Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Propunere de parteneriat strategic între România şi China

Într-un interviu în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi, premierul Victor Ponta a vorbit despre turneul său asiatic în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi China.

Propunere de parteneriat strategic între România şi China
Întrevederea primului-ministru Victor Ponta cu primul-ministru al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang. Foto: gov.ro.

Articol de Angela Matei, 02 Iulie 2013, 18:22

Premierul Victor Ponta a discutat la Beijing, cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi premierul Li Keqiang, posibilitatea ca relaţia dintre România şi China să fie ridicată la nivel de parteneriat strategic.

Oficialităţile chineze au apreciat pozitivă propunerea, iar aceasta va intra în procedură de analiză, o procedură diplomatică standard, pentru a o finaliza.

Şeful Executivului de la Bucureşti a pledat şi pentru un acces mai uşor pe piaţa Chinei a produselor agroalimentare din România.

Alte proiecte de colaborare vizează domeniul energiei şi al tehnologiei în comunicaţii, după cum a precizat Victor Ponta, care a vorbit despre rolul unei relaţii politice speciale în intensificarea cooperării economice.

În avionul care ducea delegaţia română de la Beijing la Chongqing, unde mâine va avea loc un forum economic, premierul Victor Ponta i-a acordat un interviu trimisului nostru Angela Matei, în care a avorbit despre turneul său în cele patru state.

Audio: Interviu acordat în exclusivitate de premierul Victor Ponta trimisului Radio România Actualităţi, Angela Matei.

Redactor: Domnule prim-ministru, aţi fost primt la cel mai înalt nivel astăzi la Beijing şi sunteţi unul dintre puţinii care au avut acest privilegiu. Ce poate face Guvernul României sau ce v-aţi propus dumneavoastră să faceţi ca această relaţie specială să aibă efecte şi în cazul relaţiilor economice.

Victor Ponta: În primul rând să fim foarte serioşi şi deschişi. Spuneam de altfel că ochii care nu se văd se uită.

În ultimii ani au fost mai puţine ocazii de întâlnire între România şi China. De aceea, am ţinut foarte mult. Sunt trei luni, doar, de când noul preşedinte şi noul ptrim-ministru au preluat funcţia la Beijing.

Faptul că ne-am văzut direct, am reliefat lucrurile vechi care ne unesc şi mai ales relaţia politică, economică, culturală, e cel mai important.

În rest, în special cu primul ministru, pentru că acolo era locul potrivit, am discutat despre proiecte foarte concrete, proiecte pe care le avem în zona de energie, în zona de IT şi despre interesele economice româneşti.

Deschiderea pieţei chinezeşti pentru produsele agroalimentare din România ar reprezenta un uriaş avantaj pentru producătorii noştri.

Redactor: China a anunţat pentru acest an investiţii record în Europa. Oamenii de afaceri v-au ridicat anumite probleme? Solicită anumite condiţii? Se confruntă ei cu dificultăţi în România pentru ca să facem ca aceşti bani să ajungă, cât de mult se poate, către noi?

Victor Ponta: Bun. Companiile chinezeşti, în primul rând, sigur încă nu cunosc foarte bine sau nu înţeleg foarte bine procedurile acelea extrem de complicate şi de lente, de la nivel european şi, aici, din păcate, noi nu putem să facem opinie separată.

Putem, doar la nivelul Uniunii Europene, să cerem de fiecare dată proceduri mai scurte, proceduri mai puţin birocratice, petnru că e dificil de înţeles şi pentru noi, cei care stăm în Europa.

În al doilea rând, când e vorba strict de România, am adoptat - şi s-a apreciat acest lucru, la cel mai înalt nivel - sistemul hou de acordare de vize pentru oamenii de afaceri chinezi.

Practic acum lucrurile se desfăşoară foarte rapid şi foarte simplu. De altfel, şi deschidem noul consulat de la Beijing, cu posibilităţi logistice mult mai bune, iar ceea ce a fost improtant la nivel politic a fost angajamentul Guvernului şi al meu personal, la nivelul miniştrilor prezenţi, ministrul energiei, ministrul lucrărilor de infrastructură, pentru a sprijini, în limita legislaţiei europene, toate proiectele şi investiţiile chinezeşti din România.

Redactor: Aţi venit cu un portofoliu de proiecte la Beijing - din cele discutate, care au şanse să fie puse în practică în viitorul apropiat?

Victor Ponta: În mod sigur, dezvoltarea prezenţei în România a marilor companii de telecomunicaţii - şi Huawei, şi ZTE - şi transformarea României, practic, într-un centru european regional pentru aceste două mari companii.

De asemenea, putem avansa foarte mult cu investiţiile în zona de energie. E deja proiectul de un miliard de dolari de la Rovinari, pe care îl avansăm. De asemenea, ministrul Niţă a prezentat proiectul Grupului 34 de la Cernavodă, iar, repet, din partea română principala solicitare, şi sunt mulţumit de modul în care a fost primită, a fost urgentarea procedurilor de verificare pentru a deschide piaţa chineză pentru produsele agroalimentare, în special pentru cele din carne şi pentru vinurile româneşti.

