Euroatlantica - Tema ediției: Securitatea continentului european

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 iulie, ora 21:05) - Realizator: Nicu Popescu - Doamnelor şi domnilor, bună seara! La microfon Nicu Popescu. Europa noastră, geografic vorbind, de la Atlantic la Urali şi de la Mediterana la Oceanul Îngheţat, nu se simte bine deloc. În spaţiul său are loc un conflict cald, un război - Rusia a agresat, după cum bine ştiţi, Ucraina, sunt conflicte îngheţate. Tehnologic, Europa pare că rămâne în urma Statelor Unite şi a Chinei, energia a devenit mai scumpă. Şi dacă rămânem la acestea şi tot e destul. Încercăm astă seară să descifrăm câteva din cauze şi să încercăm şi o desluşire cât de cât stabilă şi când situaţia de securitate va reveni într-o Europă a noastră aici, bătrânul continent. Facem acest lucru cu ajutorul invitaţilor mei şi ai dvs., domnul profesor Alexandru Lăzescu. Bună seara, domnule profesor!
Alexandru Lăzescu: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţie!
Realizator: Şi domnul general în rezervă Alexandru Grumaz. Bună seara, domnule general!
Alexandru Grumaz: Bună seara, Nicu!
Realizator: Domnule profesor, cum se face că Europa pare să nu mai fie o vioară?
Alexandru Lăzescu: Bun, Europa, sigur, are nişte dezavantaje fundamentale care ţin de... Sigur, noi suntem structuraţi aşa, în cadrul Uniunii Europene, noi vorbim despre Europa, acum în general ne referim la structura asta occidentală a Uniunii Europene, deci, e o structură totuşi în care deciziile se iau greu, sunt lucruri pe care, din păcate, ne lovim de chestiuni care, mă rog, sunt rezultatul unor decizii politice nu tocmai inspirate, şi sigur, avem, pe de altă parte, că tot aţi pomenit chestiunea securităţii, avem o problemă de fond, Europa a stat zeci de ani sub umbrela de securitate asigurată de America, mai ales după 1990, pentru că, până la, mă rog, în cursul Războiului Rece, totuşi efortul militar şi preocuparea pentru securitatea în Europa a fost diferită, şi în toată această perioadă, sigur, chestiunea securităţii a fost neglijată, că s-a mers pe ideea că suntem într-o lume care e dominată, sau, mă rog, are la bază valori liberale, lucrurile astea se vor generaliza, şi trăim într-o perioadă de pace, acest dividend al păcii despre care s-a vorbit.
De fapt, istoria a dovedit întotdeauna, a contrazis, ea nu s-a schimbat acum în această perioadă.
Realizator: Dar acum trăim noi, domnule profesor.
Alexandru Lăzescu: Acum trăim noi, sigur, trăim noi, a fost o perioadă, într-adevăr, poate ideală, şi ne-am... e foarte interesant la un moment dat, Nadia Schadlow, ea a fost în echipa de securitate naţională, în primul mandat al preşedintelui Trump, condusă de generalul McMaster, şi ea spunea, din păcate, ne-am imaginat o lume aşa cum doream noi să fie, nu cum este în realitate. Şi cred că chestia asta a grevat în mare parte analiza şi deciziile politice în toată această perioadă de 3 decenii şi jumătate de acum, de la sfârşitul Războiului Rece. Nu numai Europa, şi Statele Unite au avut, nici acolo lucrurile n-au... şi acolo au fost viziuni care nu prea s-au aşezat aşa peste realitate, dar Europa este într-o situaţie mult mai complicată. America este în mod fundamental mai dinamică, se adaptează mai uşor la schimbări, vedem acum lucrurile astea, poate vom vorbi ceva mai târziu, felul în care încearcă să se mişte pe această cursă de tehnologie, că, până la urmă, bătălia geopolitică majoră care o au în principal Statele Unite, în centrul Statelor Unite şi China. Nu se desfăşoară, sigur, este o componentă militară, dar este o componentă importantă geo-economică, de la bătălia pentru metalele rare, care au devenit un element esenţial în multe zone ale economiei, ale apărării tehnologiilor de vârf, până la inteligenţa artificială, computere cuantice şi spaţiu. Să nu uităm că e o bătălie despre care s-a vorbit puţin, inclusiv legat de metale rare, care ar putea fi aduse din spaţiu. China a făcut demersuri importante în această direcţie, de pe Lună. Deci, lucrurile sunt, cum să spun, Europa pare cumva depăşită de toate aceste evenimente, care sunt în cascadă. Şi aici, închei, să zicem, această intervenţie, mi se pare că nu a găsit, nu ştiu, resurse, dorinţa, capacitatea de a reacţiona într-un mod adecvat, după părerea mea, până acum.
