Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proiecte legislative privind clonarea animalelor

Comisia Europeană a adoptat trei proiecte legislative privind clonarea animalelor și alimentele noi care vor oferi securitate juridică în acest domeniu.

Euranet Plus.

Articol de Mihaela Mihai, 21 Decembrie 2013, 10:58

Comisia Europeană a adoptat o serie de proiecte legislative privind clonarea animalelor și alimentele noi care vor oferi securitate juridică în acest domeniu.

Primul proiect de directivă prevede instituirea unei interdicții temporare privind utilizarea tehnicilor de clonare la animalele de fermă, precum și privind introducerea pe piață de animale vii clonate și de embrioni clonați.

Al doilea proiect de directivă garantează că produsele alimentare, cum ar fi carnea sau laptele provenind de la animale clonate, nu sunt introduse pe piața europeană.

Cu toate acestea, clonarea nu va fi interzisă în scopuri cum ar fi cercetarea, conservarea raselor rare și a speciilor pe cale de dispariție sau utilizarea animalelor pentru fabricarea de produse farmaceutice și dispozitive medicale, în cazul în care utilizarea acestei tehnici poate fi justificată.

Audio: Proiecte legislative privind clonarea animalelor.

În temeiul proiectului de regulament, alimentele noi ar face obiectul unei proceduri de autorizare mai simple, mai clare și mai eficiente, care să fie centralizată la nivelul Uniunii și care ar trebui să permită un acces mai rapid pe piață pentru alimentele sigure și inovatoare.

De asemenea, se prevăd dispoziții speciale pentru produsele alimentare care nu au fost comercializate în Uniune, dar a căror utilizare în condiții de siguranță este confirmată istoric în țări din afara Uniunii.

Astfel se creează un sistem mai echilibrat și un mediu pozitiv pentru comerț.

Protecția inovării este, de asemenea, o caracteristică a proiectelor de lege.

În cadrul noului sistem, în cazul unei inovații susținute de noile evoluții științifice, întreprinderea producătoare de alimente care a prezentat cererea va primi autorizația de comercializare a produsului alimentar pentru 5 ani, înainte ca alte întreprinderi să îl poată produce.

În opinia lui Tonio Borg, comisar european responsabil cu sănătatea, „inițiativele oferă un răspuns realist și viabil la preocupările legate de bunăstarea animalelor, precum și la percepția consumatorilor cu privire la produsele alimentare provenite de la animale clonate.

El spune că modificările reglementărilor privind alimentele noi vor crea un sistem mai eficient şi le vor oferi consumatorilor posibilitatea de a beneficia de o largă gamă de produse alimentare .

Celelalte instituții ale Uniunii, inclusiv Parlamentul European și Consiliul, vor analiza proiectele legislative ale Comisiei și își vor adopta pozițiile în timp util.

Proiectele legislative vor intra în vigoare cel mai devreme în 2016.

Radio România

ANM: Temperaturi peste normalul perioadei în toată țara, în următoarele zile. Cum va fi vremea pe 8 martie

MAE: Este în pregătire un zbor cu 189 de locuri pentru cetățeni români din Qatar

MAE: Este în pregătire un zbor cu 189 de locuri pentru cetățeni români din Qatar

MAE: Este în pregătire un zbor cu 189 de locuri pentru cetățeni români din Qatar
Ministrul de Finanţe, implicat într-un accident rutier cu doi răniţi uşor, în București

Ministrul de Finanţe, implicat într-un accident rutier cu doi răniţi uşor, în București

Ministrul de Finanţe, implicat într-un accident rutier cu doi răniţi uşor, în București
București: Un bărbat care a amenințat cu moartea un medic de la Institutul „Marius Nasta” a fost reținut de polițiști