Redactor: Veţi lua nişte măsuri concrete, astfel încât aceste lucruri să se mişte, şi guvernele precedente au încercat o asemenea impulsionare a relaţiilor, însă s-a rămas la acel stadiu de vorbe frumoase şi lucruri concrete mai puţine.

Victor Ponta: Eu sunt o persoană mult mai practică şi mai pragmatică. Deocamdată, toate proiectele care stăteau de foarte mulţi ani prin sertarele guvernamentale româneşti au început să se mişte, unele dintre ele s-au şi finalizat.

Evident că, după aceste întâlniri la nivel înalt politic, prin ambasadori, prin miniştri, prin consilierii speciali, fiecare din aspectele discutate, începe să prindă contur, iar eu mă voi interesa personal de derularea proiectelor.

Redactor: După discuţiile de astăzi, se întrevede o prezenţă oficială la nivel înalt, şi la Bucureşti?

Victor Ponta: În mod sigur, da. Preşedintele Chinei a fost în 2004, în România, iată, sunt 10 ani. Primul-ministru nu a mai fost din 1994, sunt 20 de ani. În mod sigur am insistat pe ideea de a avea la Bucureşti o vizită la nivel înalt, aşa cum, iată, eu am fost la Beijing, şi sunt convins că în mandatul meu de prim-ministru se va întâmpla acest lucru.

Redactor: Trebuie să le spunem ascultătorilor că suntem în avion, de aici şi zgomotul de fond, şi ne îndreptăm către un forum economic China Europa Centrală şi de Est. Ce le veţi spune oamenilor de afaceri? De ce să aleagă România, şi nu o altă ţară vecină?

Victor Ponta: E o întâlnire chiar mai complexă. Sunt oameni de afaceri, sunt reprezentanţi ai autorităţilor locale şi din România sunt mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene şi primari de oraşe. Le voi prezenta, în deschidere, după care fiecare din membrii delegaţiei va avea ocazia pe parcursul mai multor zile să se implice.

Eu voi prezenta o ţară stabilă din punct de vedere politic, cu o legislaţie care s-a îmbunătăţit şi care încurajează investiţiile, cu un climat politic pentru că e realmente adevărat că China este bine privită în România şi companiile chineze sunt binevenite şi cu nişte evoluţii în ultima perioadă - creştere economică, stabilizare financiară - care permit practic să asiguri stabilitatea şi predictibilitatea oricărei investiţii chineze în România.

Sunt convins că nu doar la nivelul primului-ministru, ci, iată, la nivelul reprezentanţilor autorităţilor locale se vor desfăşura proiecte foarte bune.

Redactor: A fost în discuţie, acum câţiva ani, prezenţa investiţiilor chineze în infrastrucura Transporturilor.

Victor Ponta: Prezintă interes, însă de fiecare dată când s-a mai vorbit de acest lucru s-a vorbit la modul superficial. Noi acum, ştiţi foarte bine, am declanşat la modul serios, nu doar aşa din vorbe, procedurile pentru cele trei tronsoane de parteneriat public-privat Comarnic-Braşov - Centura Sud a Bucureştiului şi Piteşti-Craiova.

S-au prezentat şi companii chineze, însă lor le-am explicat - şi trebuie să se obişnuiască cu gândul - cu faptul că România trebuie să respecte regulile europene şi absolut toate aceste lucrări se fac printr-o procedură transparentă şi deschisă, în măsura în care companiile chineze merg şi respectă această procedură, sigur, sunt binevenite, însă nu sunt obişnuiţi cu regulile europene.

Recunosc şi eu că, uneori, regulile acestea sunt mult prea lente şi cam birocratice, dar nu putem să facem noi excepţie pentru că imediat ar interveni Comisia Europeană şi e un risc pe care nu ni-l putem asuma.

Redactor: China este finalul unui turneu care a mai cuprins alte trei ţări; s-a discutat acolo foarte mult despre proiecte în domeniul energiei. Dintre cele discutate, care vi se pare cel mai important pentru noi?

Victor Ponta: Sigur, cel mai avansat este cel legat de investiţia firmei din Kazahstan, Kaz Munai Gaz, la Rompetrol. Acolo noi am reuşit, guvernul actual, să rezolvăm un diferent care exista de foarte mulţi ani şi dincolo de banii pe care îi încasăm pentru acţiuni. E vorba de un fond de investiţii de un miliard de dolari pus la dispoziţie de partea kazahă şi acest fond e practic palpabil, va avea loc în perioada următoare.

În Azerbaijan sper că n-am ajuns prea târziu pentru că interesul companiei SOCAR, compania naţională azeră, pentru Oltchim a existat în 2009, din păcate au cam fost goniţi atunci şi au cumpărat o companie, o uzină aproape cu acelaşi obiect ca şi Oltchimul în Turcia şi acum ne-au promis că vin din nou. Sunt, poate, interesaţi să integreze producţia din Turcia cu cea din România, însă e un pic cam târziu şi dacă aveam mintea la noi la momentul potrivit, în mod sigur n-am mai fi avut dificultăţile cu Oltchimul pe care le-am avut anul trecut şi anul acesta.

