Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Alegeri europarlamentare 2019. Mesaje electorale Joi, 23 Mai

Cele mai citite

Articole recente

Arhiva Emisiuni

Autor

Alexandra Stoica

1 August 2012
Vizualizari: 2982
Comentează add

Articole din Jurnalul Naţional, România Liberă, Ziua news, Adevărul, Evenimentul Zilei, Ziarul financiar şi Curierul Naţional.

Revista presei centrale, 1 august

alexandra-stoica

"Numărul cetăţenilor cu drept de vot naşte controverse. Misiune grea pentru Curtea Constituţională: ia în calcul datele de la INS sau de la MAI?" - citim în JURNALUL NAŢIONAL. O informaţie răstoarnă aceste ipoteze: un judecător din CSM spune că listele electorale permanente se păstrează la judecători şi se actualizează permanent prin grija primarilor, aflăm din Jurnalul.

ROMÂNIA LIBERĂ consideră că "USL joacă alba-neagra cu numărul de votanţi". Cifra de 16,5 milioane, "scoasă peste noapte din joben" ar trebui, potrivit USL, să valideze referendumul.

ZIUA NEWS scrie pe prima pagină "Anarhie". "Cvorumul obligatoriu a făcut diferenţa dintre o Românie democratică şi una manipulată politic", cred ziariştii. Falia dintre cele două mari forţe politice va fi din ce în ce mai mare şi vom trăi într-o ţară şi mai divizată, în care ura între românii băsişti şi cei usl-işti va creşte zi de zi, consideră Ziua News.

ADEVĂRUL lansează un apel către politicieni să pună capăt războiului politic şi să readucă România în limitele democraţiei. Tot aici citim despre "Nota de plată: criza politică ne costă miliarde de euro". Datoria externă se umflă fără rost, scumpirile vor fi de amploare, iar veniturile bugetare se vor reduce cu 20 la sută. Cel mai mare impact asupra investitorilor l-a avut expresia "lovitură de stat", spun specialiştii în domeniu.

Şi EVENIMENTUL ZILEI scrie: "Războiul politic s-a încheiat! Economia trebuie repornită!" Stabilitatea este foarte importantă pentru că ieri a sosit delegaţia FMI.
   
Despre vizita de evaluare a FMI, aflăm detalii din ZIARUL FINANCIAR: "Ce găseşte în ţară după referendum şi ce trebuie să evalueze". Ce subiecte vor fi pe masă: finanţarea şi datoriile, bugetul pe anul viitor, privatizările, fondurile europene şi managementul privat.

ROMÂNIA LIBERĂ ne spune "De ce nu se bucură FMI se TVA redusă la alimente?". Se pare că economiştii nu sunt convinşi că, într-o primă fază, această măsură va coborî preţurile şi cred că ar putea creşte evaziunea fiscală.

Despre posibilul nou acord de tip preventiv, EVENIMENTUL ZILEI pune problema dacă avem sau nu nevoie de încă unul. Cea mai importantă miză ar fi posibilitatea de a ne împrumuta de pe piaţa liberă la costuri rezonabile. Potrivit reprezentantului României la Fond, Mihai Tănăsescu, un nou acord ar putea fi semnat în condiţii mai bune de data aceasta.

Rămânem în domeniul financiar şi citim în ROMÂNIA LIBERĂ că "Leul a fost ajutat de BNR să crească. Dar oare cât va rezista?" Apropierea de final a crizei a mai liniştit piaţa valutară, însă pe viitor sunt aşteptate noi fluctuaţii".

Un alt subiect din aceeaşi zonă, în CURIERUL NAŢIONAL: "Când îşi revine BCR?". Cea mai mare bancă din România a înregistrat pierderi de aproape 500 de milioane de lei în prima jumătate a anului, însă conducerea BCR spune că nu va precupeţi niciun efort pentru a o aduce pe plus.

ZIARUL FINANCIAR ne spune că "Seceta prelungită îi costă pe fermieri 2 miliarde de euro" pentru că doar 1,5 la sută totalul terenurilor arabile sunt irigate. Unul dintre motive este eliminarea subvenţiei pentru irigaţii. Agricultorii mai spun că ţevile le-au fost furate.


Etichete Jurnalul NaţionalRomânia LiberăZiua newsAdevărulEvenimentul ZileiZiarul financiarCurierul Naţional

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live