Realizator: Domnule general, într-un fel, una dintre expresiile de adineauri ale domnului profesor mi-a adus aminte de celebra 'viaţa bate filmul', în materie de securitate vorbind acum, cred că ne puteţi spune mai mult.
Alexandru Grumaz: Trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea: Europa a fost război rece, bazată pe presupunea unei păci durabile şi a unei plase de siguranţă americane, a ajuns la sfârşit. Libertatea nu mai este gratuită, cum se spune, iar ideea unei economii de război europene a câştigat teren, mai mult ca niciodată, împreună cu ideea lansată de Macron, în timpul primei administraţii Trump, aceea a unei autonomii strategice, definite, de fapt, şi de Consiliul European, ca şi capacitatea de a acţiona autonom când şi unde este necesar. La mai bine de trei ani de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, discuţiile despre o economie de război europeană, pentru că spre asta ne îndreptăm acum, pentru a contracara expansionismul rusesc, nu s-au materializat încă în politici acceptate. Schimbarea recentă a Washington-ului cu privire la Ucraina, ba le dăm arme, ba nu le dăm, ba le cumpără NATO şi le livrează din stocurile pe care le au la dispoziţie armatele din alianţă. Şi aici vă dau un exemplu, Statele Unite au 60 de sisteme Patriot şi totuşi nu vor să dea din acest număr de sisteme pe care le au. Urmează ca Europa să dea iniţial două sisteme, pe care le-a promis Germania, una din stocul Germaniei, Germania are nouă sisteme Patriot, dintre care numai patru sunt operaţionale, şi un sistem care trebuia să meargă în Elveţia. Dar s-a ajuns la concluzia că nu sunt suficiente şi că ar trebui cinci sisteme. Cine s-a înscris la discuţii? Polonia, Norvegia, Olanda, se pare că ultimele două sunt mai bine poziţionate. Şi vorbeam de schimbarea recentă a Washington-ului referitor la Ucraina şi nu numai, la NATO şi la rolul politicii, rolul Americii ca poliţist global, care a făcut nevoia unei acţiuni decisive din partea Europei să fie urgentată. Acum aceste planuri însă se confruntă cu obstacole majore şi am să vă dau unul dintre ele. Vorbim de finanţare. Finanţarea este un obstacol crucial în calea consolidării capacităţilor de apărare europene, nu doar pentru a creşte producţia de echipamente militare, care este strict necesară şi este imposibil să ajungă la capacităţile pe care Europa le-a avut înainte de terminarea războiului rece, deci, înainte de 1990, ci şi pentru a acoperi posturile personalului, sistemelor organizaţionale, a spaţiilor. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dezvăluit, nu chiar aşa de recent, acum câteva luni, planul ReArm Europe, de 800 de miliarde de euro, menit să consolideze capacităţile militare. Asta ar include împrumuturile de 150 de miliarde, care ar fi finanţate prin emisiuni de obligaţiuni de către Comisie pentru achiziţii militare de la producătorii europeni. Chestiunea este că nu putem noi, europenii, să achiziţionăm de la europeni, pentru că europenii nu produc suficient pentru a da şi celorlalte sisteme, iar ce produc la ora actuală nu sunt în cantităţi suficiente. Marea majoritate a producţiei merge spre Ucraina. Şi aici mă refer la proiectilele de 155, mă refer la sistemele de apărare antiaeriană, IRIS-T, SAMP/T ş.a.m.d./gpodea/ Este foarte greu la ora actuală ca guvernele din Europa să se mobilizeze. Franţa a propus mobilizarea economiilor private pentru a finanţa investiţiile militar-industriale. Rolul Băncii Europene de Investiţii ar trebui sporit şi ar trebui adus în mijlocul acestei producţii de apărare. Dar, vedeţi dumneavoastră, tehnologia şi războiul din Ucraina ne învaţă altceva. Noi vrem să construim un tanc european, vrem să construim o fregată europeană, vrem să construim un avion european, or, la ora actuală, ar trebui să construim drone, pentru că inclusiv americanii, americanii şi-au propus să oprească o parte din construcţia de arme mari, de sisteme de arme mari, şi să construiască drone. Vor ca cele 10 divizii pe care le au să le doteze cu cel puţin 1.000 de drone de transport de atac momeală, tip momeală. Deci, 1.000 de drone pentru fiecare. Este puţin? Este mult? Este un început, pentru că, de fapt, războiul la ora actuală, după ce au tras cu tancurile, după ce au tras cu rachetele, după ce au tras cu artileria, a rămas, în fond şi la urma urmei, la un război de drone. Dacă Rusia, aşa cum sunt estimările, va ajunge în noiembrie să lanseze 2.000 de drone pe zi, deja cerul, şi aşa saturat, al Ucrainei va fi aproape... deci, ucrainenii vor fi în situaţia imposibilă de a se apăra, indiferent ce sisteme au. La ora actuală, în Ucraina s-a dus un sistem căruia i s-a spus "Frankenstein", care este bazat pe o curelă produsă de Oerlikon Contraves, care face parte din grupul Rheinmetall acum, este o companie elveţiană. Este un sistem... sunt două sisteme - din informaţiile scurse, pentru nu se ştie exact, sistemul a fost prezentat la Eurosatory anul trecut şi nu se ştiu exact caracteristicile lui. Cert este că acea cupolă care foloseşte proiectile de 35 de milimetri, un proiectil costă 4.000 de dolari, între 3.000 şi 4.000 de dolari. Problema este că proiectilul este un proiectil extrem de performant. El explodează lângă drona care atacă şi împrăştie fragmente sub muniţii de tungsten, care pur şi simplu transformă drona într-o sită. Acest sistem, aceste sisteme - două - care sunt la ora actuală sunt pe platforme de experimentare în Ucraina, în atacurile cu drone pe care... De asemenea, vedeţi, la ora actuală ucrainenii folosesc sistemul Ghepard. Eu îmi aduc aminte că am fost unul din oamenii prezenţi în delegaţia care a negociat, în anul 2000, sistemul Ghepard pentru România. Toată lumea zicea atunci: ce facem? Luăm un sistem vechi, produs înainte, în timpul Războiului Rece...
Realizator: Ghepard să spunem că e produs de Germania.
Alexandru Grumaz: Da, e produs de Germania. Luăm un sistem vechi, care... Domnule, sistemul acesta vechi s-a dovedit extrem de eficient în Ucraina. Şi vă spun un lucru, una e să tragi cu Ghepardul proiectile de 35 de milimetri şi alta este să tragi rachete Patriot de patru milioane, alta e să tragi rachete NASAMS, care sunt între unul şi două milioane, alta este să tragi...
Realizator: Să spunem că e vorba de dolari per bucată.
Alexandru Grumaz: Dolari pe bucată. Alta e să tragi cu sistem într-o dronă care costă între 30 şi 50.000 de dolari. Iar ruşii produc astăzi 170 de drone Shahed. De fapt, nu mai sunt Shahed, sunt Geran-3, care este o dronă cu un motor turbofan, nu mai este un motor cu elice cu piston, este un motor turbofan cu reacţie, un motor care îi permite o altitudine mai mare şi o viteză de 500 de kilometri pe oră. Pe radar este o vizibilitate redusă, deci, amprenta e redusă. Înălţimea e mare. E foarte greu de dat jos la ora actuală. Deci, războiul ăsta, trebuie să ne adaptăm lui.
Realizator: Da, domnule profesor, geopolitic vorbind şi plecând şi de la ce spunea domnul general, cum îşi poate mări Europa influenţa?
