Povești din Regatul Liliput

3 Iulie 2010 | 1254 vizualizări
Comentează

de Sorina Man

Lumea-i visul sufletului nostru...

Foto: Sorina Man

   

„....şi tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică, decât cu amândoi....Şi obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi – mai mari; cât de mari sunt ele absolut?

...Presupunând lumea redusă la un bob de rouă şi raporturile de timp, la o picătură de vreme, seculii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite...În fapt, lumea-i visul sufletului nostru...

Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sîmbure de ghindă, şi infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.” (Eminescu, Sarmanul Dionis)



Fascinaţia oamenilor, mari şi mici, pentru lucrurile miniaturale, nu cunoaşte limite de cultură, de geografie sau de timp. E ca şi cum, dintotdeauna, am simţit nevoia şi bucuria de-a avea o lume paralelă, una care, deşi seamănă leit cu-a noastră, fiind mult mai mică, devine un univers necunoscut, dar încântător, deci, demn de explorat.

Audio: Ascultați întreaga poveste

Modele miniaturale ale construcţiilor s-au păstrat     încă din vremea vechilor babilonieni şi egipteni. Ca şi astăzi, au servit nu doar jocului, ci şi învăţării, proiectării, înţelegerii raporturilor de aur ale nemuritoarelor frumuseţi arhitecturale.

În Europa înfloritoarelor meşteşuguri, cea a secolului XVI, miniaturile devin obiecte curente de creaţie, măsură a artei breslelor, dar şi obiecte care atrag ca un magnet privirea, deci ideale pentru ceea ce astăzi am numi marketing.

Una dintre cele mai renumite creaţii, ale epocii, a pus în mişcare o modă, la fel de cuceritoare atunci, ca şi astăzi: celebra miniatură a unei bucătării, cu toate uneltele necesare bunei gospodine, desigur, şi cu locuitorii universului liliputan.

Germania, Olanda, iar mai tîrziu Anglia s-au întrecut în creaţia gospodăriilor miniaturale, din care nu lipsea nici cel mai mic obiect din cele necesare traiului păpuşăresc.

Ducele Albrecht al V-lea al Bavariei a comandat pentru fiica sa o asemenea „Casă a păpuşilor”. Meşterii s-au întrecut pe ei înşişi prezentîndu-i un palat cu patru etaje, fiecare cameră complet dotată, din care nu lipsea nici sala de bal, nici capela şi nici grădina zoologică, cu locuitorii ei cu tot. Urmarea, o ştie toată lumea: mai mult regele s-a jucat cu noua achiziţie, pe care a inclus-o în colecţia lui de artă, decît fiica sa!

Pictura, unul dintre cele mai frumoase meştesuguri, nu a fost nici ea ocolită de fascinaţia miniaturilor. De la vechile papirusuri egiptene, la ilustraţiile miniaturale din minunatele manuscrise ale mînăstirilor benedictine, orgoliul picturii pe spaţii cît mai mici nu s-a epuizat nici astăzi. Picturile miniaturale au însoţit şi au dat culoare celebrelor cărţi de poezie, din India şi Imperiul Otoman, pînă la volumele Europei de astăzi. Picturile miniaturale au împodobit altarele bisericilor ca şi pereţii caselor cu dare de mînă, din vremea lui Shakespeare pînă astăzi.

 

Esenţa picturii este, însă, scrierea. Cel puţin aşa susţine tradiţia japoneză. Scrierea miniaturală, nu a fost însă niciodată doar preocuparea culturilor din răsărit. Istoria acestei arte este singură capabilă să ne farmece.

Am să las istoricilor grija de-a vă povesti despre tăbliţele sumeriene miniaturale. Eu am să fac doar un pod peste timp.

La un capăt... vremurile lui Pliniu, care susţine că Cicero ar fi văzut, cu ochii lui, o versiune a Iliadei scrisă atît de mărunt, încît manuscrisul încăpea într-o coajă de nucă.

La celălalt capăt... isprava cercetătorilor Don Eigler şi Erhard Schweizer, care în 1989 au aranjat  35 de atomi de xenon  pe o structură cristalină de nichel, pentru a reface logoul companiei IBM. Iar dacă nu v-aţi lăsat convinşi încă, vă mai istorisesc doar isprava soţilor Pawan Sinha şi Pamela Lipson care au dezvoltat împreună un soft, cu ajutorul căruia au reuşit să printeze toate cele 180.568 de cuvinte ale Noului Testament pe un cip siliconic acoperit cu foiţă de aur de 24 de carate. Literele sunt cam de mărimea unei celule sanguine, iar întregul înscris a încăput pe o suprafaţă ce cinci milimetri pătraţi.

Fascinaţia oamenilor pentru miniaturi nu s-a oprit  însă la obiecte. Plantele şi legumele liliputane reprezintă una dintre cele mai înfloritoare arte, din Japonia pînă în Europa şi America. Minunata artă a copăceilor bonsai a fost îmbrăţişată practic în toate colţurile lumii. Din aceeaşi lume, însă, fac parte roşiile şi ardeii miniaturiali, mini-conopida, mini-varza, mini-dovleacul şi de ce nu, mini-cireşele. Toate se pot găsi de cumpărat, dar arta şi bucuria este să le cultivi în grădina proprie, aceea, nu mai mare decît un mini-ghiveci.

Dar animalele? Nici aici nu s-a făcut economie de imaginaţie, mai ales în vremurile din urmă, în care manipularea genetică tinde să se tranforme dintr-o ştiinţă dedicată sănătăţii, într-o creaţie de artă. Calul, nobilul animal atît de rău nedreptăţit de oameni, de-alungul secolelor, are o prea bine cunoscută replică, poneiul, ba inca una si mai mica... Cîinii şi pisicile miniaturale sunt de mult obişnuiţi ai caselor noastre. Alţii s-au ocupat însă şi de crearea super mini-oilor sau vacilor care nu depăşesc mărimea păpuşilor. Zoologia este practic pe cale de-a fi reinventată, la scară miniaturală, atît de dragul cercetării, cît şi al gestului ludic.


 

Taguri: gusturi, miniaturi, bonsai, Liliput, regat, păpuși, poveste

Citește mai multe articole
de Sorina Man

Articole cu teme similare:

• Supercalifragelistic
• Guliver în Țara Omletei
• Lumea păpușilor de hârtie

• Acum
• Urmează

• Ultimele 24 de ore
• Săptămână
• Lună

Parteneri: