Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei economice, 10 noiembrie

Articole din Ziarul Financiar, Economistul, Bursa şi Curierul Naţional.

Revista presei economice, 10 noiembrie

Articol de Dinu Dragomirescu, 10 Noiembrie 2010, 11:23

Ziarul Financiar îşi deschide prima pagină cu un articol consacrat trendului ascendent al exporturilor în primele nouă luni ale anului, care a avut ca efect scăderea deficitului comercial cu 3,4% comparativ cu acelaşi interval de anul trecut.

Problema este, scrie ziarul, că "doar 17 500 de angajaţi, de la Dacia şi Nokia, susţin o cincime din creşterea exporturilor la nouă luni, de 25%".

Exporturile "nu au reuşit să antreneze revenirea economiei, care continuă să se zbată în recesiune şi în 2010".

Sub titlul interogativ "Recesiunea: final de capitol?", Adrian Vasilescu atrage atenţia în acelaşi cotidian că" timpul nu mai aşteaptă, iar România este nevoită acum să se grăbească.

O va putea face însă, întradevăr, numai după ce va fi blocată risipa de resurse. Şi după ce vor fi stimulate munca, iniţiativa, eficienţa.(...) Ieşirea din recesiune a devenit o urgenţă. În consecinţă, au devenit urgente însănătoşirea bugetului şi relansarea procesului de investiţii".

Sub titlul "Aberaţia de parlamentarism", Bursa consacră un articol actualului blocaj din Parlament, instituţie despre care se afirmă că a fost transformată într-o "o maşinărie de făcut texte cu pretenţie de lege, care sunt schimbate mai des decât cearceafurile din aşternuturile hotelurilor" care îi găzduiesc pe parlamentari.

"Soluţia nu este abolirea parlamentarismului", se grăbeşte să precizeze autorul.

Într-o convorbire publicată în ziarul Economistul, Daniel Dăianu se referă la subestimarea de către organismele internaţionale a rolului culturii industriale în contextul în care "noi avem o populaţie de fabrică de primă generaţie, formată fin foşti ţărani, în vreme ce în Cehia şi în Polonia sunt lucrători industriali de două, trei generaţii. Şi cultura industrială contează! De aici pleacă si cultura politică a oamenilor", susţine Daniel Dăianu".

"Oamenii mai citiţi, mai autonomi prin îndeletniciri au şi o altă conduită atunci când votează. (...) Omul care citeşte mult, omul care este informat are o altă înţelegere asupra vieţii şi asupra posibilităţilor pe care i le oferă democraţia".

Ziarul Financiar semnalează într-un articol că "numărul absolvenţilor de studii superioare care primesc ajutor de şomaj a ajuns la aproape 53 000 în luna septembrie, nivel record înregistrat în ultimii 20 de ani, în condiţiile în care, anual, aproximativ 100 000 de români termină o facultate".

"O mare parte din absolvenţii de facultate nu au reuşit să se angajeze, pentru că firmele care mai aveau poziţii deschise au avut o plajă mai mare de candidaţi, cu experienţă, care proveneau din rândurile celor 570 000 de concediaţi de la începutul crizei.

În acest moment, noi pregătim fie studenţi ale căror diplome nu au o calificare necesară pentru cerinţele de pe piaţa muncii, fie o forţă de muncă necesară pentru economii mai dezvoltate".

"Rata de angajabilitate a studenţilor a scăzut şi ca urmare a faptului că universităţile private şi-au pierdut din credibilitate, din cauza problemelor legate de legalitatea diplomelor", mai scrie Ziarul financiar.

Bursa comentează un raport al Băncii Mondiale din care aflăm că "valoarea sumelor de bani trimise acasă de românii din străinătate a scăzut în 2009 cu peste 50%", din cauza crizei economice care a afectat statele în care se află aceştia, în primul rând Spania şi Italia.

"România rămâne însă pe poziţia a doua la nivelul Uniunii Europene în privinţa totalurilor remiterilor intra şi extracomunitare, după Spania", relevă ziarul.

Sub titlul "Furtul este cea mai mare problemă a companiilor din industria textilă", Curierul Naţional relatează despre constatarea făcută de un reprezentant al New Yorker România că "furturile din magazine sunt cea mai mare problemă a noastră, dar şi în general a tuturor producătorilor de textile, precum şi a retailerilor. (...) Ideea este că se fură mult în România şi nu doar la New Yorker, se fură din orice magazin, inclusiv din supermarketuri".

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primele trei luni din acest an
Economie 26 Aprilie 2024, 17:28

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primele trei luni din acest an

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an.

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primele trei luni din acest an
România, printre cele mai mici preţuri la gaze naturale și energie electrică pentru consumatorii casnici din UE
Economie 26 Aprilie 2024, 17:22

România, printre cele mai mici preţuri la gaze naturale și energie electrică pentru consumatorii casnici din UE

Ungaria, Croaţia şi România au avut cele mai mici preţuri la gaze naturale pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană...

România, printre cele mai mici preţuri la gaze naturale și energie electrică pentru consumatorii casnici din UE
Suprataxarea şi schimbarea legislaţiei în exces descurajează investiţiile în economie
Economie 25 Aprilie 2024, 21:02

Suprataxarea şi schimbarea legislaţiei în exces descurajează investiţiile în economie

Reprezentanţi ai mediului de afaceri susţin că suprataxarea şi schimbarea legislaţiei în exces descurajează investiţiile în...

Suprataxarea şi schimbarea legislaţiei în exces descurajează investiţiile în economie
Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Economie 24 Aprilie 2024, 14:34

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită

Băncile sunt obligate să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari...

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
Economie 24 Aprilie 2024, 12:34

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei

Potrivit BNR este o majorare cu peste 11% față de luna martie a anului trecut.

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
Economie 23 Aprilie 2024, 21:10

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi

7 din 10 români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi, femeile fiind mai deschise...

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
Economie 23 Aprilie 2024, 17:54

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit astăzi, despre importanţa educaţiei financiare în societatea românească.

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
Economie 23 Aprilie 2024, 09:30

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"

Programul este dedicat companiilor antreprenoriale româneşti.

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"