Ascultă Radio România Actualitaţi Live

TEXT şi VIDEO: Sinteza declaraţiilor premierului Cioloş din interviul RRA

Premierul a vorbit într-un interviu la RRA despre provocările guvernului în următoarea perioadă.

Primul ministru Dacian Cioloş (stânga) și realizatorul Gabriel Basarabescu în studioul RRA, noiembrie 2015. Foto: Alexandru Dolea.

Articol de RADOR, 22 Noiembrie 2015, 15:25

Corupţia

Lupta împotriva corupţiei este unul din elementele de schimbare care trebuie să aibă loc. După părerea mea, ca să vorbim de administraţie, care e în directa responsabilitate a Guvernului sau a palatului guvernamental, acolo cred că sunt două lucruri care trebuie să se schimbe: să demonstrăm că nu mai merge şi aşa, în sensul că e nevoie de oameni competenţi şi e nevoie de dispozitive care să nu mai permită corupţia, chiar mica corupţie. Cred că dacă reuşim să eliminăm mentalitatea asta că prin corupţie putem să compensăm alte neajunsuri, pentru că, să fim sinceri, sunt oameni care se dedau la mici acte de corupţie să mai ia un ban atunci când sunt în administraţie şi, în loc să furnizeze un serviciu unui cetăţean corect, pentru că e plătit corect, o face aşteptând doar un plic. Deci, cred că e important să fie clar că lucrurile ar trebui făcute altfel, pentru că asta înseamnă serviciul public şi, pe de altă parte, e nevoie şi de competenţă. Dacă punem oameni doar pentru că îi cunoaştem şi nu şi pentru că sunt competenţi, atunci ajungem la astfel de situaţii.

VIDEO: Interviul acordat postului public de radio de către premierul Dacian Cioloş. Sursa: Alexandru Dolea.

Evaluări în administraţie

Nu trebuie văzute evaluările astea ca şi o chestiune absolută în sine, în sensul că dacă, după o evaluare, concluzia este că în unele domenii nu eşti foarte bine pregătit, înseamnă că trebuie să fii dat afară. Şi în alte administraţii am văzut, inclusiv la Bruxelles, înveţi tot timpul vieţii. Şi alături de sistemul ăsta de evaluări, va trebui să punem la punct şi un sistem de formare continuă, de pregătire continuă, pentru că sunt foarte multe lucruri care apar între timp: legislaţie, metode noi pentru a avea o activitate mai eficientă. Ş atunci, evaluări în sensul ăsta! Decât să ne minţim pe noi înşine, să spunem că punem un om care lasă impresia că ştie să facă anumite lucruri, dar face greşeli şi pierde foarte multă lume din cauza greşelilor unui om şi, apoi, să-l acoperim doar pentru cănoi l-am pus sau pentru că e prietenul cuiva, cred că e mult mai bine să fim transparenţi şi să recunoaştem atunci când nu ştim să facem anumite lucruri şi să ne punem, pe urmă, să ne plasăm pe un post unde putem să facem lucrurile respective sau să ne pregătim, să ne ameliorăm cunoştinţele în aşa fel încât să ne putem duce treaba la bun sfârşit.

Pregătiri de iarnă

În prima şedinţă de guvern am solicitat miniştrilor responsabili, mai ales miniştrilor transporturilor, ministrului de interne să fie foarte atenţi la pregătirea pentru iarnă, cu atât mai mult cu cât ştiu din experienţa anilor trecuţi, din ce am văzut, că, în ciuda tuturor şedinţelor şi întâlnirilor, când vine zăpada, când vine iarna apar blocaje, apar probleme, şi asta arată că nu este suficient să se ia nişte decizii la nivel central, să se bată cu pumnul în masă la nivel central, atunci când la nivel local oamenii nu înţeleg că au şi acolo responsabilitate şi că nu este suficient să vină oamenii de la centru să îndepărteze zăpada sau, eu ştiu, să se ia anumite măsuri. Sigur, este şi un anumit nivel al intemperiilor, unde cel puţin o perioadă nu o să poţi să faci anumite lucruri, vor trebui închise anumite drumuri, cel puţin pentru o perioadă, însă le spuneam domnilor miniştri: ok, trebuie închisă o stradă, o şosea o anumită perioadă, dar hai să vedem cum facem să fie închisă o perioadă cât mai scurtă de timp şi să fim pregătiţi să o degajăm atunci când ea este închisă. Vreau să văd cum putem să ameliorăm un pic activitatea asta, pregătirea pentru iarnă, dar, pe de altă parte, vreau să şi transmit semnalul că nu va depinde doar de autorităţile centrale, va depinde mult şi de cele locale cum se face treaba şi chiar de oameni, cum ne mobilizăm cu toţii.

Deblocarea fondurilor europene

Programul Operaţional Regional s-a deblocat deja, de ieri, după o discuţie cu doamna comisar, pentru că, între timp, am aflat că autorităţile, administraţia de la Ministerul Fondurilor Europene şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale furnizaseră clarificările aşteptate de Comisia Europeană legat de anumite proiecte. Deci, din cele câteva mii de proiecte, era vorba de o sută şi ceva de proiecte unde un audit de la Comisie mai făcuse nişte verificări. Deci, vreau şi să fie lucrurile clare, ceea ce am spus ieri nu avea nicio legătură cu implementarea proiectelor în teritoriu, era vorba de relaţia dintre Guvern şi Comisia Europeană pe rambursarea unor fonduri.

"Le-am sugerat miniştrilor să semneze declaraţiile de integritate"

Mi se pare că este important în primul rând ca oamenii să îşi asume aceste criterii, în măsura în care ei chiar le îndeplinesc şi, pe de altă parte, cred că este important să dăm şi semnalul, încă de la vârf, de la nivelul guvernului, că vom cere ca anumite criterii de integritate să fie respectate de toată lumea, pentru că transparenţă şi integritate mi se par elementele incipiente pentru o administraţie care să fie într-adevăr funcţională. Sunt lucruri pe care probabil nu o să le putem face în cursul acestui an de mandat al guvernului, dar cel puţin eu cred că este important să dăm semnalul că lucrurile trebuie să se schimbe măcar acum, în al 12-lea ceas, în interesul tuturor, şi al cetăţenilor şi, cred eu, şi al partidelor politice care vor guverna din 2017 încolo.

Transformarea energiei de protest în energie de construcţie

Cred că este important ca energia aceasta a voinţei schimbării să se transforme din energie de protest în energie de construcţie. Este important şi protestul atunci când lucrurile se blochează şi atunci când trebuie date semnale responsabililor, dar, pe de altă parte, este important şi să înţelegem că este un poces colectiv schimbarea aceasta. Nu este suficient să aibă loc o schimbare la vârf sau schimbările la vârf, dacă noi nu ne schimbăm la bază, nu vor avea loc, pentru că, la urma urmei, degeaba ne plângem noi de un parlament că nu ne reprezintă, ne reprezintă, pentru că noi l-am ales şi oamenii care sunt acolo, pe bună dreptate, spun: "Domnule, eu reprezint nişte oameni din teritoriu care m-au ales, care au dat un vot pentru mine".

Ministerul Consultării Publice

Ministerul Consultării Publice nu este funcţional din prima zi. E cred că sarcina cea mai grea pe care un ministru o are în cabinetul meu, sarcina doamnei Violeta Alexandru, pentru că ea a ajuns, pur şi simplu, singură în acest minister. Nu are încă în spate un aparat, nu are un cadru juridic clar de funcţionare, pentru că acum şi-l elaborează, nu are proceduri de lucru, nu are încă oameni recrutaţi. Deci, va fi o perioadă de timp, de câteva luni de zile, în care dânsa va trebui, în paralel, să ţină legătura cu oamenii care aşteaptă un contact în guvern şi, în acelaşi timp, să pună la punct acel dispozitiv. Dânsa chiar are un rol esenţial să creeze de la zero, practic, o structură. Şi, sigur, ea va fi ajutată şi de ceilalţi membri ai Guvernului, pentru că faptul că există acest minister nu înseamnă că numai acest minister va trebui să comunice ceea ce face Guvernul sau să dezbată cu cetăţenii propunerile legislative. Am solicitat tuturor ministerelor să-şi activeze sau să-şi reactiveze departamentele de dezbatere publică, de consultare publică, pentru că ele există. Există o obligaţie legală de consultare publică a proiectelor legislative, însă eu aş vrea să nu o mai face formal. Adică, pui pe site un proiect legislativ, aştepţi câteva săptămâni, după care că ai primit, nu ai primit observaţii, dai drumul pe circuit. Rolul acestui minister ar fi ca, pe de o parte, acest proces de consultare publică să se facă de-adevăratelea şi chiar să preluăm idei bune, să le introducem în proiectele legislative, dar chiar să pregătim anumite proiecte legislative pornind şi de la anumite idei şi propuneri care vin din societatea civilă.

"Eu sunt creştin-ortodox"

Eu sunt creştin ortodox, dincolo de faptul că m-am botezat şi m-am căsătorit în biserica din satul unde am crescut, în judeţul Sălaj, bunica m-a învăţat să mă rog şi rugăciunile astea m-au ajutat foarte mult în decursul vieţii, dar sunt lucruri de care nu vreau să fac tapaj. Pentru mine, o credinţă adevărată e credinţa pe care o duci în suflet şi pe care o duci în inimă şi e cea care îţi dă speranţe şi te ţine vertical, nu cea pe care o afişezi atunci când ai un interes să te vadă lumea. Eu aş zice aşa: e suficient să întrebaţi preotul din Pericei, din judeţul Sălaj cât de credincios sunt, să îl întrebaţi pe părintele stareţ de la Mănăstirea din Putna cât de credincios sunt sau, eu ştiu, pe părintele arhimandrit de la Mănăstirea Dumbrava de lângă Ocna Mureş cât de credincios sunt. Şi în rest eu ştiu ce port în suflet şi asta mi-e suficient indiferent de ce spune unul sau altul.

