Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: AGENDA GLOBALĂ Vineri, 29 Mai

Cele mai citite

Articole recente

Arhiva Emisiuni

Autor

Alexandra Stoica

24 Iulie 2012
Vizualizari: 2061
Comentează add

Articole din Ziarul financiar, Jurnalul Naţional, România Liberă, Evenimentul Zilei, Cronica română şi Adevărul.

Revista presei centrale, 24 iulie

alexandra-stoica

"Seceta va evapora 1,5 miliarde de euro din conturile fermierilor" estimează ZIARUL FINANCIAR. Cam atât ar însemna diminuarea producţiei de porumb şi floarea soarelui cu 30 la sută având în vedere cotaţiile actuale. Şi tot ZIARUL FINANCIAR scrie: "Cursul leu-euro a devenit teren de luptă în războiul referendumului". Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat ieri că democrat-liberalii consideră că prin "da" la referendum criza se prelungeşte cel puţin trei luni, timp în care euro va sări de 5 lei, în schimb, "nu" înseamnă stabilizarea leului. Din tabăra adversă, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian spune că, dimpotrivă, demiterea lui Traian Băsescu ar aduce leul la un palier care să nu ameninţe creditele românilor.

"Referendumul, din nou la mâna CCR", scrie JURNALUL NAŢIONAL. Astăzi judecătorii Curţii vor decide ce urmează dacă la vot nu vin 50 la sută plus unu din cei înscrişi pe listele electorale. Între timp, liderii PDL se reunesc pentru a răspunde la întrebarea "Boicotăm sau nu referendumul?". Boicotul ar putea duce însă nu doar la invalidarea voturilor, dar şi la delegitimarea lui Traian Băsescu ca preşedinte, este de părere Jurnalul.

Şi în ROMÂNIA LIBERĂ citim că "PDL este tot mai tentat de boicot", în condiţiile în care aproape 70 la sută din cei care spun că vor merge la urne, vor vota pentru demiterea lui Traian Băsescu. Dacă democrat-liberalii vor merge pe varianta boicotului, o vor "îmbrăca" în acuzaţia de fraudă masivă pe care ar pregăti-o USL, crede România Liberă.

EVENIMENTUL ZILEI preia acuzaţiile formulate de PDL şi scrie pe prima pagină "Opriţi marea fraudă!". Guvernul ar fi ascuns în anexele ordonanţei de urgenţă o serie de prevederi care facilitează hoţia la 29 iulie, susţine Evenimentul. Bănuielile sunt argumentate astfel: nu va exista o evidenţă clară a ştampilelor dintr-o secţie, vor fi mai puţine birouri pentru soluţionarea contestaţiilor, iar pe litoral se va putea vota în restaurante şi hoteluri, în secţii cu statul neclar. "Lanţul suspiciunilor", scrie şi ADEVĂRUL. Şi aici găsim o listă cu portiţele pe care PDL acuză că le-ar fi lăsat Puterea pentru ilegalităţi la referendum.

CRONICA ROMÂNĂ face "Scenariile blocajului total", dintre care niciunul nu va aduce stabilitate. Scenariul 1: revenirea lui Băsescu la Cotroceni va intensifica luptele pentru putere până în 2014. Scenariul 2: demiterea va duce la alegeri prezidenţiale anticipate, urmate de parlamentare. Deci din campanie în campanie. Crede oare cineva că îi va mai arde vreunui lider USL de guvernarea unei ţări care se afundă tot mai adânc în mocirlă, se întreabă ziariştii. Traian Băsescu, cel mai probabil, va reveni la şefia PDL. Viitorul lui, fără imunitate, va semăna cu cel al lui Adrian Năstase, estimează Cronica Română.

Ce a răspuns Traian Băsescu la întrebări despre averea sa, Securitate şi Flotă putem citi în ADEVĂRUL.

În ROMÂNIA LIBERĂ găsim un interviu cu preşedintele suspendat, care susţine că  "USL pregăteşte şi a treia suspendare". Printre subiectele atinse: rolul serviciilor secrete în căderea Cabinetului Ungureanu şi dacă a fost sau nu implicat Kremlinul în declanşarea crizei politice. Aflăm cum caracterizează Traian Băsescu prestaţia lui Sorin Blejnar la şefia ANAF şi a fostului ministru al Apărării Gabriel Oprea.

"Ponta albit de oamenii lui Năstase", scrie ADEVĂRUL. Ziarul sesizează coincidenţa care a făcut ca experţii care au întocmit raportul pe baza căruia Consiliul de Etică a decis că teza de doctorat nu este plagiat sunt apropiaţi ai lui Adrian Năstase.    

În JURNALUL NAŢIONAL citim: "Udrea a făcut jaf din banii cetăţenilor", acuză actualul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. 30 de capace de toaletă pentru minister cumpărate cu 15.000 de euro, drumuri care leagă "nimic cu nimic", săli de sport în sate cu puţini locuitori - sunt o parte din neregulile pe care spune ministrul Hellvig că le-a depistat şi pentru care va sesiza DNA sau Parchetul.

"Energy Holding pe cale să obţină menţinerea contractului cu Hidroelectrica, minus 3 ani", aflăm din ZIARUL FINANCIAR. Discuţiile finale au loc astăzi. Energy Holding este compania cu al doilea cel mai mare contract de energie cu producătorul de stat. Acum cumpără curent hidro cu 130 de lei pe MWh, în timp ce preţul pieţei a depăşit 220 de lei.

De unde atâtea focuri în munţi? "Incendiile din Carpaţi, provocate de oameni", citim în ROMÂNIA LIBERĂ. Ciobani care dau foc la jnepeniş, turişti care lasă în urma lor focuri aprinse sau culegători de fruncte de pădure care aruncă mucuri de ţigară aprinse - neglijenţe care se repară foarte greu, pentru că la peste 1000 de metri este una devărat calvar să stingi un incendiu.


Etichete revista preseiZiarul financiarJurnalul NaţionalRomânia LiberăEvenimentul ZileiCronica românăAdevărul

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live