Alexandru Lăzescu: Da, apropo de ce spunea domnul general, şi fără să intru în detaliu, dumnealui a discutat multe chestiuni, poate ar mai trebui de spus că sunt încercări şi în Israel şi în Marea Britanie de a utiliza laserul, pentru că toată problema pentru distrugerea acestor drone, problema e de costuri, apropo de ce spuneaţi, că te duci la nişte costuri foarte mari, în condiţiile în care eşti atacat cu echipamente care sunt relativ ieftine, dronele sunt până la urmă relativ ieftine. Dar problema principală, sigur, însă încerc să dau un răspuns la ce m-aţi întrebat, dar înainte de asta, ceea ce se întâmplă acum e o schimbare monumentală, aş zice, în materie de război. Sigur că în Ucraina e un amestec de război, să zicem, convenţional, plus aceste elemente cu totul noi - şi ceea ce se întâmplă, de exemplu, acum la Pentagon, am văzut că sunt programe, de exemplu, sunt sute de milioane alocate pentru programe, împreună cu marile firme de inteligenţă artificială, de la OpenAI, care a făcut ChatGPT, la Microsoft, la Google, deci, sunt tot felul de noi firme extrem de dinamice, care regândesc nu numai partea de coordonare, de imagistică, deci, e o bătălie enormă. Acum, ce poate face Europa? Eu sunt relativ, nu sunt foarte optimist, pentru că, ştiţi cum, nu bugetele câştigă războaile, câştigă, mă rog, capacitatea de a te adapta la situaţii noi, nu ştiu în ce măsură Europa are flexibilitatea necesară să se adapteze la aceste noi concepţii, chiar dacă alocă zeci de miliarde sau sute de miliarde de euro, de dolari, cum vreţi să îi spunem, în această competiţie. Părerea mea este că Europa şi sper să reuşim să păstrăm în continuare această relaţie transatlantică, sigur, Statele Unite sunt mult mai atente la interesele proprii, dar, totuşi, spre deosebire de europeni, văd lucrurile dintr-o perspectivă globală, adică, şi Orientul Mijlociu şi Taiwanul, deci, nu numai Ucraina. Dar cred că Europa are nevoie nu numai de cooperarea militară, de sprijinul, de umbrela de securitate americană, inclusiv cea nucleară, dar cred că are nevoie şi de tehnologiile acestea extrem de performante şi care se schimbă cu o viteză, cum spuneam, zona asta de inteligenţă artificială va schimba enorm lucrurile. Şi aici e o mare bătălie şi cred că Europa, sigur, ar trebui să încerce să facă ceva, dar trebuie păstrată această relaţie transatlantică, e foarte important, dincolo de iluziile astea cu Europa suverană, sigur, e foarte bine să construim şi elemente dintr-astea de securitate, să facem nişte paşi în această direcţie, dar cred că e foarte greu, pentru că, din păcate, Europa a rămas în urmă. Şi sunt nişte date importante, de exemplu, mă uitam acum, cred că ieri, preşedintele american a fost la o reuniune la Washington care se referă exact la această, şi o privesc din perspectivă geopolitică, exact la această competiţie pe zona inteligenţei artificiale şi acolo aveam în vedere şi infrastructura, software-ul în general, tehnologiile şi, foarte important, de exemplu, americanii vor să elimine birocraţia din acest punct de vedere. Or, în Europa lucrurile stau destul de complicat pe birocraţia, după cum se plâng mulţi lideri europeni, de la Macron la Merz, şi la Bruxelles, şi la nivel naţional, împierdică de multe ori aceste evoluţii, care sunt... viteza schimbărilor din jurul nostru e fantastică şi nu poţi merge pe aceleaşi tipuri de abordări, pe aceleaşi tipuri de proceduri cu care mergeai în urmă cu 10-20 de ani. Şi din această perspectivă, sigur că ce putem face este, sigur, să încercăm să facem ceva şi în direcţia asta. Nu cred că e foarte simplu. Din punctul meu de vedere, cred că e important să încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă, dincolo de orgolii şi alte ambiţii, să păstrăm acest tip de legătură transatlantică solidă, pentru că doar un Occident unit... - pentru că Europa, totuşi, are avantajul unei pieţe foarte importante şi, sigur, are şi anumite lucruri care ţin de... are capacităţi la nivel de cercetare, de dezvoltare -, numai un Occident unit poate rezista în această competiţie geopolitică. Pentru că China e un adversar formidabil din toate punctele de vedere, cum spuneam, de la controlul pe care... Occidentul a fost extrem de neglijent - ca să folosesc un eufemism - în a lăsa China să domine în felul în care domină acest tip de metale rare, care sunt elemente esenţiale pentru tot ce înseamnă... inclusiv pentru zona de echipamente militare, până la celelalte tehnologii de vârf, şi, sigur, într-un fel, împreună cu Statele Unite, trebuie să facă ceva. Cred că această competiţie geopolitică se va decide în principal la nivel tehnologic, la nivelul acesta al capacităţii de a te adapta la noile tehnologii, care schimbă fundamental lucrurile. Şi pe mine mă preocupă acest aspect, pentru că mi se pare că schimbă într-un mod fundamental şi economia, schimbă zona de securitate, schimbă tot ce vreţi la nivel de competiţie globală şi, dacă se pierde această cursă, nu văd cum putem ieşi victorioşi, sau să nu pierdem această competiţie geopolitică.
Realizator: Domnule general, cum credeţi, ţinând cont şi de ce spunea domnul...?
Alexandru Grumaz: Am să reiau o idee, pentru că nu mai avem foarte mult timp. O nişă cândva rezervată pieţei de mărfuri a devenit acum o nouă frontieră. Pentru a produce orice, de la vehicule electrice la turbine eoliene, până la sisteme de armament de generaţie următoare, economiile moderne depind acum de o listă mare de ingrediente: cobalt, litiu, pământuri rare şi altele aşa-numite minerale critice. Acum, Europa se grăbeşte să recupereze decalajul şi a atacat Africa, care este un buzunar de astfel de elemente necesare industriilor moderne. Mai rău este că Uniunea Europeană, fiind contra cronometru în această cursă pentru minerale critice care a devenit din ce în ce mai aglomerată, este în competiţie cu ţările din Golf, care utilizează finanţare şi numerar şi sprijin de la stat pentru a încheia acorduri pentru minerale în Africa - Turcia, India şi altele urmând exemplul. Multe copiază strategia Chinei: acorduri la pachet, finanţare susţinută de stat şi birocraţie minimă. /.../ preşedintele Donald Trump a relaxat aplicarea regulilor anticorupţie pentru a oferi companiilor mai multă libertate de acţiune în mediile riscante şi colaborează cu aliaţii din Golf. Deci, dacă Europa nu intră în această competiţie sau intră cu puţine resurse, nu are cum să câştige.
Realizator: Domnule profesor, în 30 de secunde: cum credeţi că îşi revine Europa?
Alexandru Lăzescu: Ar trebui o regândire fundamentală a felului în care se acţionează. Nu ştiu în ce măsură e posibil; adică modul acesta de acţiune care e bazat pe proceduri complicate, pe multe reglementări ar trebui revizuit fundamental. Nu ştiu ce să zic; la nivel retoric, există demersuri în acest sens. Se va şi întâmpla? Mi-e greu de spus.
Realizator: Domnule general, cred că ar trebui decizii rapide, ca în armată.
Alexandru Grumaz: Da, probabil că asta este soluţia.
Realizator: Dar să ne înţelegem: nu regimuri militare! Ca să nu existe vorbă.
Alexandru Grumaz: Nu, nu regimuri militare. Ar trebui - că tot e la modă grupul de lucru - un grup de lucru la Berlaymont, la Bruxelles, care să evalueze situaţia Europei din punct de vedere economic la ora..., că din punct de vedere militar, e clar: avem nevoie de vreo 10 ani ca să putem reveni la producţia dinainte de finalizarea Războiului Rece.
Realizator: Doamnelor şi domnilor, aceasta a fost "Euroatlantica" din această seară. Vă mulţumesc pentru atenţia cu care, sper, ne-aţi urmărit!