Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Radio România 85: 15 ani de ediţii sonore la Editura Casa Radio

Joi, 31 octombrie, ora 14:00, la Sala Radio vă prezentăm în premieră două apariţii editoriale excepţionale: I.L. Caragiale, Comedii şi Ion Creangă, Amintiri din copilărie.

Radio România 85: 15 ani de ediţii sonore la Editura Casa Radio

Articol de Radio România, 29 Octombrie 2013, 15:47

Editura Casa Radio – fidelă programului cu care a debutat în urmă cu exact 15 ani! – îşi invită/provoacă şi astăzi cititorii/ascultătorii să (re)descopere inepuizabila atracţie a marilor clasici în versiuni sonore mereu surprinzătoare, datorate explorării fascinantului tezaur al Arhivelor Radio România.

Joi, 31 octombrie, ora 14:00, la Sala Radio, în ajunul aniversării celor 85 de ani de radiofonie românească, vă prezentăm în premieră două apariţii editoriale excepţionale: I.L. Caragiale, Comedii şi Ion Creangă, Amintiri din copilărie.

Clasici ai scrisului, clasici ai rostirii, înregistrări unice, inestimabile, ce dobândesc o nouă viaţă pe noi suporturi, apar acum în ediţii sonore integrale, a căror menire este să le facă auzită actualitatea:

"De ce-am mai asculta, acum, variantele clasice şi radiofonice ale Scrisorii…, Nopţii…, Carnavalului… şi Conului Leonida, nimic altceva decât voce şi cuvânt?” se întreabă Iulia Popovici, în prezentarea integralei de 4 CD-uri I.L. Caragiale, Comedii (colecţia Fonoteca de Aur, înregistrări 1952-1961, în regia lui Sică Alexandrescu, cu Coca Andronescu, Radu Beligan, Cella Dima, Elvira Godeanu, Alexandru Giugaru, Ion Finteşteanu, Mişu Fotino, Dem Rădulescu, Carmen Stănescu, Grigore Vasiliu-Birlic ş.a.).

"Ca şi în cazul altor spectacole din colecţiile Editurii Casa Radio, nu e vorba de nici un fel de alunecare în nostalgie, paseism sau glorificare a «generaţiilor de aur» – pur şi simplu, în tot acest torent de Caragiale deja mestecat, consumat, aceasta e o şansă unică de a redescoperi adevărata contemporaneitate a universului caragialesc: cea a cuvântului şi a personajelor întrupate din el, pur şi simplu. Care să ne pună, încă o dată, imaginaţia în mişcare. Pentru că aceste spectacole sunt un succes.”

Şi despre un clasic precum Creangă se pare că „s-a spus totul”, dar abia în acest context aniversar Editura Casa Radio vă poate propune într-un set de 4 CD-uri prima ediţie radiofonică integrală a Amintirilor din copilărie în lectura lui Sandu Sticlaru.

"Cam o dată la cinci ani mă întorc la Creangă, şi asta din cele mai personale motive posibile. Fie toamna, când încep ploile, fie după prima ninsoare. L-am descoperit în copilărie, ...într-o ediţie interbelică, ieftină, cu paginile îngălbenite, în casa bunicilor mei din Medgidia...”, mărturiseşte autorul Medgidiei, oraşul de apoi, scriitorul Cristian Teodorescu, semnatarul prezentării ediţiei sonore a Amintirilor, citite de Sandu Sticlaru, „omul care ştia să aibă voce de soldat fanfaron, de prost câştigător în schiţe dramatice şi de tragicomic personaj brechtian, răsucindu-şi glasul şi metamorfozându-şi figura”...

Prin înregistrările realizate între 10 mai şi 3 octombrie 2005 de Emil Buruiană, în cadrul programului „Noua Fonotecă de Aur”, un mare actor ca Sandu Sticlaru, dispărut în 2006, ne oferă o magistrală versiune interpretativă a unei opere ce e disponibilă acum – în premieră discografică absolută! – în colecţia „vocilor care luminează textul” („Lecturi pe întuneric”).

Vă aşteptăm, joi, 31 octombrie a.c., ora 14, în foaierul Sălii Radio, din str. G-ral Berthelot, nr. 60-64, la sărbătorirea celor 85 de ani ai Radio România şi 15 ani ai Editurii Casa Radio prin lansarea ediţiilor sonore integrale ale celor doi „clasici fără vârstă”: Caragiale şi Creangă.

Prezintă: Iulia Popovici, Florin Iaru, Cristian Teodorescu, Titus Vîjeu.

Participă: Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România, Oltea Şerban-Pârâu, director Centrul Cultural Media Radio România

Moderator: Daria Ghiu

Detalii pe www.edituracasaradio.ro

Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca
Cultură 25 Aprilie 2024, 19:07

Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca

Târgul este deschis între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului este gratuit.

Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca
Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Cultură 25 Aprilie 2024, 14:42

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală

La Muzeul Satului din capitală are loc astăzi inaugurarea unei case de romi, în cadrul unei serii de manifestări prilejuite...

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Cultură 24 Aprilie 2024, 20:31

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal

Expoziția "Puterea leului. Istoria banilor în România" se poate vizita până pe 8 iunie.

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Cultură 24 Aprilie 2024, 18:33

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca

Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România şi-a deschis astăzi porţile în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu o ofertă bogată şi...

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
Cultură 24 Aprilie 2024, 15:37

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila

Sâmbătă, în localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de...

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român
Cultură 24 Aprilie 2024, 14:55

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, în cadrul Târgului de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), va avea loc o „celebrare prin carte” a...

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român
Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Cultură 23 Aprilie 2024, 18:53

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024

Singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România, a avut loc luni, 22 aprilie, în prezența unui public...

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Cultură 23 Aprilie 2024, 09:36

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024

Diplomele galei, adevărate opere de artă, au fost desenate de pictorul Ștefan Câlția.

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024