte coordonarea acţiunilor militare a celor două regimente. Unele erau încă pe vechile regulamente, altele erau pe noile regulamente şi atunci au existat disfuncţionalităţi în funcţionarea legăturilor şi în asigurarea operativităţii acestor două regimente. Deci Costangalia a fost un examen al noii oştiri româneşti şi a arătat necesitatea impulsionării activităţii de organizare, de instruire, de dotare şi aşa mai departe.

Radu Dobriţoiu: Ce alte structuri importante au mai fost dezvoltate în perioada domnitorului Cuza?
Petre Otu: Învăţământul militar îşi datorează originile în bună măsură şi de la Alexandru Ioan Cuza. El a unificat în anii 1861-1862 cele două instituţii de învăţământ de la Iaşi de la Bucureşti şi a creat o şcoală militară de sine stătătoare, care ulterior a reuşit să dea promoţii din ce în ce mai bine pregătite. Tot Cuza menţine această...
Radu Dobriţoiu: Dorinţă de instruire şi de perfecţionare.
Petre Otu: ... dorinţă de instruire şi de perfecţionare şi trimite ofiţeri la studii, numai că dacă până atunci existau ofiţeri care erau trimişi la studii în Rusia, ...
Radu Dobriţoiu: Acum se îndreptau spre Partis.
Petre Otu: ... acum se îndreaptă spre Paris, spre Italia şi aşa mai departe, proces care va continua apoi mult timp până la sfârşitul secolului...
Radu Dobriţoiu: Până în secolul XX chiar.
Petre Otu: ... până în secolul XX, dar fără îndoială, cu anumite fluctuaţii, pentru că în anul 1889 se creează Şcoala Superioară de Război şi atunci instituţia care a reuşit să creeze un cadru ofiţeresc competent, fără îndoială, şi se împlinesc un număr de ani şi de la crearea Şcolii Superioare de Război în 1889. De asemenea, să nu uităm şi elementele de medicină, de introducere a medicinei militare, să spunem aşa, activitatea lui Carol Davila este bine cunoscută şi fără îndoială activitatea lui Alexandru Ioan Cuza în domeniul Armatei este remarcabilă.

Radu Dobriţoiu: Aţi adus aminte de Carol Davila. În ce măsură reformele în sprijinul modernizării organismului militar din perioada lui Alexandru Ioan Cuza au influenţat Armata naţională din perioada Războiului de Independenţă?
Petre Otu: Bazele Armatei, care a acţionat în Războiul de Independenţă şi care a legitimat cu sacrificiul ei independenţa proclamată la 9 mai, au fost puse fără îndoială de către Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul Carol, care a venit pe tron în 1866, a încercat să schimbe această orientare a corpului ofiţeresc român, a modelului de organizare militară, el...
Radu Dobriţoiu: El, la rândul său, având pregătire militară.
Petre Otu: ... militară, el fiind ofiţer. Când misiunea fraţilor Lamy a trebuit să plece, a adus o misiune militară condusă de Schumann, dar nu a reuşit să schimbe structura modelului francez în totalitatea sa. El a rămas până către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, un sistem mixt, care avea la bază tradiţiile occidentale franceze şi germane. Şi, fără îndoială, Independenţa României, consfiinţită de Armata Română, îşi are originea în politica militară a lui Alexandru Ioan Cuza care, repet, aţi spus-o şi dumneavoastră, o repetăm încă o dată, a creat o armată naţională.

Radu Dobriţoiu: Armata României de astăzi cât de mult a preluat peste ani din reformele lui Cuza, din punct de vedere al organizării? Ce mai regăsim astăzi?
Petre Otu: Fără îndoială, la 160 de ani, structurile sunt deosebite. Ceea ce remarc eu şi este foarte important, după opinia mea, este acest model occidental de dezvoltare al Armatei Române. Ăsta este o experienţă preluată de la Cuza. Armata Română este astăzi o armată a unei ţări membre NATO, care ar eun model de dezvoltare, de organizare, de instruire conform cu standardele alianţei din care noi facem parte şi s-a reluat tradiţia, inaugurată de către Alexandru Ioanm Cuza şi continuată de domnitorul Carol şi apoi de Regele Ferdinand de conexiune cu modelele occidentale de evoluţie şi organizare militară. Aş mai releva, însă, un alt aspect foarte important: este vorba de studierea acestei epoci, care e a lui Alexandru Ioan Cuza din punct de vedere militar, care este o necesitate pentru corpul ofiţeresc pentru corpul de militari al Armatei Române de astăzi.

Radu Dobriţoiu: "Euroatlantica" la final. Tema emisiunii: Unirea Principatelor Române şi înfiinţarea Armatei naţionale. Invitatul ediţiei a fost colonelul Petre Otu, profesor universitar, doctor în istorie, director adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară - ISPAIM. Vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi la Radio  România Actualităţi.


Etichete Exclusiv RadioEmisiunea EuroatlanticaPetre OtuPetrut HirtescuRadu DobritoiuNicu PopescuMica UnireUnirea Principatelorcrearea Armatei nationaleBătălia de la Constangalia

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live