Ascultă Radio România Actualitaţi Live

2,5 lei curățarea unei toalete de tren

Trenurile sunt igienizate înainte de fiecare cursă dar timpul și calitatea serviciului sunt limitate din cauza contractelor câștigate cu cel mai mic preț, spune șeful CFR Călători.

Foto: Remiza Grivița București.

Articol de Alex Lancuzov, 29 Septembrie 2015, 14:33

CFR Călători promite că vom avea trenuri mai curate și anunță că modifică procedura de selecție pentru firmele care câștigă contractele de salubrizare.

Este o măsură care vine după amenzile primite pentru mizeria din trenuri și reclamațiile călătorilor cu privire la condițiile din vagoane și toalete.

Trenurile operatorului feroviar de stat sunt igienizate înainte de fiecare cursă însă timpul alocat și calitatea serviciului sunt limitate din cauza contractelor care s-au câștigat cu prețul cel mai mic, explică pentru RRA directorul general CFR Călători, Iosif Szenteș :

,,Pentru a curăța o toaletă și pentru a o dota cu hârtie igienică, săpun și tot ce este nevoie costul este de 2,5 lei deci nu e o sumă mare și probabil din cauza asta totul se răsfrânge asupra calității serviciilor. Această activitate este influențată și de călătorii care trebuie să lase toaletele în starea în care și-ar dori să le găsească” spune șeful CFR Călători.

Obosite de timp și nepăsare trenurile românești ajung târziu la destinație și sunt murdare.

Două probleme care transformă un drum mai lung într-o nouă experiență neplăcută pe calea ferată.

Scaunele și banchetele au plușul sau mușamaua tăiate, coșurile de gunoi dau pe dinafară iar la toalete curățenia lasă de dorit.

Foto: Remiza Grivița București.

Călătorii reclamă toaletele infecte și mirosul imposibil de suportat :

,,Toaletele sunt mizerabile nu-i apă și multe sunt stricate, nu le poți folosi spune un călător după 14 ore de drum pe ruta Baia Mare –București. Un alt călător spune că nici nu are curaj să intre la toaletă dar sunt și persoane care consideră că serviciile sunt ,,acceptabile”.

La remiza CFR Grivița unde se verifică și se spală trenurile care pornesc din București o garnitură InterRegio este pregătită pentru plecarea spre Cluj.

La interior arată destul de bine iar responsabilul de la firma de curățenie spune că are nevoie de doar cinci oameni pentru a face lună și operațiunea e la fel de riguroasă fără a conta că a fost o inspecție anunțată :

,,Prima dată se intră în vagon , normal ar trebui deschise geamurile dar la garniturile cu aer condiționat nu se deschid, urmează golitul coșurilor de gunoi în saci, apoi măturatul, curățatul canapelelor și spălatul pe jos. Durează în jur de o oră, cel mult două. Patru persoane fac curat, un angajat se ocupă de vidanjare iar o altă persoană alimentează trenul cu apă. ”

Cât privește mirosul insuportabil din unele toalete se pare că persistă doar în trenurile cu sisteme de ecologizare defecte pentru că la unele garnituri REGIO toaletele încă mai au scurgere directă în exterior.

Ediţie aniversară a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor
România 18 Mai 2024, 09:14

Ediţie aniversară a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor

Anul acesta nu toate muzeele vor participa, în urma protestelor angajaților nemulțumiți de salarii.

Ediţie aniversară a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor
Bursa generală a locurilor de muncă a oferit 39.000 de posturi
România 18 Mai 2024, 09:07

Bursa generală a locurilor de muncă a oferit 39.000 de posturi

Dintr-un total de aproape 34.000 de participanți, 600 au fost angajați pe loc.

Bursa generală a locurilor de muncă a oferit 39.000 de posturi
Percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă, în Mehedinţi
România 18 Mai 2024, 00:29

Percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă, în Mehedinţi

Suspecţii sunt doi bărbaţi din comunele Livezile şi Corlăţel.

Percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă, în Mehedinţi
Acord de colaborare în vederea tranziţiei industriei chimice din România către economia verde
România 17 Mai 2024, 23:59

Acord de colaborare în vederea tranziţiei industriei chimice din România către economia verde

O scrisoare de intenţie în acest sens a fost semnată azi de ministrul economiei, Radu Oprea, şi de preşedintele Asociaţiei...

Acord de colaborare în vederea tranziţiei industriei chimice din România către economia verde
Dosarul „orfelinatului groazei” din timpul comunismului ar putea fi redeschis
România 17 Mai 2024, 22:20

Dosarul „orfelinatului groazei” din timpul comunismului ar putea fi redeschis

Curtea de Apel Bucureşti a decis că ordonanţa de clasare a dosarului referitor la Spitalul de la Siret poate fi atacată la...

Dosarul „orfelinatului groazei” din timpul comunismului ar putea fi redeschis
O aeronavă AN-2 a Aeroclubului României s-a răstunat pe aerodrom, la Buzău
România 17 Mai 2024, 22:15

O aeronavă AN-2 a Aeroclubului României s-a răstunat pe aerodrom, la Buzău

La bordul avionului se afla un echipaj format din doi piloţi, care nu au suferit răni în urma incidentului.

O aeronavă AN-2 a Aeroclubului României s-a răstunat pe aerodrom, la Buzău
Noi proteste ale angajaţilor Arhivelor Naţionale şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului
România 17 Mai 2024, 18:55

Noi proteste ale angajaţilor Arhivelor Naţionale şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului

Angajaţii din structurile judeţene ale Arhivelor Naţionale şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului solicită eliminarea...

Noi proteste ale angajaţilor Arhivelor Naţionale şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului
Pacienţii cu talasemie majoră „au nevoie de acces la tratament fără întreruperi”
România 17 Mai 2024, 18:50

Pacienţii cu talasemie majoră „au nevoie de acces la tratament fără întreruperi”

Talasemia majoră este o boală rară a sângelui care poate pune viaţa în pericol.

Pacienţii cu talasemie majoră „au nevoie de acces la tratament fără întreruperi”