Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PSD cere o lege a consumatorului vulnerabil

Partidul Social Democrat cere dezbaterea şi adoptarea de urgenţă în Parlament a legii consumatorului vulnerabil.

PSD cere o lege a consumatorului vulnerabil
Foto: wikipedia.org.

26 August 2021, 07:46

Realizator: Partidul Social Democrat cere dezbaterea şi adoptarea de urgenţă în Parlament a legii consumatorului vulnerabil sau adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă măsurile de sprijin necesare pentru cei aflaţi în această situaţie. Este vorba despre persoane şi familii cu venituri reduse care au nevoie de ajutoare pentru energie electrică, gaz sau lemne pentru încălzire. Legea trebuie să se aplice din acest sezon rece, chiar de la începutul lunii octombrie, nu de anul viitor, aşa cum propune Guvernul - spun social-democraţii. Cătălin Purcaru:

Reporter: Social-democraţii atrag atenţia că în ultimele trei luni ale anului consumul de energie electrică şi gaz va creşte exponenţial, iar scumpirile se vor vedea în valoarea facturilor. PSD susţine amendamente la proiectul de lege, între care subvenţionarea unei părţi din valoarea facturii şi stabilirea unui mecanism de plafonare a preţurilor la energie dacă piaţa înregistrează o creştere artificială a tarifelor. Proiectul, adoptat în luna mai în Senat, prevede că ajutorul financiar este de 250 de lei lunar pentru gaze naturale, 500 de lei pentru energia electrică şi 160 de lei pentru combustibilii solizi şi petrolieri, faţă de 80 de lei, cât era prevăzut în forma Guverunlui. Ajutoarele acordate pentru încălzire sunt în funcţie de venitul obţinut, limita maximă fiind de 810 de lei de persoană în cazul familiilor şi 1.445 de lei în cazul persoanei singure. Documentul se află la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Premierul Florin Cîţu a dat asigurări că legea consumatorului vulnerabil va fi adoptată cât mai rapid în Parlament şi a precizat că va exista în această iarnă o compensare la preţul facturilor, atât pentru persoanele vulnerabile, cât şi pentru ceilalţi consumatori.

Realizator: Şi ministrul muncii, Raluca Turcan, a declarat ieri că i-a cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban să urgenteze dezbaterea şi adoptarea proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil.

Măsuri de protecție pentru agricultorii români în contextul acordului cu Mercosur
România 03 Februarie 2026, 22:35

Măsuri de protecție pentru agricultorii români în contextul acordului cu Mercosur

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a solicitat garanții Comisiei Europene.

Măsuri de protecție pentru agricultorii români în contextul acordului cu Mercosur
Un crater uriaș a apărut pe DN 56
România 03 Februarie 2026, 21:30

Un crater uriaș a apărut pe DN 56

O restricție a fost instituită pe dealul Stârmina, pe DN 56, principala cale rutieră dintre vestul României și Vama Calafat.

Un crater uriaș a apărut pe DN 56
VIDEO: Turla unei biserici din Cehu Silvaniei s-a prăbușit
România 03 Februarie 2026, 21:20

VIDEO: Turla unei biserici din Cehu Silvaniei s-a prăbușit

Au fost mobilizate forțe ale ISU. Participă și un echipaj canin specializat în căutarea persoanelor de sub dărâmături.

VIDEO: Turla unei biserici din Cehu Silvaniei s-a prăbușit
Percheziții DNA la Grupul Grampet
România 03 Februarie 2026, 21:17

Percheziții DNA la Grupul Grampet

Este vizat Cristian Rădulescu, director general al Grup Feroviar Român.

Percheziții DNA la Grupul Grampet
Adoptarea bugetului de stat pe 2026 este prioritară pentru PNL
România 03 Februarie 2026, 20:25

Adoptarea bugetului de stat pe 2026 este prioritară pentru PNL

Avem nevoie de un buget echilibrat și realist, care să ofere stabilitate economică, a declarat președintele Senatului, Mircea...

Adoptarea bugetului de stat pe 2026 este prioritară pentru PNL
Încep înscrierile pentru cea de-a 20-a ediţie a Concursului Internaţional "George Enescu"
România 03 Februarie 2026, 18:32

Încep înscrierile pentru cea de-a 20-a ediţie a Concursului Internaţional "George Enescu"

Competiţia are loc în toamnă şi se va desfăşura în patru etape. Primele două vor avea loc la Universitatea Naţională de...

Încep înscrierile pentru cea de-a 20-a ediţie a Concursului Internaţional "George Enescu"
Premierul Ilie Bolojan a discutat reforma administrativă cu primarii mai multor oraşe
România 03 Februarie 2026, 18:15

Premierul Ilie Bolojan a discutat reforma administrativă cu primarii mai multor oraşe

Primarii speră că, pe lângă noile taxe și impozite, în bugetul local să rămână și impozitul pe venit, dar și o parte...

Premierul Ilie Bolojan a discutat reforma administrativă cu primarii mai multor oraşe
Articolul din Codul Penal care incriminează pornografia infantilă ar putea fi modificat
România 03 Februarie 2026, 18:12

Articolul din Codul Penal care incriminează pornografia infantilă ar putea fi modificat

Modificările urmăresc corelarea cu legislația europeană.

Articolul din Codul Penal care incriminează pornografia infantilă ar putea fi modificat

Radio România

Traficul rutier, perturbat pe DN 56 de o groapă în asfalt

Traficul rutier, perturbat pe DN 56 de o groapă în asfalt

Traficul rutier, perturbat pe DN 56 de o groapă în asfalt
Primele medalii pentru România la Campionatele Europene de înot în ape înghețate

Primele medalii pentru România la Campionatele Europene de înot în ape înghețate

Primele medalii pentru România la Campionatele Europene de înot în ape înghețate
SĂLAJ: Agent de poliție rănit după prăbușirea turlei bisericii reformate din Cehu Silvaniei | VIDEO

SĂLAJ: Agent de poliție rănit după prăbușirea turlei bisericii reformate din Cehu Silvaniei | VIDEO

SĂLAJ: Agent de poliție rănit după prăbușirea turlei bisericii reformate din Cehu Silvaniei | VIDEO
VÂLCEA: Unităţile de cazare din staţiunea Voineasa, ocupate la aproape în totalitate

VÂLCEA: Unităţile de cazare din staţiunea Voineasa, ocupate la aproape în totalitate

VÂLCEA: Unităţile de cazare din staţiunea Voineasa, ocupate la aproape în totalitate