Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: DIMINEŢI ... CU SOARE (Continuare) Sâmbătă, 17 Aprilie

Cele mai citite

Articole recente

Arhiva Emisiuni

Autor

Dinu Dragomirescu

16 Februarie 2011
Vizualizari: 736
Comentează add

Articole din Ziarul Financiar, Curierul Naţional, Bursa şi revista 22.

Revista presei economice, 16 februarie

dinu-dragomirescu

Stabilizarea economiei, cancerul corupţiei din vămi, numărul excesiv de de funcţionari publici şi scumpirea unor alimente sunt teme centrale în presa economică.
 
Ziarul Financiar se deschide cu titlul "Surpriză plăcută: economia a scăzut cu doar 1,2% în 2010, în timp ce estimările erau de -2%". "Temperarea declinului PIB în 2010 anunţă revenirea pe creştere în 2011?", se întreabă ziarul.  

"Ieşim din recesiune?", titrează interogativ şi Curierul Naţional, într-un articol care furnizează şi un răspuns: ieşirea din recesiune se va produce în primul trimestru 2011.  

Într-un articol sub titlul "Creştere de 0,1% pentru PIB în trimestrul IV", ziarul Bursa relevă că revenirea economică s-a bazat pe industrie si construcţii.  

În Ziarul Financiar, Adrian Vasilescu constată că "doi indicatori ne-au tras înapoi: consumul populatiei şi investiţiile. Către ei vor trebui să privească deci ochii noştri în 2011. (...) Ar fi binem ca accentul să fie mutat pe investiţii directe. Astfel de investiţii nu vor veni însă în economia reală, în proporţiile dorite, dacă nu va fi apăsat acceleratorul schimbărilor structurale", adaugă autorul.  

Ziarul Financiar publică un articol sub titlul "4 bugetari sunt responsabili de o hârtie - unul o întocmeşte, unul o verifică, unul o avizează şi unul o semnează".

Autoarea, Adelina Mihai, relevă că administraţia publică, a cărei restructurare s-a lăsat aşteptată ani de zile, este în continuare supradimensionată.

"Există încă multe nelămuriri privind modul în care s-a efectuat această reformă. (...) Unele voci spun că restructurarea ar fi falsă şi că nu se face o economisire, ci se trec banii de la cheltuieli cu personalul la o altă structură contabilă, bugetarii concediaţi rămânând să lucreze la stat, dar fie cu contracte de colaborare, fie prin firme care oferă servicii de outsourcing. Aşa s-ar explica şi cum peste trei sferturi (77%) din cei aproape 630 000 de şomeri aflaţi în statistici în luna decembrie a anului trecut proveneau din sectorul privat şi nu de la stat".    

Ziarul estimează că "statul ar putea putea economisi peste 2,7 miliarde de euro pe an (...) dacă ar restructura mânuitorii de hârtii".  

Revista 22 se deschide cu un grupaj de articole sub titlul "Cancerul corupţiei din vămi", în care citim: "Înlesnirea traficului cu ţigări pentru şpăgi de mii de euro pe zi, la care se adaugă funcţii cumpărate pe bani grei - iată imaginea unui sector care ar trebui să asigure securitatea nu numai la graniţele României, ci şi ale Uniunii Europene. Când Franţa şi Germania ne-au declarat corigenţi la examenul Schengen, ne-am bătut în piept cu criteriile tehnice îndeplinite, în timp ce contrabandiştii treceau graniţa fluierând a profit, la unison cu vameşii gâdilaţi la buzunar. (...)

"În plină criză economică, evaziunea fiscală de la frontiere se simte la buget. Mai mult, se pare că filiera banilor obţinuţi merge, transpartinic, către politicieni, către cei care ţin frâiele numirilor în funcţii-cheie. Dacă s-ar fi vrut cu adevărat, curăţenia din vămi ar fi fost declanşată cu ani mai devreme", scrie revista.  

Ziarul Bursa ne informează că, în cel mult două săptămâni, "Cartofii vor ajunge la 1 euro pe kilogram".

Ca la Viena.

"În luna, ianuarie, preţul cartofului a crescut cu 6,02%. "Este foarte posibil ca preţul cartofilor să crească în continuare, pentru că există un dezinteres foarte mare pentru agricultura din România", îl citează ziarul pe Ioan Benea, preşedintele Fundaţiei Naţionale "Cartoful" din România.   


Etichete Ziarul FinanciarCurierul NaţionalBursarevista 22

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live