Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Reforme structurale pentru o creştere economică durabilă în UE

După acţiunile de stabilizare a pieţelor financiare, din 2011 şi 2012, în aceasta vară au apărut primele semne pozitive pentru economia europeană, spune Olli Rehn.

EuranetPlus.

Articol de Mihaela Mihai, 30 August 2013, 10:49

Uniunea Europeană are nevoie de reforme structurale pentru o creştere economică durabilă, afirmă comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn.

Într-un discurs rostit la un Forum European, organizat în Austria, comisarul Olli Rehn a declarat că pentru a învinge criza economică din ultimii ani, europenii au avut de luat măsuri pe termen scurt, mediu şi lung.

O primă provocare, pe termen scurt, a fost stabilizarea pieţelor financiare pentru a evita o cădere liberă a economiei.

O etapă următoare este realizarea unor reforme care să ducă la creştere sustenabilă şi la noi locuri de muncă, pentru ca în final, pe termen lung, să fie nevoie de o redesenare a arhitecturii Uniunii Economice şi Monetare.

Audio: Capacitatea Uniunii Economice şi Monetare de a se adapta la economia reală, condiţie crucială.

Potrivit comisarului european, după acţiunile de stabilizare a pieţelor financiare, din 2011 şi 2012, în aceasta vară au apărut primele semne pozitive pentru economia europeană.

Astfel, datele pentru al doilea trimestru al anului confirmă un început de redresare treptată, deşi şomajul rămâne ridicat în multe ţări ale Uniunii.

În aceste condiţii, pentru ca beneficiile recuperării să se simtă pe deplin, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare consideră că este nevoie de acţiuni în cel puţin 3 domenii: economia reală, sectorul financiar şi sectorul public.

O primă condiţie pentru creştere durabilă este şi una crucială, după cum afirmă Olli Rehn.

Este vorba de capacitatea Uniunii Economice şi Monetare de a se adapta la economia reală.

În politică, spune responsabilul european, este folosit termenul de "competitivitate", în practică este vorba de creştere prin schimbare.

Întreprinderile mici, dar şi cele mari din zona euro, a explicat Olli Rehn, se confruntă la nivel mondial cu provocări, dar şi cu oportunităţi.

Competitivitatea depinde de capacitatea de a inova şi este motivul pentru care reformele structurale sunt atât de importante : pentru a îmbunătăţi funcţionarea serviciilor, forţa de muncă şi piaţa de capital.

Cea de a doua condiţie pentru creştere durabilă este legată de soliditatea sectorului bancar şi de capacitatea acestuia de a finanţa schimbările structurale şi noi activităţi economice, în condiţiile în care în momentul de faţă multe întreprinderi mici şi mijlocii nu au acces la finanţare.

Totuşi, a spus Ollie Rehn, băncile sunt acum supuse unor reguli mai stricte decât la începutul crizei economice şi, mai mult decât atât, va exista în curând un singur mecanism de supraveghere bancară pentru zona euro.

În fine, o a treia condiţie pentru creşterea durabilă ţine de securitate socială şi de stimulare a creşterii cheltuielilor publice în educaţie , inovare şi infrastructură.

Măsurile sunt necesare şi pentru că în următorii zece ani, o piedică majoră în calea creşterii va fi declinul populaţiei cu vârsta de muncă, a conchis Ollie Rehn.