Poza de grup a guvernului

Vreau să vă spun că şi pe mine m-a deranjat când am văzut-o. Nu mi-am dat seama de acest lucru atunci când poza a fost făcută, a fost, să spun aşa, regula de protocol, de aranjare a ministerelor, care le-a dus pe doamne în spate, aşa cum în Parlament, dacă v-aţi uitat, în momentul votului în plen, la fel, am fost puţin supărat că doamnele au fost puse în spate şi bărbaţii în faţă.

Mi s-a explicat că asta este regula de protocol, că ministerele se pun în ordine alfabetică sau au fost decise de cei din Parlament să le pună în ordine alfabetică, şi atunci întâmplarea a făcut că doamnele au fost puse în spate. Însă cu prima ocazie cu care îi voi avea pe toţi ministrii la şedinţa de Guvern vom reface poza şi, dincolo de orice regula de protocol, o să-mi asum această responsabilitate, să punem doamnele în faţă, pentru că oamenii care au făcut aceste observaţii au avut dreptate. Eu am făcut afirmaţia că o treime din membrii Guvernului sunt femei, cu un titlu de mândrie.

Defectele premierului văzute de el însuşi

Mi se mai întâmplă câteodată să fiu prea rapid în decizii şi să nu analizez suficient de aprofundat lucrurile şi plătesc câteodată pentru acest lucru. Se mai întâmplă câteodată să fiu prea încrezător în unii oameni şi să nu îi verific sau să îi "citesc" prea bine şi atunci, la fel, eu sunt cel care plătesc, când îmi asum anumite decizii şi anumite acţiuni ale oamenilor respectivi. Sunt, cu siguranţă, şi altele. Este şi o anumită formă de timiditate, dincolo de orice, ceea ce mă face ca probabil în anumite momente să nu ştiu să comunic suficient de clar şi suficient de bine, şi suficient de la timp. Şi, cu siguranţă, cei care mă privesc şi mă ascultă pot să observe şi alte defecte, însă, atunci când ele sunt spuse cu bună-credinţă, încerc să le integrez şi să le corectez atât cât îmi stă în putinţă.

Relaţia cu parlamentul

Orice am spune despre ei, cei care sunt în Parlament sunt aleşi de noi, sunt aleşi de români, nu de altcineva, nu de alţii, şi, de ce să nu o spun, din punct de vedere juridic, legal, şi chiar politic, cei din Parlament au mai multă legitimitate formală decât am eu, pentru că oamenii aceia au fost aleşi, eu nu am fost ales, însă legitimitatea mai izvorăşte tocmai din faptul că eu am primit un vot în Parlament pentru a putea să îmi fac treaba. Nu spun asta doar ca să fac plăcere cuiva. Eu sunt conştient că ceea ce va face acest Guvern nu poate să facă şi fară o consultare cu Parlamentul.

Sper să avem majoritate atunci când va fi cazul să solicităm un vot în Parlament pentru anumite legi, însă pe de altă parte sunt conştient şi de faptul că Guvernul are anumite atribuţii şi anumite instrumente directe de acţiune, pe care va trebui să le folosim şi să ni le asumăm noi direct, ca şi guvern, pentru a proceda la anumite schimbări pentru care probabil în unele cazuri există o anumită rezistenţă în clasa politică.

Declaraţiile premierului Cioloş au facute în emisiunea "Bună dimineaţa, România!" difuzată la Radio România Actualităţi pe 22 noiembrie 2015. Realizator: Gabriel Basarabescu. Transcrierea înregistrării: RADOR. Selecţie şi titluri: Ionuţ Iamandi.

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria
Interviuri 31 Mai 2023, 09:16

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria

Interviu în exclusivitate pentru Radio România Actualități cu ministrul apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi.

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria
Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Interviuri 16 Martie 2023, 15:29

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie

Interviu acordat corespondentului RRA la Bruxelles de Tanczos Barna, ministrul mediului.

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
Interviuri 06 Octombrie 2022, 09:39

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă

"Apel matinal" - Invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii Naţionale a României.

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
De ce pleacă tinerii din România
Interviuri 05 Octombrie 2022, 09:35

De ce pleacă tinerii din România

Apel matinal" - Invitat: Cătălin Zamfir, sociolog și director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei...

De ce pleacă tinerii din România
Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Interviuri 29 Septembrie 2022, 09:05

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională

Apel matinal - Invitat: Tánczos Barna, ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Interviuri 28 Septembrie 2022, 09:48

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens

Apel matinal - Invitat: medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei.

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Reformă teritorială și unificarea localităților
Interviuri 22 Septembrie 2022, 09:22

Reformă teritorială și unificarea localităților

„Apel matinal” - Invitat: Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România.

Reformă teritorială și unificarea localităților
"E necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie"
Interviuri 20 Septembrie 2022, 09:00

"E necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie"

"Apel matinal" - Invitat: Ministrul muncii și solidarității sociale, Marius Budăi.

"E necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie"