Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Studiile medicamentului Actemra împotriva COVID-19, „aproape finalizate”

Studiile efectuate de Roche pentru medicamentul Actemra împotriva COVID-19 ar putea fi finalizate în luna mai.

Studiile medicamentului Actemra împotriva COVID-19, „aproape finalizate”
Foto: Arhivă.

Articol de RADOR, 06 Mai 2020, 12:03

Este posibil ca studiile efectuate de compania Roche pentru medicamentul Actemra pe pacienţii care au COVID-19 să fie finalizate până la finalul lunii mai, a declarat directorul departamentului Genetech cu sediul în SUA al companiei elveţiene producătoare de medicamente, pentru un ziar elveţian, în timp ce aceasta încearcă să redirecţioneze scopul medicamentului folosit până în prezent pentru artrită reumatoidă, transmite Reuters.

"Efectuăm teste în întreaga lume şi am ajuns la jumătatea numărului propus, de 330 de pacienţi, poate vor fi chiar mai mulţi", a declarat Alexander Hardy, directorul Genetech, în interviul cu Neue Zuercher Zeitung, care a fost publicat miercuri.

"Vom finaliza în mai sau iunie. În paralel, efectuăm 15 studii de control în întreaga lume. Sunt numeroase întrebări: Poate Actemra să reducă nevoia de ventilatoare? Când ar trebui folosit Actemra? Şi pe ce grup de pacienţi?" Hardy a recunoscut că succesul testelor nu va rezolva pandemia dar a afirmat că ar putea ajuta la reducerea mortalităţii şi a problemelor de sănătate şi ar putea reduce presiunea pusă pe secţiile de terapie intensivă, unde cererea pentru ventilatoare este foarte mare, în anumite regiuni, şi unde, numeroşi dintre pacienţii cu COVID-19 care necesită ventilaţie ajung la deces.

Pentru situaţia în care medicamentul anti-inflamator Acterma - în afară de artroză mai este folosit şi de pacienţii cu cancer, pentru a împiedica reacţia masivă a sistemului imunitar, care poate pune în pericol viaţa, numită furtună de citocynă - se dovedeşte eficient, Hardy a afirmat că Roche şi-a crescut producţia de la câteva sute de mii la peste un milion de doze.

"Ne asumăm un mare risc şi ne aşteptăm ca studiile să aibă o concluzie pozitivă", a declarat Hardy pentru ziar. "Dacă nu va fi aşa, vom avea un surplus". În prima variantă, el prevede că cererea de Acterma pentru COVID-19 ar ajunge la un vârf în următoarele 12-18 luni, până când ar fi disponibil un vaccin.

Etichete : (ii) studii actemra roche
Summit dedicat inovării digitale
Ştiinţă & Tehnologie 16 Aprilie 2024, 18:32

Summit dedicat inovării digitale

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică organizează, la Palatul Parlamentului, un summit dedicat inovării...

Summit dedicat inovării digitale
„Eco-insule” pentru colectarea selectivă a gunoiului
Ştiinţă & Tehnologie 13 Aprilie 2024, 13:54

„Eco-insule” pentru colectarea selectivă a gunoiului

Green Energy Expo & Romenvirotec, târgul pentru energii regenerabile şi protecţia mediului, s-a deschis la București.

„Eco-insule” pentru colectarea selectivă a gunoiului
Proba de Drum cu Honda ZR-V
Ştiinţă & Tehnologie 07 Aprilie 2024, 06:45

Proba de Drum cu Honda ZR-V

Când vine vorba de mașini, tendința la nivel global este de reducere a poluării generate de motorizările clasice, cu ardere...

Proba de Drum cu Honda ZR-V
Ghid pentru identificarea Deepfake
Ştiinţă & Tehnologie 01 Aprilie 2024, 18:54

Ghid pentru identificarea Deepfake

Ghidul are ca obiectiv principal protejarea şi educarea publicului cu privire la conştientizarea riscurilor de securitate...

Ghid pentru identificarea Deepfake
Bucureștiul, „hub al tehnologiei pentru marile companii”
Ştiinţă & Tehnologie 21 Martie 2024, 10:23

Bucureștiul, „hub al tehnologiei pentru marile companii”

Prysmian a inaugurat în Capitală Centrul de Excelența în IT în prezența Excelenței Sale, Ambasadorul Italiei în România,...

Bucureștiul, „hub al tehnologiei pentru marile companii”
Atacuri cibernetice îndreptate împotriva unor bănci și unor instituții publice
Ştiinţă & Tehnologie 16 Martie 2024, 13:46

Atacuri cibernetice îndreptate împotriva unor bănci și unor instituții publice

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică semnalează că în ultimele două zile s-au înregistrat mai multe atacuri...

Atacuri cibernetice îndreptate împotriva unor bănci și unor instituții publice
Sute de site-uri de internet folosesc în prezent inteligenţa artificială pentru a crea articole fără intervenţie umană
Ştiinţă & Tehnologie 12 Martie 2024, 10:24

Sute de site-uri de internet folosesc în prezent inteligenţa artificială pentru a crea articole fără intervenţie umană

O instituţie specializată în acest domeniu a identificat până acum 739 de site-uri care funcţionează fără sau cu foarte...

Sute de site-uri de internet folosesc în prezent inteligenţa artificială pentru a crea articole fără intervenţie umană
Numeroși utilizatori nu pot accesa Facebook
Ştiinţă & Tehnologie 05 Martie 2024, 17:56

Numeroși utilizatori nu pot accesa Facebook

UPDATE: Funcționarea Facebook a revenit la normal.

Numeroși utilizatori nu pot accesa Facebook