Invitatul ediţiei din 28 iulie este teologul Constantin Prihoancă, vicepreşedinte al comunităţii românilor din Mannheim.
Un intelectual român, teologul Constantin Prihoancă ne însoţeşte într-o plimbare prin Heidelberg, vechi oraş german aflat la răscrucea istoriei Europei.
Constantin Prihoancă este profesor la Institutul Ecumenic din cetatea universitară germană şi vicepreşedinte al comunităţii românilor din Mannheim.
O carieră academică apreciată, pregătirea unui doctorat, publicaţii numeroase, conferinţele susţinute şi voluntariatul în sprijinul comunităţii românilor îl definesc pe tânărul teolog Constantin Prihoancă drept unul dintre intelectualii marcanţi, cărora ţara de origine le este permanent în suflet şi în gândurile pentru viitor.
Audio:Emisiunea "Români în lume" din 28.07.2012.