În Uzbekistan există fonduri importante şi au fost prezenţi reprezentanţii companiilor româneşti, din IT, din infrastructură, pentru a participa acolo, la proiectele finanţate de statul uzbec.

Iar în Hong Kong am discutat - Hong Kongul e o poartă specială de intrare pe piaţa Chinei, o poartă cu taxe foarte mici, sau fără taxe, şi cu putere financiară mare - am discutat în special despre produsele agroalimentare. La Hong Kong, acum, este cea mai mare bursă a vinului şi România chiar are posibilitatea să vândă pe piaţa chineză, vă daţi seama, o piaţă uriaşă, în care producţia României nici nu s-ar simţi foarte mult, dar pentru noi, acasă, ar fi un lucru extraordionar.

Redactor: Şansele unei curse TAROM, cel mai probabil Bucureşti-Beijing, sunt mari, mici, cum le estimaţi?

Victor Ponta: Medii le-aş estima, pentru că, dincolo de dorinţa evidentă, şi aş face tot ce ţine de guvern să sprijin reintroducerea acestei curse, e vorba aici de considerente economice. Şi TAROM-ul, şi una din companiile chineze, în măsura în care ar avea o asemenea cursă, trebuie să nu piardă bani. Or, aici trebuie să avem un anumit volum de pasageri şi de schimburi, ca aceste relaţii să devină rentabile. Dacă e ceva ce poate face guvernul pentru a sprijini TAROM în acest sens, o voi face cu toată convingerea.

Redactor: V-aţi întâlnit cu lideri europeni, aţi făcut acum acest turneu asiatic pentru atragere de investiţii. Ce zonă mai vizaţi în viitorul apropiat?

Victor Ponta: Mai sunt şi alte zone unde există posibilităţi financiare, posibilităţi economice, mă refer, în primul rând, la zona Golfului, în care, în mod sigur, la un moment dat, va trebui să merg, tot la fel, cu misiune economică.

Eu cred că România, în ultimii ani, a stat prea mult acasă, sau liderii români, ori economia mondială se schimbă. Ţările pe care înainte poate că le tratam aşa, cu indiferenţă sau cu superioritate, au făcut paşi importanţi, au resurse importante, se adaptează.

Or, faptul că Guvernul României nu a avut o preocupare pentru relaţiile economice externe ne-a făcut să pierdem foarte mult timp. Eu încerc şi fac toate eforturile să recuperez acest timp şi, într-adevăr, sigur, Europa rămâne principalul nostru partener, dar eu vreau să ne uităm şi în Asia, vreau să ne uităm şi în alte zone, pentru că alţii s-au uitat înaintea noastră şi nu au greşit.

Redactor: Acestea sunt lucruri care nu se rezolvă şi nu se dezvoltă de la o zi la alta. Nu ar trebui să existe o strategie, o politică a Guvernului, indiferent de culoare care să fie continuată, astfel încât la un moment dat să culegem şi rezultatele unor asemenea discuţii, vizite?

Victor Ponta: Întrebarea dumneavoastră conţine şi răspunsul. Sigur că ar trebui să existe. Eu am pornit această strategie. Acum ea este destul de clară. Ce aşteptări, ce potenţial avem, care ne sunt partenerii posibili? Şi, sigur, sper ca guvernul care va veni după guvernul meu să nu schimbe încă o dată acest lucru pentru că e spre binele României.

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria
Interviuri 31 Mai 2023, 09:16

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria

Interviu în exclusivitate pentru Radio România Actualități cu ministrul apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi.

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria
Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Interviuri 16 Martie 2023, 15:29

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie

Interviu acordat corespondentului RRA la Bruxelles de Tanczos Barna, ministrul mediului.

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
Interviuri 06 Octombrie 2022, 09:39

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă

"Apel matinal" - Invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii Naţionale a României.

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
De ce pleacă tinerii din România
Interviuri 05 Octombrie 2022, 09:35

De ce pleacă tinerii din România

Apel matinal" - Invitat: Cătălin Zamfir, sociolog și director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei...

De ce pleacă tinerii din România
Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Interviuri 29 Septembrie 2022, 09:05

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională

Apel matinal - Invitat: Tánczos Barna, ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Interviuri 28 Septembrie 2022, 09:48

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens

Apel matinal - Invitat: medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei.

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Reformă teritorială și unificarea localităților
Interviuri 22 Septembrie 2022, 09:22

Reformă teritorială și unificarea localităților

„Apel matinal” - Invitat: Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România.

Reformă teritorială și unificarea localităților
"E necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie"
Interviuri 20 Septembrie 2022, 09:00

"E necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie"

"Apel matinal" - Invitat: Ministrul muncii și solidarității sociale, Marius Budăi.

"E necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie"