Ascultă Radio România Actualitaţi Live

UE și Mexic, negocieri pentru îmbunătățirea acordului de liber schimb

Oficialii europeni se aşteaptă să discute mai multe detalii la Sumitul UE – America Latină care va avea loc la Bruxelles, pe 12 iunie.

Euranet Plus.

12 Mai 2015, 11:43

Uniunea Europeană şi Mexicul ar vrea să înceapă, la toamnă, negocieri pentru îmbunătăţirea acordului de liber schimb.

Anunţul a fost făcut, luni, de comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström.

Construind un pact cu Mexicul încă din anul 2000, Uniunea Europeană spera să creeze o zonă translantică de liber schimb şi să ajute la stabilirea unor reguli mondiale de comerţ înainte să facă Republica China acest lucru.

Mexicul a luat-o înaintea Braziliei, ţară care a stagnat negocierile cu Uniunea Europeană.

Audio: Europa la zi. (Euranet Plus)

Comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, a anunţat, luni, că doreşte să ceară mandat pentru începerea, la toamnă, a negocierilor de îmbunătăţire a acordului de liber schimb cu Mexicul.

Ea a subliniat citez „suntem cu toţii pregătiţi să trecem la un nivel mai ambiţios”.

Oficialii europeni se aşteaptă să discute mai multe detalii la Sumitul Uniunea Europeană – America Latină care va avea loc la Bruxelles, pe 12 iunie şi la care este aşteptat să participe şi preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto.

O nouă înţelegere, care ar putea dura câţiva ani, ar îmbunătăţi acordul euro-mexican încheiat când economia globală era mult mai puţin integrată, iar comerţul online abia se năştea. Noul tratat ar face parte din noua generaţie de acorduri care merg dincolo de tarife.

La fel ca pactul încheiat de Uniunea Europeană cu China şi ca planurile de a ajunge la un acord cu Statele Unite ale Americii, un nou tratat cu Mexicul ar deschide pieţele serviciilor şi ar permite firmelor europene să participe la licitaţii publice în Mexic şi invers.

Uniunea Europeană este al doilea cel mai mare partener al Mexicului, după Statele Unite ale Americii, în timp ce Mexicul este a treia destinaţie pentru exporturile europene după Statele Unite şi China.

Un acord mult mai cuprinzător cu Uniunea Europeană ar permite Mexicului să se alăture celorlalte ţări latino-americane de pe coasta Pacificului – Chile, Columbia şi Peru – care au tratate moderne de liber-schimb atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu Statele Unite ale Americii.

În plus, un astfel de nou acord ar adânci diferenţele dintre aceste ţări şi Argentina, Brazilia şi Venezuela, aflate pe coasta Atlanticului, care au fost mult mai reticente în a renunţa la barierele din calea comerţului.

Radio România

Rob Jetten, cel mai tânăr prim-ministru din istoria Olandei

Rob Jetten, cel mai tânăr prim-ministru din istoria Olandei

Rob Jetten, cel mai tânăr prim-ministru din istoria Olandei
Liga Campionilor: Istvan Kovacs va arbitra partida PSG - AS Monaco

Liga Campionilor: Istvan Kovacs va arbitra partida PSG - AS Monaco

Liga Campionilor: Istvan Kovacs va arbitra partida PSG - AS Monaco
Polițiștii bucureșteni investighează cazul unui psiholog acuzat că își hărțuiește pacientele

Polițiștii bucureșteni investighează cazul unui psiholog acuzat că își hărțuiește pacientele

Polițiștii bucureșteni investighează cazul unui psiholog acuzat că își hărțuiește pacientele
BRĂILA: Accident rutier cu două victime, produs pe DN 2B

BRĂILA: Accident rutier cu două victime, produs pe DN 2B

BRĂILA: Accident rutier cu două victime, produs pe DN 2B