Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Papa se va întâlni cu victimele molestate de preoţi

Papa Benedict al XVI-lea a declarat că este revoltat de cazurile de pedofilie în cadrul Bisericii şi a promis că va apăra drepturile copiilor.

Papa se va întâlni cu victimele molestate de preoţi
Papa Benedict al XVI-lea. Foto: AFP.

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 10 Aprilie 2010, 11:36

Papa Benedict al XVI-lea s-a arătat revoltat în cazul preoţilor pedofili din Irlanda şi a declarat că Biserica va proteja mereu drepturile şi onoarea copiilor din întreaga lume.

În acest sens Suveranul Pontif este este "dispus” să se întâlnească cu victimele, așa cum a procedat şi în cazul celor care au fost supuşi unor abuzuri similare în timpul vizitelor sale în 2008 în Statele Unite şi Australia.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi a subliniat că Biserica Catolică trebuie "să-şi continue colaborarea" cu justiţia, aceasta fiind "singura modalitate de a restabili încrederea".

Lombardi a mai adăugat că "transparenţa şi rigoarea se impun ca exigenţe urgente pentru a evidenţia o gestionare înţeleaptă şi corectă a Bisericii".

Vaticanul continuă să acuze abuzurille sexuale pe care le-au suferit mulţi minori de-a lungul timpului, iar Papa şi-a exprimat de mai multe ori ruşinea şi părerea de rău faţă de cele întâmplate.

"Calea sigură de a ieşi din criza abuzurilor sexuale din interiorul Bisericii este, înainte de toate, de a scoate la iveală adevărul şi de a-i alina pe cei abuzaţi. Mulţi dintre aceştia nu caută recompense economice, ci ajutor spiritual şi satisfacerea interioară că sunt auziţi", a declarat Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

În plus, Vaticanul se pregăteşte să publice pe site-ul său de internet ”liniile directoare” ale luptei împotriva pedofiliei în sânul Bisericii catolice, la adresa www.vatican.va.

Gestionarea cazurilor preoţilor pedofili din cadrul Bisericii catolice se bazează pe dreptul canonic şi pe un decret emis în 2001.

Plecând de la un document al Congregaţiei pentru doctrina credinţei, condus pe atunci de cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVl-lea, Papa Ioan Paul al II-lea a publicat acest decret privind ”crimele grave”.

Vaticanul le cerea episcopilor să-l informeze despre cazurile preoţilor pedofili, care urmau să fie îndepărtaţi imediat de orice contact cu tinerii.

PNL pierde doi parlamentari
Politică 06 Aprilie 2010, 11:53

PNL pierde doi parlamentari

Parlamentarii liberali Gabriel Berca şi Mihai Banu au demisionat din PNL, anunţând că se vor înscrie în PDL.

PNL pierde doi parlamentari
Preoţi pe Facebook sau hi5?
În lume 24 Ianuarie 2010, 10:58

Preoţi pe Facebook sau hi5?

Papa Benedict al XVI-lea: Întreaga lume se află în pragul unei noi ere de evanghelizare a reţelei.

Preoţi pe Facebook sau hi5?
Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru cei care nu îi sunt inamici
În lume 22 Martie 2026, 13:47

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru cei care nu îi sunt inamici

Reacțiile vin după ce președintele american, Donald Trump, i-a dat Teheranului un ultimatum de 48 de ore pentru a debloca...

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru cei care nu îi sunt inamici
Italia: Referendum privind justiţia
În lume 22 Martie 2026, 10:36

Italia: Referendum privind justiţia

Demersul este susținut de guvernul Giorgiei Meloni, dar este criticat de opoziție.

Italia: Referendum privind justiţia
Trump amenință Iranul cu distrugerea termocentralelor
În lume 22 Martie 2026, 09:43

Trump amenință Iranul cu distrugerea termocentralelor

Anterior, el spusese că atacurile Statelor Unite nu vizează sistemul energetic iranian.

Trump amenință Iranul cu distrugerea termocentralelor
Franța: Al doilea tur al alegerilor locale
În lume 22 Martie 2026, 09:36

Franța: Al doilea tur al alegerilor locale

La Paris și în alte orașe importante, cursa se anunță strânsă.

Franța: Al doilea tur al alegerilor locale
Panificația, vulnerabilă la criza energetică declanșată de război
În lume 21 Martie 2026, 16:40

Panificația, vulnerabilă la criza energetică declanșată de război

O eventuală prelungire a conflictului ar putea duce la falimentarea mai multor companii care activează în acest domeniu.

Panificația, vulnerabilă la criza energetică declanșată de război
Iranianul şi românca puşi sub acuzare în Scoţia urmează să se prezinte luni în instanţă
În lume 21 Martie 2026, 16:32

Iranianul şi românca puşi sub acuzare în Scoţia urmează să se prezinte luni în instanţă

Ei sunt acuzați că au încercat să pătrundă ilegal în perimetrul bazei navale pentru flota de submarine a Marii Britanii.

Iranianul şi românca puşi sub acuzare în Scoţia urmează să se prezinte luni în instanţă

Radio România

SLOVENIA: Liberalii aflaţi la putere îi devansează pe populişti în alegeri

SLOVENIA: Liberalii aflaţi la putere îi devansează pe populişti în alegeri

SLOVENIA: Liberalii aflaţi la putere îi devansează pe populişti în alegeri
Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană
BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca

BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca

BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca
HARGHITA: Un mort și un rănit după ce o căruță a fost lovită de tren

HARGHITA: Un mort și un rănit după ce o căruță a fost lovită de tren

HARGHITA: Un mort și un rănit după ce o căruță a fost lovită de tren