Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Protest în Bucureşti faţă de restricţiile impuse de pandemie

UPDATE ora 22.00 - Pericolul pe care îl reprezintă coronavirusul a fost contestat azi în stradă și la Brașov, Galați sau Sibiu, dar cea mai mare participare a fost la București.

Aproximativ 200 de persoane protestează în centrul capitalei faţă de restricţiile impuse de pandemie, faţă de vaccinare, dar şi faţă de "reţelele 5G". (20.03.2021) Foto: Cătălin Radu.

Articol de Cătălin Radu, 20 Martie 2021, 16:19

UPDATE: 21.03.2021, ora 9.30 - Un număr de 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 29.950 de lei, au fost aplicate sâmbătă atât organizatorilor, cât şi unora dintre participanţii la manifestaţiile publice care au avut loc în zonele Piaţa Victoriei, Piaţa Universităţii, Parc Izvor şi zona statuii Leu, informează Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă, organizatorii acţiunilor au fost sancţionaţi contravenţional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi, nu au asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 293 din 10 martie 2021 şi nu au respectat locul de desfăşurare a activităţilor declarate.

Participanţii la adunările publice au fost sancţionaţi pentru că nu au respectat măsurile individuale de protecţie sanitară.

UPDATE ora 22.00 - Pericolul pe care îl reprezintă coronavirusul a fost contestat azi în stradă și la Brașov, Galați sau Sibiu, dar cea mai mare participare a fost la București, unde s-au adunat câteva mii de persoane care au protestat față de măsurile de prevenție, față de vaccinare, despre care susțin în mod eronat că e obligatorie, dar și împotriva tehnologiei 5G.

În capitală au fost organizate chiar două mitinguri, în Piața Victoriei și la Universitate, urmate de marșuri încheiate în această seară la Parlament și la sediul Președinției

UPDATE: Ora 16.30 - Mai multe sute de persoane protestează în această după-amiază, în capitală, faţă de măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului, împotriva vaccinării, dar şi a tehnologiei 5G.

Reporterul RRA, Cătălin Radu, transmite că este vorba de două manifestaţii separate - una în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei, iar cealaltă în zona fântânilor de la Universitate - dar la care se exprimă aceleaşi nemulţumiri.

Mulţi dintre participanţi nu poartă măşti de protecţie, unii au venit din afara Bucureştiului, alţii sunt însoţiţi de copii.

Reporter: Consideraţi că nu este un pericol pentru noi acest virus?

Protestatar-: "Eu consider că nu este virusul, pe cât este manipularea".

Protestatar-: "Eu am ieşit, în primul rând, că nu vreau să port mască".

Reporter: Dar, totuşi, aveţi mască?

Protestatar-: "Am mască, dar nu este sănătos. Dacă o ţin prea mult, nu pot să respir. În al doilea rând, nu sunt obligată să mă vaccinez. Este decizia mea dacă vreau să mă vaccinez sau nu și mi se pare un abuz pe poporul român cu restricții".

Reporter: Dumneavoastră de unde aţi venit?

Protestatar-: Din Bacău.

Reporter: Vă văd fără mască. Nu vă e frică?

Protestatar-: "Nu îmi este frică că sunt amendat, nu îmi este frică de virus. Sunt șofer de tir. Umblu toată țara asta. Nu mi s-a întâmplat nimic".

Protestatar-: "Eu am o pancartă pe care scrie că nu e în regulă deloc această tehnologie 5G, care e și o tehnologie militară, lucru care se știe mai puțin. Este Ziua Internațională anti-5G".

Reporter: Vă văd cu o icoană mână și cu pancarda pe care scrie: Băcăul, jos masca! Nu vaccin.

Protestatar-: "Da, de asta am şi venit aici la București să protestăm împotriva vaccinului, a măștii, pentru că există o minciună foarte mare. Nu am văzut pe nimeni să moară de așa ceva"

---Știrea inițială---

Ora 15.00 - Aproximativ 200 de persoane protestează la această oră în centrul capitalei faţă de restricţiile impuse de pandemie, faţă de vaccinare, dar şi faţă de reţelele 5G.

Participanţii intenţionează să manifesteze în mai multe zone ale Bucureştiului în această după-amiază.

Jandarmeria reaminteşte că, din motive de sănătate publică, trebuie păstrată distanţa faţă de celelalte persoane, iar masca să fie purtată corespunzător.

În plus, pe timpul stării de alertă, conform legii, numărul participanţilor la mitinguri sau demonstraţii trebuie să fie de maximum 100.

La Terapie Intensivă sunt internați un număr record de 1.324 de pacienți

Un număr de 6.096 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 37.000 de teste, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

În Bucureşti sunt 1.433 de cazuri noi. În cinci judeţe, numărul cazurilor noi se situează peste 200: Timiş - 377, Cluj - 293, Ilfov, Braşov - 263, Dolj - 200.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 112 de noi decese, iar la Terapie Intensivă sunt internați un număr record de 1.324 de pacienți.

GRAFIC: (Click pe poză pentru mărire) - Incidența cumulată a cazurilor la nivel județean în ultimele 14 zile la mia de locuitori. Sursa: stirioficiale.ro

(RS)

Bugetul de stat pe anul acesta a fost adoptat de Parlament
România 20 Martie 2026, 14:41

Bugetul de stat pe anul acesta a fost adoptat de Parlament

Premierul Ilie Bolojan a declarat că bugetul de stat reprezintă centura de siguranţă a ţării noastre în faţa unor derapaje...

Bugetul de stat pe anul acesta a fost adoptat de Parlament
Prohibiție la șalău și biban în Delta Dunării
România 20 Martie 2026, 14:39

Prohibiție la șalău și biban în Delta Dunării

Restricția rămâne valabilă până pe 7 iunie inclusiv și vizează atât pescuitul comercial și familial, cât și cel recreativ -...

Prohibiție la șalău și biban în Delta Dunării
Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale pe 2026 au fost adoptate de Parlament
România 20 Martie 2026, 12:52

Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale pe 2026 au fost adoptate de Parlament

Dacă nu se vor depune sesizări la Curtea Constituțională, cele două legi vor fi transmise președintelui spre promulgare.

Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale pe 2026 au fost adoptate de Parlament
Prognoza pentru luna aprilie
România 20 Martie 2026, 09:17

Prognoza pentru luna aprilie

Temperaturile vor fi normale pentru mijlocul primăverii.

Prognoza pentru luna aprilie
Peste 80.000 de infecţii respiratorii raportate în perioada 9-15 martie
România 20 Martie 2026, 09:14

Peste 80.000 de infecţii respiratorii raportate în perioada 9-15 martie

Peste 80.000 de infecţii respiratorii - gripă, viroze şi pneumonii - au fost raportate în perioada 9-15 martie, cu 7,5 % mai...

Peste 80.000 de infecţii respiratorii raportate în perioada 9-15 martie
Informații din trafic
România 20 Martie 2026, 08:30

Informații din trafic

Plouă slab vineri dimineață pe două autostrăzi, dar este şi aglomeraţie în trafic la intrările în capitală.

Informații din trafic
Legislativul reia dezbaterile asupra legii bugetului de stat şi a asigurărilor sociale pentru 2026
România 20 Martie 2026, 08:06

Legislativul reia dezbaterile asupra legii bugetului de stat şi a asigurărilor sociale pentru 2026

Discuţiile au fost suspendate joi noapte la 03:00, oră până la care senatorii şi deputaţii au aprobat pe articole proiectul...

Legislativul reia dezbaterile asupra legii bugetului de stat şi a asigurărilor sociale pentru 2026
ÎCCJ va da guvernul în judecată pentru plata drepturilor salariale restante amânate de către coaliție
România 20 Martie 2026, 07:44

ÎCCJ va da guvernul în judecată pentru plata drepturilor salariale restante amânate de către coaliție

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că va da în judecată guvernul, după ce coaliţia a decis amânarea plăţii unor...

ÎCCJ va da guvernul în judecată pentru plata drepturilor salariale restante amânate de către coaliție

Radio România

Scumpiri de până la 8-10% estimate la pâine, lactate şi mezeluri până la finalul anului, avertizează vicepreședintele ANCMMR

ARAD: Femeia acuzată de schingiuirea a zeci de câini, arestată preventiv

ARAD: Femeia acuzată de schingiuirea a zeci de câini, arestată preventiv

ARAD: Femeia acuzată de schingiuirea a zeci de câini, arestată preventiv
Ilie Bolojan: Bugetul pentru 2026 prevede o nouă abordare, corectă faţă de cetăţeni; Reflectă reformele de până acum

Gala Premiilor Gopo 2026: Actrița Dorina Lazăr, recompensată pentru întreaga carieră

Gala Premiilor Gopo 2026: Actrița Dorina Lazăr, recompensată pentru întreaga carieră

Gala Premiilor Gopo 2026: Actrița Dorina Lazăr, recompensată pentru întreaga carieră